Citate de Pär Lagerkvist

Există timp pentru munca si timp pentru dragoste. Nu mai există timp pentru nimic altceva. © CCC

In avion, timpul trece in zbor.

La inceput, Pamantul se rotea in jurul axei sale in cinci ore. De atunci, rotatia s-a incetinit mult, franata de fortele gravitationale pe care Luna le exercita asupra lui. Aceasta va continua sa se incetineasca. Ziua de douazeci si patru de ore se va extinde pana la patruzeci si opt de ore, timp de saptamani, luni, ani... Dar cei carora nu le place sa fie deranjati in tabieturile lor pot sta linistiti. Chiar daca vor deveni centenari, vor trebui sa adauge doar cel mult vreo treizeci de secunde la ziua lor. (Melodia secreta) © CCC

Timpul este ceva care mă interesează foarte mult - trecutul și prezentul și modul în care trecutul apare pe măsură ce oamenii se schimbă. © CCC

Nu iti petrece timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine.

Nici un doctor nu vindeca mai sigur si mai definitiv ca timpul. El nu cunoaste probleme fara solutii.

Breve tempus quod libet scire quid simus, libet exercere quod scimus. Este scurt timpul în care trebuie să aflăm ce suntem şi să dovedim ce ştim. (Plinius Minor)

Ajunge o singura repetare pentru a demonstra ca timpul este o inselaciune.

Timpul este singurul critic fara ambitie.

Ab ovo usque ad mala. De la ou pana la mere. (sens figurat: de la inceput pana la sfarsit) (Horatius, Satirae)

Zilele trec, saptamanile trec inainte, Nici timpurile duse Nu revin, nici iubirea fierbinte - Pe sub podul Mirabeau curge Sena cuminte. (Podul Mirabeau)

(...) Cine are dreptate? Einstein a dat verdictul. Toata lumea are dreptate, a spus el. Pierderea rigiditatii timpului a dus la dispariția conceptelor universale de simultaneitate, de trecut, de prezent si de viitor. Pentru Françoise, fulgerul a lovit simultan ambele capete ale vagonului. Dar, acelasi "timp" al lui Françoise nu este acelasi timp cu al lui Paul și Barbara care sunt in miscare in raport cu ea (in sens invers). Daca Françoise defineste momentul in care fulgerul loveste partea din față a vagonului ca "prezentul" ei, ea vede, de asemenea, fulgerul lovind si partea din spate in ceea ce este "prezentul" ei, dar Paul vede fulgerul lovind partea din spate mai tarziu, adică in "viitorul" lui Françoise, in timp ce Barbara il vede in trecutul lui "Francoise. (...) (Melodia secreta) © CCC  

Nu există nimic mai sigur decât uitarea. (Piticul)

Într-una dintre relatările puranice despre faptele lui Vishnu în încarnarea sa de mistreț sau Avatarul său, apare o referire întâmplătoare la reapariția ciclică a marilor momente ale mitului. Mistrețul, purtând pe braț pe zeița Pământ pe care o salvează din adâncurile mării, face către ea o remarcă în treacăt: „De fiecare dată când te port așa…” Pentru mintea occidentală, care crede în evenimente istorice unice, care fac epocă (cum ar fi, de exemplu, venirea lui Hristos), acest comentariu întâmplător al zeului fără vârstă are un ușor efect de minimalizare, anihilator. Ne este ușor să uităm că ideea noastră de timp strict liniar, evolutiv este ceva specific omului modern. Nici măcar grecii din zilele lui Platon și Aristotel, care erau mult mai aproape decât hindușii de modurile noastre de gândire și simțire, nu o împărtășeau. Într-adevăr, Sfântul Augustin pare să fi fost primul care a conceput această idee modernă a timpului. (Mituri și simboluri în arta și civilizația indiană, cap. Concepte avansate și cosmologie hindusă) Când Zeița Pământ a fost luată captivă de un demon și dusă pe fundul oceanului cosmic, Vishnu a luat forma unui mistreț (varaha) pentru a o salva. În mitologia hindusă, Varaha (în sanscrită: „mistreț”) este a treia dintre cele 10 încarnări (avatare) ale zeului hindus Vishnu. Când demonul pe nume Hiranyaksha a târât pământul pe fundul mării, Vishnu a luat forma unui mistreț pentru a-l salva. Au luptat o mie de ani. Apoi Varaha a ucis demonul și a ridicat pământul din apă cu colții. Mitul reflectă o legendă anterioară a creației lui Prajapati (Brahma), care a luat forma unui mistreț pentru a ridica pământul din apele primitive. Dr. Heinrich Zimmer, marele indolog german, un om cu un intelect pătrunzător și cu cea mai ascuțită sensibilitate estetică a observat ceea ce se spune în citat. Trebuie spus că există două moduri de a vedea timpul: occidentalii concep timpul ca fiind liniar și evolutiv, în timp ce hindușii îl consideră ciclic și repetitiv (evoluând în spirală) fiind distrus și recreat continuu. Astfel, timpul ciclic, al eternei repetări, „Eterna Reîntoarcere” din miturile Greciei şi Indiei, ne spune că după distrugere urmează regenerarea şi invers. În hinduism, cosmologia se referă la ideile pe care hindușii le au despre univers și cum funcționează acesta. Hindușii cred că există o diferență între lumea spirituală și cea materială. Credințele hinduse despre univers sunt prezentate într-un text important numit Rig Veda. Acest text sugerează că universul este foarte vechi, dar că nu este complet clar de unde a venit sau când a început. Hindușii cred că există multe universuri care plutesc în spațiu, dar există multe idei diferite despre cum a fost creată lumea. Hindușii au credințe importante despre univers și despre cum funcționează acesta. Ei cred că timpul trece într-un ciclu și că este distrus și recreat continuu. Fiecare ciclu de timp este cunoscut ca o yuga (epocă). Ciclul celor patru epoci Hindușii cred că timpul trece în cicluri și că fiecare perioadă de timp este una lungă. Fiecare ciclu se numește yuga (epocă) și există patru yuga diferite, fiecare dintre ele durând o perioadă diferită de timp. La sfârșitul fiecărei yuga, timpul este distrus și apoi începe o nouă yuga. Hindușii se află în prezent în epoca fierului, iar atunci când se va încheia, va începe o nouă epocă a aurului. Yuga de Aur, Lungime 1.728.000 de ani Yuga de Argint, Lungime 1.296.000 de ani Yuga de Cupru sau de Bronz, Lungime 864.000 de ani Yuga de Fier, Lungime 432.000 de ani Credințele despre materie Hindușii cred că lumea este alcătuită din două lucruri: spirit și materie care sunt realități diferite. Spiritul este cunoscut ca pursusha și materia este cunoscută ca prakriti. Spiritul înseamnă lucruri care nu pot fi văzute sau atinse, în timp ce materia înseamnă lucruri care pot fi văzute și atinse. Hindușii cred că spiritul este mai important decât materia, deoarece materia poate fi distrusă, iar spiritul, nu. Hindușii cred că toată materia va trece prin diferite etape, cunoscute sub numele de Tri-guna, ceea ce  înseamnă că totul este creat, rămâne în existență și apoi este distrus. Aceasta se leagă de Trimurti (trinitatea divinității supreme în hinduism, cei trei zei devenind o singură formă cu trei fețe) deoarece Brahma este creatorul, Vishnu este păstrătorul și Shiva este distrugătorul și transformatorul. Se spune adesea că există o trinitate de zei hinduși: Brahma, Vishnu și Shiva. Dar în timp ce Vishnu și Shiva au adepți și temple în toată India, Brahma nu este venerat ca o zeitate majoră. © CCC

