Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Enigme celebre

Omul cu masca de fier (2)


Interpretarile: ipoteze asupra identitatii mastii de fier

Un frate geamăn al lui Ludovic al XIV-lea

Teza lui Voltaire – completata şi prezentata treptat, in ediţiile succesive ale lucrarii Epoca lui Ludovic al XIV-lea (Siècle de Louis XIV) şi Suplimentul (Supplément,1751, 1752, 1753) la Continuarea eseului privind Istoria generală (Suite de l’Essai sur l’Histoire générale,1763) precum şi Intrebări cu privire la Enciclopedie (Questions sur l’Encyclopédie, 1770 şi 1771) – este aceea că omul cu masca de fier a fost un frate geaman al lui Ludovic al XIV-lea sau, pentru a face informatia mai picanta, chiar un frate mai mare al acestuia pe care, din motive neclare, Ana de Austria şi Mazarin l-au indepartat de la tron şi l-au crescut intr-un loc secret pana la moartea acestuia din urma. Ludovic al XIV-lea a aflat secretul şi a decis să ia măsuri de precauţie suplimentare pentru a se asigura că acesta nu va putea fi descoperit.

Marcel Pagnol, bazandu-se in special pe imprejurarile naşterii lui Ludovic al XIV-lea, afirma ca Masca de fier ar fi fost un frate geamăn, dar născut al doilea, sau un frate mai mic, care ar fi fost ascuns pentru a evita orice contestare a titularului tronului. Istoricii care resping teza (inclusiv Jean-Christian Petitfils), scot in evidenţă condiţiile in care trebuia sa nasca regina: nasterea avea loc in public, in prezenta principalelor personaje de la curte. Cu toate acestea, conform lui Marcel Pagnol, imediat după naşterea viitorului Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XIII-lea a invitat intreaga curte la Capela Castelului Saint-Germain pentru a sărbători cu mare fast nasterea fiului sau printr-un Te Deum (eveniment relatat de Dumont, care a asistat la acesta, in Supplément au Corps Universel Diplomatique, volumul IV, pagina 176), ceea ce era contrar uzantelor care stabileau ca aceasta ceremonie trebuia sa aiba loc dupa mai multe zile de la naştere. Acest lucru ar fi permis reginei să ramana singura cu moaşa, care a asistat la nasterea celui de-al doilea copil.

Pentru a clarifica acest context, trebuie amintit si faptul că au existat controverse in epoca pentru a stabili care dintre cei doi gemeni este mai mare: cel care s-a nascut primul sau cel care, nascandu-se al doilea, a fost conceput primul. Daca acest lucru ar fi fost cunoscut, geamanul mostenitor al tronului ar fi avut o problema serioasa de legitimitate.

In susţinerea tezei unui frate geamăn al lui Ludovic al XIV-lea, o examinare atentă a genealogiei regilor Franţei prezinta multe cazuri de naşteri gemelare, atat in dinastia Capet, cat si in dinastiile Valois, Bourbon si Orléans.

Această teză l-a inspirat pe Alexandre Dumas in scrierea cartii Vicontele de Bragelonne si in Gemenii (drama neterminata, 1861)

Potrivit altor ipoteze, Masca de fier ar fi fost un fiu nelegitim al Anei de Austria, conceput, dupa unii, cu ducele de Buckingham (Luchet), iar dupa altii cu un calugar pe nume Fiacre (nasterea avand loc in 1636), cu cardinalul Mazarin (nasterea avand loc in 1644), sau un fiu care s-a nascut mult mai tarziu după nasterea lui Ludovic al XIV-lea, care, prin urmare, nu avea niciun motiv sa il inchida). De reţinut faptul ca Ludovic al XIV-lea avea intr-adevar un frate mai mic, Filip d’Orléans (1640-1701), zis Monsieur, care s-a nascut la doi ani dupa acesta.

Nicolas Fouquet

Potrivit lui Pierre-Jacques Arrèse, reluand o teză a lui Paul Lacroix (1836), Masca de fier nu ar fi fost altul decat superintendentul Nicolas Fouquet, care a fost inchis in 1665 in Pinerolo. Acesta a murit, conform datelor oficiale, din cauza unui accident vascular cerebral (apoplexie), in Pinerolo, la varsta de 65 de ani, pe 23 martie 1680, cu douăzeci şi trei de ani inaintea Mastii de fier. Dar, in conformitate cu susţinătorii acestui punct de vedere, această dată este falsă şi corpul unui alt deţinut, Dauger, care a servit drept valet al lui Fouquet, a fost declarat ca fiind superintendentul. Aceasta inscenare a fost organizata de către Colbert şi Louvois pentru a preveni eliberarea lui Fouquet, care era pe punctul de a obţine iertarea din partea regelui si de care acestia se temeau intrucat era un personaj foarte abil si influent.

