Pär Lagerkvist

Pär Lagerkvist, pe numele complet Pär Fabian Lagerkvist, 23 mai 1891 – 11 iulie 1974, romancier, poet, dramaturg, povestitor, jurnalist politic și critic de artă și una dintre cele mai importante figuri literare suedeze din prima jumătate a secolului XX. A fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1951. A trăit 83 de ani.

Pär Lagerkvist s-a născut în Växjö, Suedia, părinții săi fiind Anders Johan, picher de cale ferată, și Johanna (Blad) Lagerquist. Ultimul dintre cei șapte copii ai unui familii din regiunea rurală și foarte creștină din Småland, a primit o educație evlavioasă. S-a detașat de protestantism în adolescență, devenind un socialist convins, păstrând în același timp un interes marcat pentru tradițiile și poveștile biblice.

Deși a îmbrățișat darwinismul și radicalismul politic la o vârstă fragedă, Lagerkvist a fost influențat de-a lungul vieții de credința creștină pietistă a părinților săi.

Pe lângă scris, a lucrat pentru scurt timp în calitate de critic de teatru pentru un ziar din Stockholm la sfârșitul anilor 1910.

Orientându-se de timpuriu spre cariera de scriitor cu ambiții moderniste, a studiat istoria artei și literatura la Universitatea din Uppsala în 1911 și 1912. În 1913, a petrecut un an la Paris, unde a devenit entuziasmat de cubism și expresionism. L-a cunoscut pe Pablo Picasso în Suedia.

În timpul Primului Război Mondial, s-a stabilit la Copenhaga, unde a scris Angst (Angoasa) și primele sale piese de teatru și unde a cunoscut-o pe prima sa soție, Karen Sørensen.

S-a căsătorit cu Karen Dagmar Johanne Soerensen în 1918 și, după ce au divorțat, s-a căsătorit în 1925 cu Elaine Luella Hallberg, văduva pictorului Gösta Sandels, cu care a avut un fiu, Bengt Anders Lagerkvist.

Întorcându-se în Suedia în 1930, la Lidingö, lângă Stockholm, a intrat în Academia Suedeză în 1940.

Lagerkvist a apărut pentru prima dată pe scena literară ca poet. A doua dintre cele nouă colecții ale sale, Ångest (Angoasă, 1916), descrie disperarea și suferința Primului Război Mondial. Volumul a contestat tradiția romantică suedeză în versuri și este considerat începutul modernismului poetic. Lagerkvist și-a continuat căutarea revoltelor estetice și a reînnoirii în dramele sale. A scris 13 piese, inclusiv Himlens Hemlighet (Secretul raiului, 1919), care a abordat căutarea sensului vieții.

În anii 1930, dramele, piesele și povestirile lui Lagerkvist au tratat problemele răului și ale fascismului. După 1940, s-a concentrat pe scrierea de romane.

Lagerkvist a scris peste 40 de lucrări majore și a fost tradus în 34 de limbi. A fost ales membru al Academiei Suedeze de literatură în 1940 și a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1951.

Opera lui Lagerkvist se constituie într-o literatură de investigație a problemelor existențiale și de afirmare a valorilor umane fundamentale. Printre temele sale centrale s-a aflat problema fundamentală a binelui şi răului, pe care a examinat-o prin intermediul personajelor precum bărbatul care a fost eliberat în locul lui Iisus, Barabbas (Baraba), sau evreul rătăcitor, Ahasuerus (Ahaşveroş). Ca moralist, a folosit motive religioase şi personaje ale tradiţiei creştine, fără a urma însă doctrinele bisericii.

Scrierile sale sunt simbolice și alegorice, constituindu-se într-o critică la adresa dictaturii sau fiind inspirate din ororile celui de-al Doilea Război Mondial, de tematica filozofico-religioasă și străbătute de fiorul anxietății cosmice.

În 1943 a apărut Piticul, o fabulă ironică despre rău, datorită căreia a devenit faimos la nivel internațional, dincolo de granițele Scandinaviei. Dvärgen (Piticul, 1944), considerat de mulți drept cea mai bună lucrare a sa, explorează răul și creativitatea oamenilor.

În 1950 a publicat Baraba, un roman salutat de André Gide drept o capodoperă, adaptat pentru cinematografie în 1953 și 1962 care a fost luat în considerare în mod decisiv pentru câștigarea Premiului Nobel.

Din opera lui Lagerkvist: drame simbolice și alegorice (Invizibilul, Omul fără suflet, Victorie în întuneric, Piatra filozofală), romane critice la adresa dictaturii, inspirate de ororile razboiului (Călăul) sau cu tematică filozofico-religioasă (Piticul, Baraba, Moartea lui Ahasver). Lirică expresionistă (Motiv, Neliniște, Cântecele inimii). Romanul memorialist cu titlu emblematic, Musafir în lume.

Influențele sale includ pe dramaturgul August Strindberg și naivismul, cubismul și fauvismul în pictura franceză. Cariera sa literară a durat o jumătate de secol și a cuprins toate genurile majore, dar a manifestat totuși o consistență internă remarcabilă. Lagerkvist a scris despre credință, scepticism, moarte și rău și a explorat misterele existenței.

Cărturarul Robert Donald Spector a observat că în lucrările lui Lagerkvist „tema sa majoră este căutarea unui zeu care să înlocuiască zeitatea tinereții sale”.

Opere principale:

Oameni, 1912; Angoasa, 1916; Surâsul veșnic, 1920; Povestiri amare, 1924; Oaspete al realității, 1925; Călăul, 1933; Pumnii strânși, 1934; Piticul, 1944; Baraba, 1950; Siblia, 1956; Moartea lui Ahasverus, 1960; Pelerin pe mare, 1962; Pământul sfânt, 1964; Marianne, 1967.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.