Originea Pomului de Crăciun

Pomul de Crăciun, un pom veşnic verde, adesea pin, molid, sau brad, decorat cu lumini şi ornamente, reprezintă o parte importantă a tradiţiei sărbătorilor de Crăciun.

Folosirea pomilor cu frunze persistente, a coroniţelor şi ghirlandelor din ramurile acestora, simbolizând viaţa veşnică, a fost un obicei al egiptenilor antici, chinezilor şi evreilor. Cultul pomului era ceva obişnuit în rândul europenilor păgâni şi a supravieţuit odată cu convertirea lor la creştinism, în tradiţia scandinavă de a decora, de Anul Nou, casa şi hambarul cu pomi pentru a alunga diavolul, şi de a aşeza, în timpul Crăciunului, un astfel de pom pentru păsări. Obiceiul a supravietuit şi în tradiţia germanilor de a plasa un pom de Yule (sărbătoare precreștină care marchează solstițiul de iarnă (21 decembrie), prima zi a iernii, noaptea cea mai lungă a anului și nașterea Noului Soare care va lumina pământul în anul care urmează) la una dintre intrari sau în interiorul casei în timpul sărbătorilor din mijlocul iernii.

Pomul de Crăciun modern işi are originea în Germania de Vest. Elementul principal al unui spectacol popular medieval despre Adam şi Eva, “pomul paradisului” era un brad pe ramurile caruia erau agăţate mere, reprezentând Grădina Edenului. Germanii instalau în casele lor un pom al paradisului pe 24 decembrie, ziua sărbătorii religioase a lui Adam şi Eva. De ramurile acestuia legau biscuiţi (simbolizând jertfa, semnul creştin al mântuirii), mai târziu aceştia fiind înlocuiţi cu prăjiturele de diferite forme, la care s-au adăugat şi lumânari ca simboluri ale lui Hristos.

In aceeaşi cameră, se afla “piramida de Crăciun”, o construcţie triunghiulara din lemn, prevăzută cu rafturi pe care se aşezau figurinele de Crăciun şi se decora cu un pom, lumânări şi o stea.

In jurul secolulul al XVI-lea, piramida de Crăciun şi pomul paradisului au fuzionat, devenind bradul de Crăciun. Obiceiul era răspândit printre luterani în jurul secolului al XVIII-lea, dar abia în secolul următor pomul de Crăciun a devenit o tradiţie adânc înrădăcinată în rândul germanilor.

Introdus în Anglia în secolul al XIX-lea, bradul de Crăciun a fost popularizat pe la mijlocul secolului de către prinţul german Albert, soţul reginei Victoria.

Pomul victorian era decorat cu jucării şi mici cadouri, lumânări, bomboane şi prăjiturele la moda, atârnate de ramuri cu panglici şi lanţisoare de hârtie.

Răspândită în America de Nord de către coloniştii germani, încă de la începutul secolului al XVII-lea, tradiţia pomului de Crăciun a devenit populară abia în secolul al XIX-lea. Pomul de Crăciun a devenit, de asemenea, popular în Austria, Elveţia, Polonia şi Ţările de Jos.

In China şi Japonia, pomul de Crăciun a fost introdus de misionarii apuseni în secolele XIX si XX, fiind decorat cu ornamente complicate din hârtie.

Ornamentele din sticlă au fost oferite spre vânzare în Marea Britanie şi Statele Unite încă din anii 1870, multe dintre acestea fiind produse în mici ateliere din Germania şi Boemia, care au creat, de asemenea, decoraţiuni realizate din beteală, plumb turnat, mărgele, hârtie presată si vată din bumbac.

Articol pe aceeasi tema: Originea si traditia Pomului de Craciun 

Comments

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.