Cu toate acestea, dacă Fouquet ar fi supravieţuit pana in 1703, el ar fi trăit 88 ani, ceea ce era mult pentru acea epoca, chiar şi pentru un prizonier beneficiind de un tratament special. De asemenea, nici un membru al familiei sale nu a pus la indoială moartea sa, ulterior. Cu toate acestea, scrisoarea jansenista care informeaza despre manevrele josnice ale epocii, afirmand ca “toti oamenii despre care se crede ca sunt morti, nu sunt in realitate”, este scrisa de Louis Fouquet, fratele lui Nicolas Fouquet. Familia lui nu s-a indoit de moartea sa nici mai tarziu, dar ea se afla sub supraveghere si avea un anume interes sa taca. Niciun certificat de deces referitor la acesta nu a fost găsit, şi nici nu se tinea un registru al deceselor in aceaste inchisori.

Dar de ce ar fi fost mascat Fouquet de pe o zi pe alta? Unii susţin că motivul ar fi fost acela de  a preveni ca persoanele care ii ramasesera fidele sa il ajute sa evadeze, aşa cum a fost aproape sa se intample in 1669, unicul caz de acest gen care s-a petrecut cu douăzeci şi unu de ani inainte de disparitia oficială a lui Fouquet şi aparitia Mastii.

Potrivit unor surse (“L’énigme sacrée”- Misterul sacru si “Le message”- Mesajul, de Michael Baigent, Richard Leigh, Henry Lincoln, Pygmalion, Paul Guth, “Mazarin”, Flammarion, “Rennes-le-Château” de Gerard de Sède, Robert Laffon, “Societăţile secrete” de Alexander Adler, ed. Grasset, Simone Bertière, “Mazarin, le maitre du jeu”, Mazarin, maestrul jocului, Ed. De Fallois), Fouquet ar fi detinut un secret in legatura cu Vaticanul, intrucat familia sa era proprietara bisericii Notre Dame de Marceille de aproape zece ani. Situata in suburbia aflata la est de Limoux, la sud de Carcassonne, aceasta a fost un loc de cult vizigot. Acest popor a jefuit Roma in anul 410 si ar fi gasit, spun sursele, unele manuscrise incriminatorii ale Bisericii de la Roma. Apoi, vizigotii s-au stabilit in regiunea unde se afla proprietatea lui Fouquet, care mai târziu a devenit Tara catara (care nu corespunde, geografic, zonelor expansiunii medievale a catharismului).

Familia Fouquet a facut sapaturi sub aceasta biserica, Notre Dame de Marceille, şi ar fi găsit secretul Bisericii de la Roma. Nicolas Fouquet, cunoscand acest secret, ar fi şantajat Vaticanul. Fratele sau, Louis Fouquet a fost, de asemenea, in contact cu pictorul Nicolas Poussin şi au existat unele scrisori din corespondenta acestora, care au fost deja prezentate in mai multe cărţi, dovedind un lucru de o reala importanţă; un secret special, pe care pictorul Poussin l-a facut cunoscut prin tablouri codificate, cel mai faimos fiind Les Bergers d’Arcadie (Pastorii Arcadiei), pictat in jurul anului 1646. Acesta reprezintă niste păstori care arată un mormant (copiat dupa unul aflat in apropiere de Rennes-le-Château), pe care pictorul Poussin a inscris motto-ul preotilor din Rennes-le-Château: “ET IN ARCADIA EGO”.

In această regiune s-au intamplat multe lucruri ciudate, iar familia lui Fouquet a fost implicată in toate aceste mistere. Nicolas Fouquet voia sa profite material prin acest şantaj fata de Biserica de la Roma, motiv pentru care s-ar fi suparat cu fratele sau, Basile Fouquet, şeful poliţiei secrete a lui Mazarin, după o altercaţie violentă, despre care mulţi istorici vorbesc, fără a cunoaste motivul real al acesteia.

In aceeaşi perioada, episcopul de Alet, Nicolas Pavillon, presupus de către unii istorici ca fiind fiul ascuns al lui Richelieu, a facut cercetari şi a devenit detinatorul  unui secret in anul 1646, data gravata pe stalpul (din piatra) drept al bisericii din Rennes-le-Château, situata in apropiere de Alet…Acum, este evident ca acesta era secretul care va provoca in 1891, cazul Rennes-le-Château: un mic preot, care-l ştia, probabil, a şantajat Vaticanul si de aici provenea averea sa. In plus, Alric de Charnay a semnalat stergerea recentă a unei părţi din anul gravat, 1646; numărul 1 a fost acoperit, si nu au mai ramas decat 646.

