Mituri si simboluri in arhitectura

ATLANTIDA

Atlantida

Etimologie: in limba greaca, Atlantís nēsos: Insula lui Atlas.

Definitie: insula reala sau mitologica, scufundata în preantichitate.

Simbolistica: paradis pierdut, oras ideal sau epoca de aur a umanitatii (cand zeii erau apropiati de oameni).

Insulă fabuloasa, Atlantida este menționata pentru prima dată de Platon în dialogurile sale, in Timaios si, apoi, in Critias. Aici si-a proiectat Platon viziunile unei organizari politice si sociale ideale. Unii au văzut în mitul Atlantidei lui Platon un simplu avertisment pentru propriul sau oras glorios, Atena, de a nu se scufunda în corupție și războaie, inscriind mesajul de avertizare in plan enigmatic, mitic si simbolic.

Platon menționează Atlantida în Timaios, într-o poveste spusă de Critias, bogat discipol atenian al lui Socrate și părintele lui Platon. Potrivit lui Critias, străbunicului sau, Dropides, i-a fost încredințată povestea de către legiuitorul Solon (sec. VI î.Hr.), unul dintre cei sapte intelepti ai Atenei, iar acesta, la randul sau, a aflat-o de la un preot egiptean al templului din Sais (vechi oraș în Egiptul de Jos), în timpul unei calatorii de studiu, pe care a intreprins-o în Egipt, aflat sub dominație persană în acel moment, în anul -5702.

Dupa spusele preotului: “In acele timpuri, se putea traversa aceasta mare Atlantica. Ea avea o insulă, înainte de aceasta trecere, pe care voi o numiti coloanele lui Hercule. Aceasta insula era mai mare decât Libia și Asia impreuna. (…) In această insulă, Atlantida, niste regi au format un imperiu mare și minunat.”

Atlantii traiau intr-un arhipelag cu o insula numita Atlantida. Atlantida ar fi fost situata dincolo de coloanele lui Hercule (Gibraltar) și ar fi fost înghițita intr-un cataclism urias. Platon precizeaza ca aceste evenimente au avut loc în urmă cu 9000 de ani.

Regele Atlantidei era Atlas, fiul zeului marii, Poseidon, si al nimfei Clito. Insula Atlantilor era divizata in zece regate conduse de Atlas si de cei noua frati, apoi de descendentii acestora. Imensa, plina de toate bogățiile solului și subsolului, un adevarat furnicar de oameni, a cunoscut de-a lungul secolelor o prosperitate fără precedent. Fiecare regat avea propria sa capitala, dupa modelul orasului-mama, capitala regatului lui Atlas, proiectata de Poseidon insusi.

Orasul-mama era situat in jurul unui munte, era circular, impartit in districte, inconjurat de canale de navigatie ce convergeau spre oraș, irigat de apele ce coborau din munți sau păstrate în bazine.

Insula era un imperiu bogat în resurse naturale, oferind din abundenta plante utile, animale si metale. Printre acestea figura un metal misterios, oricalc (se poate sa fi fost cupru sau un aliaj asemanator bronzului). Locuitorii nu se multumeau cu aceste resurse naturale, fiind si negustori si navigatori priceputi,  ceea ce implica relații comerciale cu popoarele invecinate. Ei inzestrasera orasul, aflat la cinci mile departare de mare, cu un port artificial remarcabil. In plus, erau excelenti arhitecti si mari artisti, ridicand constructii in care albul, negrul și roșul erau combinate în modele variate.

Religia atlanților era axata pe cultul lui Poseidon, tatăl dinastiilor regale, și includea sacrificiul anual al unui taur care trebuia să fie capturat și apoi sacrificat pe un altar în formă de coloană.

O administrare înțeleapta, sub o monarhie dreapta și ereditară, a făcut din orașul atlantilor un oraș magnific. Potrivit lui Platon, in jurul anului 9000 î.Hr., insula Atlantida era guvernata de legi ideale și armonioase. Datorită bogățiilor naturale ale pământului, suveranii isi puteau construi palate superbe.

