Omul cu masca de fier (1)
Identitatea Omului cu Masca de Fier rămane pentru totdeauna un mister. In 1679, un barbat misterios a fost incarcerat mai intai la Pignerol, in Piemont, apoi la fortareata If de pe insula Sainte-Marguerite.
In 1698, a fost transferat la Bastilia, unde a murit in 1703. Nimeni nu putea să-l recunoască, deoarece trebuia sa poarte tot timpul o masca. Aceasta nu era de fier cum se zvonea, ci din catifea neagra, cu articulaţii metalice. De atunci, numele sau a devenit un subiect continuu de speculaţii. De la un aristocrat englez la fiul lui Ludovic al XIV-lea sau fratele geaman al acestuia, sau poate Nicolas Fouquet, fostul administrator al regelui, toate ipotezele vehiculate au ramas neverificate.
“Omul cu masca de fier” este unul dintre cei mai renumiti prizonieri din istoria Frantei. Misterul care inconjoara existenta sa nu a incetat sa suscite imaginatia, iar identitatea posibila a acestui om a fost discutată in detaliu, devenind subiectul a numeroase romane si filme celebre.
Punctul de plecare al acestei povesti o constituie moartea, pe 19 noiembrie 1703, la Bastilia, după o lungă captivitate, a unui prizonier al carui nume si motiv al incarcerarii nu erau cunoscute de nimeni. Acesta a fost ingropat sub numele de Marchiali, deşi alte surse indică numele Marchioly, sau Marchialy.
Pe această bază, povestea a fost considerabil amplificata, iar legenda i-a adăugat numeroase detalii, Omul cu masca de fier devenind, in scrierile lui Voltaire, un simbol al monarhiei absolute. Potrivit unor surse, acesta ar fi chiar o invenţie totală a acestui scriitor pentru a discredita monarhia absolută, deoarece, in realitate, in acea epoca, practica obisnuita era de a acoperi fata prizonierilor, detinand secrete de stat sau considerati dăunători, cu o masca de lup si nu cu o mască de fier, care ar fi provocat rapid septicemie.
Faptele istorice
Pe data de 4 septembrie 1687, in timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, o gazeta jansenista, scrisa de mană, informa cititorii despre un functionar, Dl. de Saint-Mars, care l-a condus “din ordinul regelui” pe un prizonier al statului la fortul de pe insula Sainte-Marguerite, in Provence. “Nimeni nu stie cine este; acestuia i s-a interzis sa-si spuna numele si exista ordinul de a fi ucis daca il pronunta; a fost transportat intr-un scaun sedan (lectica) acoperit, cu o masca de oţel pe fata, şi tot ceea ce s-a putut afla de la Saint-Mars a fost faptul că deţinutul a fost mult timp inchis la Pignerol”.
Ulterior, pe 29 septembrie 1698, o alta gazeta anunţa că “Dl. de Saint-Mars, guvernator al insulelor Saint-Honorat şi Sainte-Marguerite, a sosit aici de cateva zile pentru a intra in posesia functiei de guvernator al Bastiliei, cu care a fost investit de către Majestatea Sa.”
Pe 3 octombrie, aceeasi gazeta relata că “Dl. de Saint-Mars a intrat in posesia functiei de guvernator al Bastiliei, unde a adus cu el un prizonier si a lasat un altul la Pierre-en-Cise, trecand prin Lyon.”
Voltaire a afirmat in capitolul XXV din lucrarea Epoca lui Ludovic al XIV-lea, publicata in 1751, că personajul a fost arestat in1661, anul morţii lui Mazarin, fiind primul care a menţionat acest detaliu. De asemenea, a fost cel care a consacrat legenda “omului cu masca de fier”, sustinand ca masca avea o bărbie cu arcuri din oţel care ii ofereau posibilitatea de a manca cu masca pe fata, adăugand: “Se daduse ordinul de a fi ucis dacă isi descoperea fata.” Tot Voltaire afirma ca deţinutul era tratat cu un respect extraordinar si ca avea muzica in celula sa. Voltaire sustinea că acesta avea “cea mai mare slabiciune pentru lenjeria de o finete extraordinara si pentru dantele”.