Generalul-locotenent Bulonde

In 1890, un comandant, care studia campaniile lui Catinat, a incredintat comandantului Étienne Bazeries, expert in criptanaliza pentru armata franceză, un set de documente codificate. După trei ani de eforturi, perioada in care cifrul codului s-a dovedit deosebit de rebel fata de metodele moderne de decodificare, Bazeries a pretins ca a “spart” codul si a descoperit intr-o scrisoare a lui Louvois catre Catinat, din data de 24 august 1691, cheia enigmei Mastii de fier. Codul in cauză este uneori numit “Marele Cod al lui Ludovic al XIV-lea”, sau, mai simplu, “Marele Cod”.

Conform declaratiei acestuia, scrisoarea se traduce după cum urmează: “Cred că nu este nevoie să vă spun cat de nemulţumit a fost Majestatea Sa la primirea vestii despre  refuzul categoric al Generalului Bulonde de a se supune ordinelor sale, cat si celor ale dv., de a a-si asuma responsabilitatea infrangerii de la Cuneo (Asediul de la Cuneo din 21 iunie 1691, in cadrul Razboiului de Noua Ani, intre Ludovic al XIV-lea si ducele Victor Amadeus al II-lea de Savoia). Majestatea sa cunoaste mai bine decat oricine, consecintele acestui act, şi işi dă seama, de asemenea, de gravitatea prejudiciului pe care pierderile din Cuneo le vor aduce cauzei noastre, situatie care va trebui remediata in cursul iernii. Majestatea Sa va cere sa il opriti imediat pe generalul Bulonde (acuzat si de incompetenta) şi să-l conduceti la fortareata Pinerolo pentru a fi incarcerat, pazit in timpul noptii, lasat sa se plimbe numai in timpul zilei pe metereze, cu faţa acoperită cu 330 309.” Bazeries a presupus că secvenţa 330 309, care nu s-a gasit nicăieri altundeva in documentele lui Catinat, insemnau “mască” si a publicat in anul 1893 o carte care detaliază ipoteza sa.

Bazeries a declarat că faimosul deţinut ar fi fost Vivien Labbé, senior de Bulonde, general-locotenent al armatei franceze. Faptele raportate despre Bulonde si insubordonarea sa in Cuneo sunt reale. Rămane de vazut de ce a fost codificat un astfel de ordin daca Bulonde era vinovat de insubordonare? De ce să fie secret daca motivul pentru arestarea sa era perfect legitim? In plus, istoricii au demonstrat că Bulonde era inca in viaţă in 1708, la cinci ani dupa moartea Mastii de fier.

Experţii militari in coduri au pus sub semnul intrebarii presupunerile lui Bazeries, considerandu-le simple speculaţii (V.Emile-Arthur Soudart şi Andre Lange, Tratatul de criptografie, ediţia a doua, 1935). In sfarsit, daca in 1691 Bulonde a fost intemniţat in Pinerolo, trecuse mult timp de cand Saint-Mars şi Masca de fier nu mai erau aici.

Henric al II-lea de Guise

Camille Bartoli (1977) a identificat Masca de fier cu Henric al II-lea de Guise. Don Juan, aventurier, acesta nu ezita in fata unui duel sau a unei expediţii militare şi rivaliza cu Regele Soare prin excesele şi splendoarea sa.

Molière

In cartea sa, Molière la Bordeaux(spre 1647 şi in 1656, cu noile elemente despre sfarşitul sau la Paris, in 1673…sau poate in 1703), scriitorul Anatole Loquin crede că omul cu masca de fier a fost in realitate Molière.

Principalul argument al lui Anatole Loquin este faptul că prima biografie a lui Molière dateaza din 1705 sau dupa doi ani de la moartea Mastii de fier. Este  vorba despre Viaţa domnului de Molière (1705) de Grimarest. Astfel, Ludovic al XIV-lea ar fi auzit ca Molière a murit cu adevărat in 1703 (si nu in 1673), autorizand publicarea unei biografii a acestuia. Dar aceasta teza este puţin probabila, circumstanţele mortii lui  Molière in 1673 nefiind niciodata contestate.

D’Artagnan

 Pentru istoricul englez Roger MacDonald (The Man in the Iron Mask, 2005) Masca de fier era muschetarul d’Artagnan. Rănit laMaastricht, in 1673, a fost trimis la Pinerolo, Masca de fier permitandu-i sa nu fie recunoscut de către muschetarii care pazeau inchisoarea. Dovada este cartea Mémoires de M. d’Artagnan, scrisa de Gatien de Courtilz de Sandras (1644-1712). Gatien a petrecut nouă ani in Bastillia, intre 1702 şi 1711. Conform lui Roger MacDonald, D’Artagnan i-ar fi inspirat el insuşi această carte, ceea ce ar dovedi ca a fost inchis la Bastilia impreuna cu Gatien de Courtilz de Sandras.