Dar, atlantii au devenit corupti de-a lungul timpului. Ei au fondat colonii, prin forta armelor, pe ambele părți ale insulei, devenind o rasa cuceritoare. Această rasa ar fi supus Libia pana în Egipt și Europa pana in Etruria, cucerind o parte din Africa pana în Egipt și din Europa pana în Italia. Atlantii au încercat să cucereasca si o parte din Grecia, dar au fost respinși, astfel ca Atena era singurul stat capabil sa se opuna expansiunii lor. Regii și locuitorii ei au devenit aroganti și viciosi, asa ca au fost pedepsiti de Poseidon, pentru ca au iesit din insulele lor, prin inundatii si cutremure. Astfel, acestia au fost înghițiti de apele oceanului, de un tsunami imens, asociat cu cutremure într-o singură zi și o noapte, supravietuind dezastrului doar o mica parte. Platon nu ofera nici o explicație geologică pentru acest dezastru.

In timpul Renasterii, odata cu marile descoperiri maritime, căutarea Atlantidei a devenit o temă literară și filosofică majoră. Intr-adevar, descoperirea Atlantidei insemna reconstituirea sau reconstruirea orașului ideal și reunificarea umanitatii. De altfel, în textele lui, Platon scria că, din insula in insula, Atlantida permitea unirea cu marele continent vestic. Astfel, pentru mulți, acest continent era de fapt America, recent descoperita.

Povestirea lui Critias ridică o dublă problemă: aceea a existența insulei Atlantida și, dacă această existență este admisa, aceea a poziției sale geografice.

Recunoscuta, aproape in unanimitate, drept un mit de către oamenii de știință și istoricii de azi, Atlantida este sursa unei vaste literaturi.

[Atlas, in mitologia greacă, un titan care a luptat impotriva zeilor din Olimp, iar Zeus l-a pedepsit sa sprijine bolta cereasca pe umeri. De aceea, Atlas a devenit patronul si emblema astronomilor.]

BABEL

Etimologie: din cuvantul ebraic Babhel si cel akkadian bab-ilu: Poarta lui Dumnezeu (prin extensie, Poarta cerului); transliteratie a cuvantului sumerian ka-dingir: amestec confuz de sunete (prin extensie, confuzie, harmalaie).

Definitie: capitala Babilonului; oraș în care se presupune că a fost construit Turnul Babel; numele evreiesc al Babilonului; oraș in care întreaga omenire era unită, toți oamenii vorbind o singură limbă, ulterior, oraș cosmopolit si poliglot, recunoscut pentru multitudinea limbilor vorbite.

Simbolistica: confuzia planurilor terestre si divine.

 

Turnul Babel

Istorisirea despre Turnul Babel este relatata in Biblie doar in noua versete scurte (Gen 11:1-9), fara a fi mentionata din nou, ceea ce dovedeste  faptul ca i s-a acordat o importanta destul de mica fata de influenta disproportionata pe care imaginea Turnului Babel o are asupra imaginatiei apusene.

Cu toate acestea, ramane una dintre cele mai evocatoare imagini din intreaga Biblie, Turnul Babel reprezentand tentativa oamenilor de a se apropia de divinitate, aspiratia lor spre divinitate care isi gaseste corespondentul in povestirea mitica a titanilor care au incercat sa-l detroneze pe Zeus si care au fost pedepsiti prin aruncarea in Tartar.

Artistii si-au imaginat turnul ca pe un fenomen fizic si arhitectonic are atingea, in mod masiv, cerul, ancorand solid edificiul in pamant. Cu toate acestea, comentariile biblice recente sustin posibilitatea ca turnul sa fi fost un zigurat – adica un observator astronomic utilizat in divinatie si in controlul ocult al universului. De altfel, pasajul din Biblie se refera la marele zigurat din Babilon, un turn cu etaje, avand deasupra un templu.

ziggurat

Zigurat babilonian, numit si templu cu trepte, asemanator, probabil, Turnului Babel

In textul biblic, istoria Turnului Babel incepe ca o aventura spre autonomie umana: „Haidem sa ne construim o cetate; […] sa ne facem un nume” (Gen. 11:4).

Din discutia lor, plina de entuziasm, se intrevede impulsul uman vesnic in cautare de faima si dupa realizare permanenta, ca si dupa independenta si autosuficienta. Turnul este, astfel, o imagine a aspiratiilor si a mandriei umane, simbolizand orgoliul omului care vrea sa stapaneasca cerul. In plus, denota si dorinta oamenilor de a se fali cu realizarile lor, notiunea clasica de hubris – o incredere a mandriei umane care ii determina pe oameni se se considere asemenea zeilor, dupa cum sugereaza si dorinta constructorilor de a include in orasul lor “un turn al carui varf sa atinga cerul” (Gen. 11:4).