In 1752, la reeditarea lucrarii Epoca lui Ludovic al XIV-lea, a adaugat anecdota cu farfuria de argint pe care deţinutul a gravat numele sau si a aruncat-o pe fereastra inchisorii; gasita de un pescar analfabet, acesta i-a adus-o guvernatorului care i-a spus: “Esti foarte norocos fiindca nu stii sa citesti.”
Treizeci si patru de ani de detentie
Pentru a reveni in sfera datelor concrete, pe 19 noiembrie 1703, la Bastilia a murit un prizonier, menţionat si in registrul inchisorii, a carui evidenta era tinuta de locotenentul Étienne du Junca:
“In aceeaşi zi de luni 19 noiembrie 1703, acest prizonier necunoscut si purtand intotdeauna o mască de catifea neagră, pe care dl. de Saint-Mars, guvernatorul, l-a adus cu sine din Insula Sainte-Marguerite, si pe care l-a păzit pentru o lungă perioadă de timp, s-a simtit rau dupa iesirea de la Liturghie si a murit astazi, la ora zece seara; acest prizonier necunoscut, care a petrecut atat de mult timp in inchisoare, a fost inmormantat, marţi, la ora patru după-amiază, pe 20 noiembrie, in cimitirul bisericii Saint-Paul, din parohia noastră; in registrul de decese, i s-a dat un nume la fel de necunoscut precum cel al d-lui de Rosarges, angajat al inchisorii si al d-lui Reil, chirurg, care au semnat in registru.” O mentiune suplimentara specifica faptul ca cel decedat, Marchioly [sau Marchialy], avea patruzeci şi cinci de ani.
In 1769, in lucrarea sa, Tratatul asupra diferitelor tipuri de probe utilizate pentru a stabili adevărul istoric, Griffet-tatăl (1698-1771) a oferit următoarele detalii:
“Amintirea prizonierului mascat s-a pastrat printre ofiţerii, soldaţii şi slujitorii inchisorii, şi mulţi martori oculari l-au văzut prin curte mergand spre capela, pentru a asista la slujba religioasa. Cand a murit, s-a ars tot ce a fost in folosinta acestuia: lenjerie, haine, saltele, pături; au fost razuiti si zugraviti peretii camerei sale, au fost schimbate ferestrele si, in general, s-a inlaturat orice urma a sederii sale, de teama ca acesta sa nu fi ascuns bilete scrise sau sa fi gravat in vreun fel numele sau.”
Deţinutul a sosit impreuna cu supraveghetorul său, Bénigne Dauvergne de Saint-Mars, fidel lui Louvois si vechi muschetar, atunci cand acesta a devenit guvernator al Bastiliei, in 1698. Acest lucru este confirmat de o alta inregistrare in registrul inchisorii de pe 18 septembrie 1698:
“Joi, 18 septembrie, la ora trei după-amiază, dl. de Saint-Mars, guvernator al Bastiliei, a venit pentru prima data din insulele Sainte-Marguerite şi Honnorat, avand cu el in litiera un vechi prizonier pe care l-a avut la Pignerol, pe care l-a tinut tot timpul mascat si al carui nume nu se spune […] deţinutul va fi servit de dl. de Rosargues, iar dl. guvernator il va hrani.”
In timpul transferului său la Exilles, Saint-Mars a fost insoţit de doi deţinuţi: “Majestatea Sa […] a considerat ca este bine sa va acorde guvernarea fortaretei Exilles […] unde vor fi transportati acesti doi prizonieri care vor fi lasati in custodia dv., considerand, prin urmare, cel mai potrivit de a nu-i lasa pe alte maini decat ale dv.” (scrisoarea lui Louvois catre Saint-Mars din 12 mai 1681). Saint-Mars catre abatele d’Estrades, 25 iunie 1681: “Voi avea aici in custodie doi detinuti care nu vor avea alt nume decat “domnii din turnul de jos”. Aceşti prizonieri au fost considerati suficient de importanti pentru a le fi construita la Exilles, o inchisoare speciala, cu facilitati care vor intarzia, de altfel, cu cateva luni transferul.