Un iubit al reginei

P.-M. Dijol a emis in 1978 următoarea ipoteza: Maria-Tereza a Austriei (1638-1683) ar fi avut o fiică nelegitimă, cu un sclav negru, Nabo, dinDahomey (tara in vestul Africii, astazi RepublicaBenin). Aceasta maura din Moret (Moret-sur-Loing, departamentul Seine-et-Marne din Ile-de-France), o benedictina care s-a indoit mult timp ca ar avea sange regal, ar fi fost vizitata ani de zile de membri ai familiei regale. Saint-Simon, in memoriile sale, in care vorbeşte despre “Negresa din Moret”, nu oferă nici o explicaţie despre aceste vizite regale; unii au emis ipoteza ca aceasta maura ar fi fost inzestrata cu darul clarviziunii.

Nabo a disparut apoi de la curtea regala. P.-M. Dijol crede ca acesta ar fi fost Masca de fier, dar această presupunere nu poate fi viabila din doua motive: Nabo era mic de statura si multe dovezi indică faptul că omul cu masca de fier era destul de inalt, si nu exista nici o dovada ca ar fi fost un om de culoare.

O pista engleza

Aceasta este Printesa Palatina (Elisabeta de Boemia, a doua sotie a lui Filip, duce de Orléans, zis Monsieur, fratele lui Ludovic al XIV-lea) cumnata lui Ludovic al XIV-lea, care, intr-o scrisoare datata 22 octombrie 1711, catre mătuşa sa, Sofia de Bavaria, publicata in1896, afirma: “Tocmai am aflat cine a fost omul cu masca de fier care a murit la Bastilia. Daca a purtat o masca, nu a fost deloc o barbarie: a fost un lord englez care a fost implicat in cazul ducelui de Berwick impotriva regelui William.”

Printesa Palatina face referire, fara indoiala, la conspiraţia lui John Fenwick (partizan al regelui Iacob al II-lea) pentru asasinarea lui Wilhelm al III-lea, in 1696, deoarece nu există nici un alt complot cunoscut care il implică pe ducele de Berwick impotriva monarhului. Ipoteza este puţin probabila, dar a fost suficient pentru unii cercetători să intrevada o pista engleză.

Barnes (1908) a afirmat că Masca de fier a fost James de la Cloche, fiul nelegitim, dar  recunoscut al lui Carol al II-lea al Angliei, care ar fi servit ca intermediar secret intre tatăl său si curtea Franţei şi pe care Ludovic al XIV-lea l-ar fi inchis. Alţii au facut referire la un fiu natural al lui Cromwell sau al ducelui de Monmouth.

Contele Ercole Mattioli (sau Antoine Hercule Matthioli)

Ludovic al XV-lea i-ar fi spus Doamnei de Pompadour, care l-a intrebat despre dezvaluirile lui Voltaire, că Masca de fier a fost “un ministru al unui prinţ italian”. Ludovic al XVI-lea, pentru a satisface curiozitatea Mariei-Antoaneta, negasind nimic in documentele secrete, l-a intrebat pe cel mai in varsta dintre miniştrii săi, Maurepas, care i-a spus că a fost “un prizonier foarte periculos prin spiritul său de intriga, aflat in slujba  ducelui de Mantova.”

Această indicaţie a fost la originea tezei care identifică Masca de fier in persoana contelui  Ercole Mattioli (sau Antoine Hercule Matthioli), fostul secretar de stat al ducelui de Mantova, Carol al II-lea. Numele deţinutului inscris in registrul inchisorii din Bastilia şi in registrul parohiei Saint-Paul ar fi fost corect, deşi uşor deformat. Această teză, devenita acum clasica, a fost sustinuta de Marius Topin şi de istoricul Frantz Funck-Brentano.

 Matthioli a fost intr-adevar incarcerat la Pinerolo sub supravegherea lui Saint-Mars. In plus, incarcerarea sa a fost rezultatul unui ordin personal lui Ludovic al XIV-lea. De fapt, ignorat de staretul d’Estrades, ambasador al Franţei la Veneţia, Matthioli l-a convins pe ducele de Mantova sa vanda, in secret, Franţei, cetatea Casal, aflata la cincisprezece kilometri de Torino. Afacerea a esuat in ultimul moment din cauza ostilitatii curtilor din Torino,Veneţia, Madrid şi Viena, care fusesera informate de acelasi Matthioli.