Din moment ce cerul este locuinta lui Dumnezeu, actiunea lor poate fi interpretata ca o incercare de a invada locuinta lui Dumnezeu. De altfel, templele zeitatilor din Orientul Apropiat al Antichitatii erau construite pe inaltimi, cetatea umana inconjurand locuinta unei divinitati.

Constructorii si-au conceput proiectul ca pe un oras, fapt are evoca un intreg set de asocieri suplimentare. Orasul este, prin excelenta, o imagine a comunitatii umane – o imagine a visului omului universal de unitate intre popoare (in istorisire popoarele vorbesc intre ele, Gen. 11:2), combinata cu dorinta dupa permanenta sedentara („ca sa nu fim imprastiati pe toata fata pamantului”, Gen. 11:4, VDC). Aceasta mandrie colectiva este amestecata cu frica astfel incat orasul devine, in egala masura, o cautare dupa siguranta si dupa realizare.  Visul unitatii este intensificat de faptul ca Babel este un oras unilingv: “Tot pamantul vorbea o singura limba si folosea aceleasi cuvinte” (Gen 11:1).

Conform istorisirii biblice din capitolul 11 al Genezei, dupa Potop, primii oameni au inceput constructia imensului Turn Babel pentru a ajunge la cer. Desi acest turn era rezultatul gandurilor si al eforturilor colective, constructia lui a fost condamnata de Dumnezeu deoarece il considera o tentativa profana. Dumnezeu le-a intrerupt proiectul pe care il considera prea ambițios, mai ales ca acesta nu era construit pentru a aduce slavă lui Dumnezeu, ci era dedicat unei religii false, cu scopul de a aduce faima constructorilor.

Pentru a-i pedepsi, Dumnezeu l-a facut sa se prabuseasca, le-a “încurcat limbile”, astfel incat nu se mai puteau intelege, și a risipit constructorii in întreaga lume. De altfel, aceasta dispersare umană a fost la originea diversității limbilor. De altfel, in mentalul popular,  Babelul denota confuzie si discordie.

Exista o legendă similară în mitologia greacă. Conform acestui mit, unii giganti au încercat să ingramadeasca masivul Pelion (Grecia) intr-un turn muntos astfel incat sa ajunga la Olimp (locul unde locuiau zeii).

Babelul ramane si un simbol al inventivitatii si al ingenioziatii umane – un triumf al ratiunii (cand poporul isi evalueaza nevoile si dezbate mijloacele de a le implini) si al imaginatiei (cand poporul creeaza o cu totul alta viziune a modului in care lucrurile ar trebui se fie) deopotriva. Acesta este un loc pentru limbaj si pentru comunicare: „Ei si-au spus unul altuia” (Gen 11:3). Mai mult, orasul este o imagine a capacitatii umane de a controla si de a stapani lumea.

BABILON

Etimologie: in limba semita (akkadieni, sumerieni, arabi, evrei): Bab-ilani: Poarta zeilor (bab: poarta; ilu: zeu) sau Poarta lui Dumnezeu. Sau, in limba araba, Babil; in limba akkadiana, Bābili(m); in logograma sumeriana, ka.dingir.ra; in limba ebraica, Bābel; in limba greaca, Babylōn).

Orasul Babilon in timpul lui Nabucodonosor II

Definitie: oras antic din Mesopotamia, situat pe râul Eufrat, în Irak, la cca. 85 km sud de Bagdadul de astăzi.

In arheologie desemneaza: un plan rectangular, fortificații inexpugnabile (de netrecut, de neinvins), grădinile suspendate ale Semiramidei din Babilon, construite de regele Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.e.n.).

Gradinile suspendate ale Semiramidei

Simbolistica: antiteza Ierusalimului ceresc (Noul Ierusalim) și a Paradisului.

Nabucodonosor a făcut din Babilon unul dintre cele mai bogate orașe din lume. Oras splendid, dar vicios, s-a autocondamnat prin deturnarea omului de la vocația lui spirituala.

Desemneaza triumful pasager al unei lumi materialiste care nu exalta decat o parte a omului (dominatie, profit, luxura) si il dezintegreaza.