Unul dintre cei doi prizonieri a murit spre sfarşitul anului 1686 sau inceputul anului 1687, chiar inainte ca Saint-Mars sa fie transferat la Sainte-Marguerite. Supravieţuitorul a ajuns la Sainte-Marguerite pe 30 aprilie 1687, intr-un scaun sedan, sigilat ermetic cu o panza impermeabila. I s-a amenajat o inchisoare specială, cu vedere la mare şi in care nu se putea patrunde decat prin trei porti de trecere succesive.
Deţinutul a ajuns la Pinerolo pe 24 august 1669. Incepand din 19 iulie, Louvois i-a scris lui Saint-Mars, cu privire la deţinutul pe care i l-a trimis: “este extrem de important să fie tinut in conditii de maxima securitate si sa nu aiba posibilitatea de a comunica cu nimeni nici prin scrisori, nici printr-o alta modalitate, oricare ar fi aceasta […] de a face astfel incat locul in care va fi tinut sa fie cat se poate de izolat, incat sa nu poata fi abordat de nimeni, sa aiba suficiente uşi, inchise una dupa alta, astfel incat sentinelele dv. sa nu poata auzi nimic. Va trebui să-l hraniti dv. insiva pe acest nefericit, o dată pe zi, astfel incat hrana sa-i fie suficienta pentru intreaga zi si sa nu ascultati niciodata, sub nici un pretext, oricare ar fi acesta, ceea ce ar vrea sa va spuna, amenintandu-l intotdeauna ca il veti ucide dacă va deschide vreodată gura pentru a va vorbi despre orice altceva decat despre ceea ce are nevoie.”
In 1691, atunci cand Louvois a murit, fiul său, Barbezieux, care i-a urmat, i-a scris lui Saint-Mars, pentru a confirma instrucţiunile acestuia: “Atunci cand aveti ceva sa-mi comunicati cu privire la detinutul care este in custodia dv. de douazeci de ani, va rog sa utilizati aceleasi măsuri de precauţie pe care le-ati utilizat atunci cand i le transmiteati domnului de Louvois.”
Omul cu masca de fier a fost intr-adevăr mascat?
Deţinutul a inflamat imaginaţiile. De fapt, nu există nicio dovadă că deţinutul era tot timpul mascat. Pare mult mai probabil ca acesta sa fi fost obligat să poarte o mască in timpul transferurilor de la o inchisoare la alta, pentru a preveni recunoasterea lui de catre trecători. Oamenii de stiinta au explicat, de asemenea, ca acesta nu putea purta permanent masca, pentru simplul motiv că acest lucru ar fi dus la imbolnavirea sa. In plus, era vorba despre un barbat, deci cresterea barbii ar fi avut loc in conditii improprii.
De altfel, faptul ca purta masca nu a fost confirmat intr-adevar decat in 1698, atunci cand a fost transferat la Bastilia: acest lucru a fost mentionat in registrul inchisorii şi intr-o relatare a povestirii (publicata in l’Année littéraire iunie 30, 1778) lui Saint-Mars, in castelul sau din Palteau, facuta de nepotul său:
“In 1698, scrie dl. Palteau, dl. de Saint-Mars a trecut de la conducerea insulelor Sainte-Marguerite la conducerea Bastiliei. Venind să-si preia functia, a rămas cu prizonierul pe domeniul sau din Palteau. Omul cu masca a sosit intr-o litiera care o preceda pe cea a d-lui de Saint-Mars; erau insotiti de mai multi bărbaţi călare. Agricultorii au mers sa-si intampine stapanul; dl. de Saint-Mars manca langa prizonierul sau, acesta fiind asezat cu spatele la geamurile din sufragerie care dadeau spre curte; agricultorii pe care i-am intrebat nu au putut vedea dacă prizonierul purta masca in timp ce manca; dar au observat foarte bine că dl. de Saint-Mars, care se afla la masa, in fata lui, avea doua arme langa farfuria sa. Acestia erau serviti doar de un singur valet care lua farfuriile ce ii erau aduse in antecamera, inchizand cu grija usa sufrageriei. Cand deţinutul trecea prin curte, avea intotdeauna masca neagra pe figura; agricultorii au observat că puteau sa-i vada gura, ca acesta era inalt şi avea părul alb. Dl. de Saint-Mars a dormit intr-un pat care a fost asezat langa cel al omului cu masca.”