Jocul dublu al acestuia a fost ridiculizat de Ludovic al XIV-lea, care i-a scris personal, pe 12 ianuarie 1678, “mulţumindu-i” pentru intervenţia sa. Staretul d’Estrades, care a fost numit ambasador la Torino, a reuşit să-l atragă pe Matthioli intr-o casă de unde a fost capturat de un comando condus de Catinat, pe 2 mai 1679, pentru a-l conduce in fortareata Pinerolo.

Secretarul de stat pentru afaceri externe, Pomponne, a aprobat operatiunea lui Ludovic al XIV-lea, avand grija sa precizeze: “Va trebui sa nu stie nimeni ce s-a intamplat cu acest om.”  Era intr-adevar un lucru putin obisnuit cu uzantele diplomatice de a captura si incarcera un ministru al unui prinţ străin. Acest motiv ar putea fi cauza secretului in legatura cu acest prizonier.

Cu toate acestea, o serie de factori par să contrazică această identificare:

Corespondenţa dintre Louvois şi Saint-Mars păstrata in arhivele ministerului de război – in care, Matthioli este mai intai numit Lestang – demonstrează că acesta nu a fost tratat cu respectul acordat Mastii de fier: “Intenţia regelui nu este ca dl. de Lestang sa fie bine tratat.” (25 mai 1679). Dacă Matthioli era servit la Pinerolo de valetul său, aceasta s-a intamplat intrucat acesta din urma, care fusese insarcinat cu recuperarea documentelor, a trebuit sa fie inchis cu el, pentru a nu putea dezvalui secretul incarcerarii sale.

In urma vanzării fortaretei Casal Franţei, in 1682, ducele de Mantova a fost informat cu privire la arestarea lui Matthioli. Nu mai era nici un motiv ca secretul să fie menţinut, iar deţinutul a fost, de fapt, numit cu propriul nume in corespondenţa dintre Louvois şi Saint-Mars.

Matthioli nu l-a insotit la Exilles pe Saint-Mars, in 1681, dar a rămas in Pinerolo pana in aprilie 1694, cand a fost transferat la Sainte-Marguerite, ca urmare a vanzării fortaretei Pinerolo catre Savoia. Acest lucru este dovedit printr-o scrisoare a lui Saint-Mars catre staretul d’Estrades pe 25 iunie 1681 (“Matthioli va rămâne aici cu alti doi detinuti”), precum şi de mai multe scrisori ale lui Louvois catre succesorii lui Saint-Mars, la Pinerolo.

Matthioli a murit la scurt timp după transferul său la Sainte-Marguerite, fara indoiala pe 29 aprilie 1694. Este cunoscut faptul că in acel moment un detinut care a murit a fost servit de valetul său. Ori Matthioli a fost singurul prizonier care, in Sainte-Marguerite, putea atunci sa se bucure de acest privilegiu.

Se pare că deţinutul care a murit la Bastilia, in 1703, nu a fost Matthioli, iar numele acestuia (sau un nume similar) a servit doar intenţiei de a incurca pistele, fiind numele inscris in registre.

 Eustache Dauger

Eustache Dauger a fost capturat la Dunkerque în iulie 1669 şi închis la Pinerolo, în secret absolut. Saint-Mars se gândise sa i-l dea ca valet lui Lauzun, incarcerat în fortareata intre 1671-1681, dar acest demers a fost refuzat categoric de Louvois. Cu toate acestea, Luvois a acceptat ca acesta sa fie folosit ca valet al lui Nicolas Fouquet, după moartea unuia dintre cei doi valeti ai lui Fouquet, Champagne, dar dandu-i aceasta instrucţiune: “Daca numitul Eustache, pe care vi l-am dat pentru a vă servi, nu a vorbit deloc înainte cu celalalt valet, care vă serveşte, despre ceea ce a facut înainte de a ajunge în Pinerolo.”

La moartea lui Fouquet, în 1680, Saint-Mars a descoperit o galerie, sapata de Lauzun, care a permis celor doi prizonieri sa se intalneasca in voie, fără ca gardienii închisorii sa stie ceva, astfel incat nu poate fi sigur ca Lauzun şi Dauger nu au fost în contact. Louvois i-a ordonat atunci lui Saint-Mars, să-l faca sa creadă pe Lauzun ca Dauger si celalat valet al lui Fouquet, La Rivière, au fost eliberaţi, dar “sa-i închideti pe amandoi într-o cameră astfel incat sa puteti spune Majestatii Sale ca acestia nu comunica cu nimeni, verbal sau în scris, iar Lauzun sa nu stie nimic despre faptul ca au fost inchisi din nou.”