Babilonul, care datoreaza prestigiul sau unui trecut legendar si unei etimologii “populare” (Babilon, Poarta lui Dumnezeu), a fost o realitate politică. Acesta a aparut brusc ca un oraș mare, și, intre aproximativ 1894-301 î.Hr., de la amoriți la macedoneni, cuceritorii străini l-au ales drept  capitala, fondand aici dinastii și construind cetăți, ziduri, palate, temple, cu dimensiuni tot mai impunătoare.

babylon

babylon2

Babilon, vedere de sus

ishtar

Poarta Ishtar decorata cu dragoni, tauri si lei, poarta monumentala a Babilonului

Situata în partea de nord, Poarta Iștar era intrarea principală în oraș, pentru că ea marca intrarea marii cai procesionale, Aibur-Shabu. In fiecare an, statuia zeului Marduk era trecuta prin acest pasaj pentru a merge la un templu din afara orasului, Akitu. La intrarea portii vegheau spiritele protectoare: tauri și dragoni inaripati, daltuiti in bronz. Motivul lor se regaseste pe cărămizile glazurate ale portii. Dragonul, creatura fantastica cu cap de șarpe, corp de leu și picioare de pasare, era emblema zeului Marduk. Monumentul dateaza din timpul domniei lui Nabucodonosor al II-lea (604-562 î.Hr.).

DragonDeMardukPorteIshtarBabylone

Dragon

Centru intelectual al Orientului, Babilonul era, prin excelență, orasul scribilor folosind scrierea  cuneiforma pentru scopuri nobile: scriind în sumeriană sau akkadiană, ei compun sau copiaza opere liturgice, “științifice” și literare.

O puternică valoare simbolică a fost atașată acestei mari capitale de-a lungul timpului. Biblia, care l-a facut simbolul corupției și al decadenței, transmite memoria și prestigiul care au supraviețuit căderii sale.

La fel ca si Cartagina, Babilonul este o imagine a unei existente decazute si corupte, opusul Ierusalimului ceresc si Paradisului. In sens esoteric, simbolizeaza lumea solida sau materiala, in care are loc evolutia si involutia spiritului, sau, cu alte cuvinte, patrunderea si abandonarea materiei de catre spirit.

Caracterizat prin orgoliu in Vechiul Testament, Apocalipsa l-a facut reprezentarea religiei false, combinate cu puterea temporală. Babilonul reprezinta, in cartea Apocalipsei, societatea mercantila, decadenta, dezumanizata si pervertita. El este asociat cu Marea Prostituata (care desemneaza probabil Imperiul roman), falsa religie.

In interpretarile crestine, Babilonul, calare pe fiara cu sapte capete, este, in mod traditional, considerat simbolul Romei, orasul asezat pe sapte coline. In Vechiul Testament este prezentat in opozitie cu Sion sau Zion, care este Ierusalimul sau Ierusalimul ceresc. Astfel, existenta Imperiului roman impiedica instaurarea “imparatiei lui Dumnezeu”. Pentru catolicism, el reprezinta Roma pagana din primele secole ale erei crestine, iar pentru protestanti, simbolul Bisericii romano-catolice.

Deja, o poveste din Geneza a situat aici Turnul Babel, un simbol al orgoliului uman. Mai târziu, profeții au anunțat că regii lui Iuda, infideli lui Dumnezeu, vor fi pedepsiti de suveranul Babilonului; dar, atunci când acesta din urmă a profanat Templul din Ierusalim, glasul lui Dumnezeu a declarat că Babilonul va fi pedepsit, și vor face din el Marea Prostituata, simbol al răului (astfel, Apocalipsa va numi Roma “Babilonul cel mare”). Uneori prostituata, mama corupatoare si corupta, cultiva moarte si blestem: “Babilonul cel mare, mama dezgustatoare, prostituata pamantului.”

Incetând să fie o capitala (aprox. 301 ien.), Babilonul a fost abandonat de populația de la începutul erei noastre. Căutata de către călătorii din Evul Mediu și din timpurile moderne, este excavata incepand din 1899. Placile si monumentele dinastiei caldeene (626-539) – ca Palatul de Vara sau Poarta Iștar – au fost degajate. Dar creșterea nivelului pânzei freatice împiedică accesul la straturile mai profunde. Astfel, Babilonul lui Hammurabi, inventatorul primului cod de legi, se ascunde din nou.

© CCC

Mituri si simboluri in arhitectura (2)

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.