Cine a ştiut secretul mastii de fier după 1703?
Potrivit lui Emile Laloy, autorul cartii “Masca de fier”, Jacques Stuart de la Cloche, l’Abbe Prignani, Roux de Marsilly (1913), Ludovic al XV-lea a fost ultimul rege care se spune ca ar fi cunoscut acest mare secret; Ludovic al XVI-lea nu-l ştia deloc; prim-ministrul sau, Malesherbes, a facut cercetari in arhivele Bastiliei pentru a-l elucida; Chevalier, care facea parte din personalul inchisorii, a trimis ministrului, pe 19 noiembrie 1775, rezultatul investigatiilor sale: nu s-a descoperit nimic in afara de ce se stia deja.
Conform unei informatii comunicate de către Madame d’Abrantès lui Paul Lacroix, Napoleon ar fi dorit foarte mult să cunoască secretul enigmei. A ordonat investigatii care au rămas fără rezultat; in zadar secretarul sau, de Talleyrand, a rascolit timp de cativa ani in arhivele de afaceri externe şi ducele de Bassano s-a straduit să clarifice acest tenebros mister istoric.
Michel Chamillart, ministru de razboi in 1703, cunostea, de asemenea, acest secret. Fiul său, ducele de La Feuillade, a incercat să descopere secretul, dupa cum sustine Voltaire: “Dl. de Chamillart a fost ultimul ministru care a cunoscut acest secret ciudat. Al doilea mareşal de La Feuillade, fiul sau, mi-a spus că la moartea tatălui său vitreg, l-a implorat in genunchi să-i spună cine a fost acest om, care nu a fost cunoscut niciodata decat sub numele de “omul cu masca de fier”. Chamillart i-a răspuns că acesta era un secret de stat şi ca a jurat ca nu il va dezvalui niciodată.” Potrivit istoricului Emmanuel Pénicaut, autor al unei biografii a lui Michel Chamillart, “o traditie de familie prevedea ca secretul sa fie transmis din tată in fiu in familia Chamillart, pană la moartea ultimului purtător al numelui, Lionel Chamillart in 1926.”
Zeci de identificări au fost propuse incepand din secolul al XVII-lea (Francis Lacassin a numarat 48). Masca de Fier a fost fratele geamăn al lui Ludovic al XIV-lea, ceea ce ar fi explicat faptul că i s-a ascuns atat fata, cat si numele sau? Fiul lui Ludovic al XIV-lea şi al Louisei de La Vallière? Un fiu nedorit al Annei de Austria? Ducele de Beaufort, dacă ar fi sa-l credem pe poetul dramatic Lagrange-Chancel, care a fost el insuşi incarcerat in insulele Lerins, asa cum afirma intr-o scrisoare pe care i-a scris-o lui Fréron? James de la Cloche, fiul nelegitim al lui Carol al II-lea al Angliei? Chiar si Molière, după cum a susţinut savantul din Bordeaux, Anatole Loquin? Frumosul Henric al II-lea de Guise, print de Joinville şi frate al Mariei de Lorraine numita “Mademoiselle de Guise”? Misterul a starnit imaginaţia oamenilor, inclusiv pe cea a romancierului Alexandre Dumas.