Lauzun a fost eliberat pe 22 aprilie 1681, dar Dauger şi La Rivière – chiar dacă nu era prizonier, ci valet la Pinerolo, unde a intrat în mod voluntar în 1667 – vor ramane inchisi în secret absolut. In corespondenţa dintre Louvois şi Saint-Mars, ei vor fi numiţi doar prin perifraza: “domnii din turnul de jos.” La Rivière nu putea sa fie acuzat decat de un singur lucru: aflarea antecedentelor lui Dauger, pe care Fouquet le cunostea de asemenea. Lauzun le aflase si el, dar Louvois nu avea mijloacele pentru a se impotrivi eliberarii sale, pe care La Grande Mademoiselle (Anne Marie Louise d’Orléans, nepoata lui Henric al IV-lea, verisoara germana a lui Ludovic al XIV-lea) o obţinuse de la Ludovic al XIV-lea.

Dauger a fost arestat în apropiere de Dunkerque, în iulie 1669, pe baza unei scrisori secrete in care Jean-Christian Petitfils arăta că acesta era un personaj foarte dubios. Totul arăta ca arestarea sa a fost minutios organizata de Louvois, pe atunci secretar de stat al tatălui său, Michel Le Tellier.

In scrisoarea sa către Saint-Mars, anuntand sosirea iminentă a deţinutului care avea să devină “omul cu masca de fier”, Louvois l-a numit “Eustache Dauger” şi istoricii au găsit dovezi că un anume Eustache Dauger a trait in acea perioada şi a fost implicat în evenimente dubioase si jenante care implicau persoane aflate in pozitii inalte. Numele sau complet era Eustache Dauger de Cavoye.

In scrisoarea pe care a trimis-o lui Saint-Mars pentru a pregăti celula acestuia din Pinerolo, Louvois a declarat: “nu este decat un valet.” Persoana in cauza ştia totusi sa citeasca, intrucat i s-a permis sa primeasca cărţi religioase. Prin urmare, daca identificarea dintre Masca de fier şi Dauger este acum cea mai acceptată, s-au făcut speculaţii cu privire la adevărata identitate a lui Dauger şi asupra secretului pe care il deţinea.

Eustache Dauger de Cavoye

Potrivit lui Maurice Duvivier, Dauger ar fi fost Eustache Dauger de Cavoye, incarcerat pentru acuzatia de a fi fost unul dintre actorii afacerii cu otravuri. Afacerea cu otravuri a constat dintr-o serie de otrăviri survenite între 1679 şi 1682, în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, si care au zdruncinat Parisul şi Curtea. Mai multe personalităţi proeminente ale aristocraţiei au fost implicate, iar aceste evenimente au declansat o adevarata isterie pentru prinderea faptuitorilor.

Potrivit lui Rupert Furneaux (The man behind the mask, 1954), Ludovic al XIII-lea ar fi fost tatăl lui Louis şi Eustache Dauger de Cavoye. Rupert Furneaux a găsit un tablou care il reprezenta pe Louis Dauger de Cavoye. Asemanarea dintre Ludovic al XIV-lea şi Louis Dauger de Cavoye ar fi o dovadă a unei relaţii de sânge între Ludovic al XIV-lea şi fratii Cavoye.

Conform lui Marie-Madeleine Mast (Le Masque de fer, une solution révolutionnaire, 1974), François de Cavoye (tatal fratilor Louis si Eustache), soţul unei doamne de onoare (Mary Lort de Sérignan) a reginei, şi căpitan al muschetarilor lui Richelieu, a fost “consolarea” Anei de Austria şi ar fi fost adevaratul tata al lui Ludovic al XIV-lea. Astfel, Eustache Dauger de Cavoye (născut pe 30 august 1637) ar fi fost fratele vitreg al lui Ludovic al XIV-lea (cei doi având acelaşi tată, care nu era rege, dar nu aceeaşi mamă), şi cum acestia semanau foarte mult, s-ar explica secretul asupra identitatii sale.

Potrivit lui Jean Aillon (Le Dernier Secret de Richelieu – 1998 – Editura Masque), Ana de Austria a fost de două ori insarcinata cu François Dauger de Cavoye, cu complicitatea lui Richelieu (confruntat din acest motiv cu riscul de a fi repudiat), aducand pe lume pe Ludovic al XIV-lea şi pe Filip d’Orleans, fiii lui “Cavoye”  şi nu de Bourbon. Dar François de Cavoye avea deja doi fii, Louis si Eustache, care semanau in mod bizar cu regele. O confidenta a tatalui lor ar fi declansat totul. Problema, dupa Jean Aillon, este dacă Eustache Dauger era Eustache Dauger de Cavoye, fratele “prietenului regelui”  Louis de Cavoye, care a dispărut chiar în luna iulie 1669.

Pentru Jean Aillon , Eustache a fost probabil incarcerat pentru că a încercat să-l ameninţe pe regele Ludovic al XIV-lea, dezvăluind că era fratele sau vitreg, si nu fiul lui Ludovic al XIII-lea. Masca de fier a fost deci necesara pentru ca nimeni sa nu descopere asemănarea, intrucat Eustache semana mai mult cu regele Ludovic al XIV-lea decat fratele sau. Ludovic al XIV-lea nu l-a ucis, deoarece erau fraţi. Pentru acelaşi motiv, l-a acoperit de favoruri pe al doilea frate vitreg, Louis de Cavoye.

In cartea sa Petites histoires de l’art dentaire d’hier et d’aujourd’hui (Istorioare stomatologice de ieri si de azi), publicata în 2006, Henri Lamendin reia teza Mariei-Magdalena Mast. Vorbind despre sarcina Anei de Austria, a scris că “în timpul cand aceasta a ramas insarcinata se aflau, printre altii, in anturajul reginei, una dintre doamnele de onoare si sotul ei, François Dauger de Cavoye, acestia avand opt copii.

Şi unii autori au sugerat că acesta din urma ar putea fi tatal copilului care nu era dorit. Pentru a susţine această teză, printre multe alte elemente serioase, acestia avanseaza o mare asemănare intre Ludovic al XIV-lea (de care acesta devenise conştient) si cei doi fii ai lui Dauger de Cavoye (Eustache, născut în 1637 şi Louis nascut in 1639), tovarăşi de joacă ai tanarului rege in copilaria sa. Portretele lui Ludovic al XIV-lea şi Eustache Dauger de Cavoye atestă o asemănare izbitoare a fizionomiei lor “acelasi contur al gurii si o mica gropita sub buza inferioara”. In schimb, “nu se pot imagina doua fizionomii mai diferite decat cele ale lui Ludovic al XIII-lea si Ludovic al XIV-lea”.

De altfel, nimeni nu a descoperit vreodata urme ale lui Eustache Dauger de Cavoye, care a dispărut complet si despre care nimeni nu stia ce s-a intamplat cu el”.

Teoriile lui Maurice Duvivier, Rupert Furneaux, Jean d’Aillon si Marie Madeleine Mast au în comun faptul ca ele considera ca Eustache Dauger (sau d’ Oger sau Oger) de Cavoye si Eustache Dauger de la Pignerol sunt una si aceeasi persoana. Istoricul Maurice Duvivier este cel care a descoperit certificatul de botez al lui Eustache Dauger de Cavoye.

“Registrul bisericii Saint-Eustache. Pe 18 februarie 1639, a fost botezat Eustache, născut pe 30 august 1637, fiul lui Francois Dauger, scutier, senior de Cavouet, căpitanul muschetarilor Monseniorului Cardinal de Richelieu şi al doamnei Marie de Sérignan, care locuiesc în Rue des Bons-Enfants.”

In 1659, Eustache a participat la o orgie din castelul Roissy. In 1665, a ucis un paj şi apoi a fost renegat şi dezmoştenit de către familia sa, cu patru ani înainte de sosirea lui Eustache Dauger la Pinerolo. Oficial, Eustache Dauger de Cavoye a murit în închisoarea din Saint-Lazare în 1680, dar Jean-Christian Petitfils susţine că exista dovezi ale prezenţei sale în aceasta închisoare după aparitia Mastii de fier, ceea ce atestă imposibilitatea acestei teze.

Un nobil sau un personaj important

Marcel Pagnol (Le Masque de fer, 1965; modificat sub titlul Le Secret du Masque de fer in 1973) a susţinut că Dauger a fost un frate geamăn al lui Ludovic al XIV-lea. Acesta s-ar fi născut în 1638, ceea ce nu explică de ce a fost arestat abia in 1669. Conform lui Pagnol, Dauger s-a aflat înAnglia, sub pseudonimul James de La Cloche. Acesta nu ar fi debarcat decat o singura data în Franţa, la Calais, pentru ca ar fi fost arestat.

Potrivit lui Pierre-Jacques Arrese, Nicolas Fouquet ar fi fost substituit adevaratului Dauger dupa moartea sa oficiala in 1680 (oficial, Fouquet a murit pe 23 martie 1680, iar Dauger tot in 1680).

Potrivit lui Hubert Monteilhet (Au royaume des ombres,  In ţara umbrelor, 2003), pretinsul Dauger a fost de fapt François de Vendôme, duce de Beaufort. Acesta a fost capturat (si nu ucis), in asediul din Candia, în 1669, apoi in secret a fost predat de catre turci, la cererea lui Ludovic al XIV-lea. Ducele, avand sange regal prin Henric al IV-lea,  în 1637 ar fi remediat incapacitatea lui Ludovic al XIII-lea de a da un moştenitor la tronul Franţei, şi ar fi fost adevăratul tată al lui Ludovic al XIV-lea. Informat după moartea mamei sale, Ana de Austria, Regele Soare ar fi făcut astfel incat să păstreze secretul posibilului sau tata, pentru a evita scandalul şi orice contestare cu privire la legitimitatea sa, neîndrăznind să rezolve problema printr-un eventual paricid. Beaufort, bine cunoscut şi foarte popular, ar fi fost obligat să poarte masca, pentru a evita să fie recunoscut şi pentru ca povestea morţii sale la Candie sa dispara. Utilizarea numlui “Dauger” ar fi o abila perdea de fum a lui Louvois pentru a incurca pistele si a provoca confuzie.

Un valet

Potrivit lui Andrew Lang (The Valet’s Tragedy and Other Stories, 1903, Tragedia valetului si alte povestiri), Dauger era de fapt un anume Martin – valetul hughenotului Roux de Marsilly, care a fost arestat şi condamnat în 1669 – pentru ca stia prea multe despre conspiraţia stăpânului său.

Potrivit lui John Noone (The Man behind the Iron Mask, Omul din spatele Mastii de fier, 1994) Masca de fier a fost o manipulare a lui Saint-Mars. După ce a pierdut, începand din  1681, doi dintre cei mai importanti deţinuţi, Lauzun (eliberat în 1681) şi Fouquet (mort in 1680), Saint-Mars va face sa se creada că Dauger a devenit foarte periculos, pentru că, în contact cu Fouquet şi Lauzun, ar fi aflat multe lucruri în plus faţă de ceea ce stia.

Potrivit istoricului Jean-Christian Petitfils, Masca de fier nu ar fi fost de fapt decat un simplu valet caruia Saint-Mars i-ar fi ascuns fata sub o masca pentru a-si convinge subordonatii de faptul că se ocupa de un prizonier important. Această teză este în prezent cea mai frecvent acceptata. Valetul ar fi fost cu siguranţă detinatorul unui secret de stat, impiedicand autoritatile sa-l judece in sedinta publica.

Conform teoriei lui Jean-Christian Petitfils în cartea sa “Masca de fier, între istorie şi legendă”, acesta ar fi fost închis, deoarece era la curent cu tranzacţiile dintre Ludovic al XIV-lea şi Carol al II-lea al Angliei in legatura cu dorinta regelui Angliei de a redeveni  catolic, fiind întreprinse negocieri în acest scop. Eustache Dauger ar fi fost insarcinat cu transmiterea corespondenţei dintre cei doi regi şi ar fi citit-o, afland despre acest lucru. Informat, Ludovic al XIV-lea a ordonat arestarea şi incarcerarea sa. Ideea mastii de fier a apartinut guvernatorului închisorii Saint-Mars: pierzand doi dintre cei mai cunoscuti prizonieri, de Lauzun fiind eliberat, iar Fouquet, decedat, a căutat să se puna in valoare acordand importanţa unuia dintre prizonierii care au rămas. Legenda ar fi inceput din cauza vanitatii lui Saint-Mars, şi a ceea ce acesta numea “povestile sale incredibile”.

Potrivit lui Jean-Christian Petitfils, acest punct de vedere este susţinut de cheltuielile mici angajate pentru intretinerea detinutului, mult mai mici decat sumele cheltuite pentru prizonierii importanti precum Fouquet, ceea ce pare sa indice implicit faptul ca deţinutul nu era un nobil, ci un simplu slujitor, ceea ce Louvois şi Saint-Mars nu uitau să reamintească, în corespondenţa lor.

Cu toate acestea, unii autori (cum ar fi Marcel Pagnol, în special în ceea ce priveşte cheltuielile) contestă această teorie şi se arata surprins de faptul ca a fost crutata viata unui simplu valet (detinator de secrete de stat) timp de 34 de ani, cand ar fi fost mult mai uşor să-l faca sa dispara pur şi simplu. Raspunsul lui Petitfils a fost ca, in pofida a ceea ce cred cei neiniţiaţi, asasinarea în vechiul regim era utilizata doar în cazuri de extremă necesitate (de exemplu, asasinarea ducelui de Guise în 1588). Niciun rege nu ar fi asasinat un valet; de altfel, este posibil ca Ludovic al XIV-lea sa nu fi stiut niciodata de existenta lui Dauger.

© CCC

Omul cu masca de fier (1)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.