Timpul e arta cea mai mare a omului.

Una dintre cheile evidente și secrete ale acestei lumi în care trăim este că își petrece timpul într-un prezent etern care dispare mereu. Între un viitor care încă nu există și un trecut care deja nu mai există se strecoară o abstracţiune pură, un fel de vis imposibil. Este această absență plină de suspans pe care o numim prezent. Nimeni nu a trăit vreodată altundeva decât pe această graniță oscilantă dintre trecut și viitor. (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) © CCC

…Pentru mine, timpul n-a curs, nu l-am simţit. Viaţa mea a fost atît de activă şi atît de plină, încît un an în plus sau în minus nu s-a făcut simţit cu efecte fizice, intelectuale sau de interes duhovnicesc evidente. Poate am evoluat din punct de vedere spiritual fără să-mi dau seama, dar propriu-zis n-am simţit curgerea timpului. Pentru mine, aceşti 84 de ani au fost un fel de dar ceresc pentru ca eu să înţeleg mai multe lucruri pe care tinereţea, poate, nu le înţelege, iar maturitatea le ignoră, vrut sau nevrut. Am avut şansa să ajung pînă aici şi să privesc cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Vîrsta asta lungă mi-a fost de folos pentru comprehensiunea unei deveniri. Ne aflăm într-un moment de gravă înţelegere a sensului vieţii. Fiecare nu priveşte la cel de alături, nu îl interesează decît lucrurile materiale, iar restul este uitat. Fiecare an care mi se dădea îl socoteam ca un dar în plus de la Dumnezeu. Socoteam în tinereţe că am să trăiesc cam 60 de ani, n-am să ajung pînă la 70. Am avut întotdeauna obsesia morţii iminente. Cu fiecare an care trecea, încercam să adaug ceva la mine, la persoana interioară, căci persoana exterioară nu mă interesa. Cînd eram în viaţa publică, fiecare an însemna încă o posibilitate de a răspîndi cultura, de a forma cultura, de a răspîndi ceva din traseul fiinţei mele. […] Bătrîneţea nu este o povară. Acum, pentru mine nu există moarte, există «trecere dincolo»…

Ceea ce vulgul numește de obicei timp pierdut este, adesea, timp câștigat. © CCC

Timpul a fost asemuit cu un fluviu, dar deosebirile sunt mari - nu poti, de pilda, sa-l traversezi, e cenusiu si curge molcom, e imens cat insasi lumea, n-are poduri si nici trecere prin vad; si totusi, din cate spun filozofii, poate curge si inainte si indarat; calendarul il urmeaza insa intr-un singur sens.

Timpul în care trăim este un timp ciudat. Pretutindeni pe planetă doar disarmonie, lipsă de unitate, învrăjbire si mai cu seamă o tendinţă de secularizare cum n-a mai fost alta, promovată, parcă, de forțe oculte. În acest peisaj de desacralizare, Biserica Ortodoxă şi Romano-Catolică, citadelele creștine ce continuă Bizanţul și Roma, sunt supuse unor lungi şi insidioase atacuri, venind din numeroase direcţii. Mai întâi din partea prozelitismului sectelor neoprotestante, atac pe faţă, cu mijloace cunoscute, de natură în special financiară, materială. Apoi din partea mentalităților moştenite de la răposatele (dar nu de tot) doctrine marxiste şi comuniste, contestatoare de religie. Apar însă altele, de stranii şi variate tipuri. De pildă: o imagistică plină de monştri pe lângă care ai lui Bosch şi Goya sunt suportabili uşor. Filmele cu vampiri, extratereştri înfiorători, magicieni, sunt din ce în ce mai dese. Ba chiar cărți aparent fermecătoare, ca celebra Harry Potter, fac ocolul pământului, fascinând pe copii. De curând, la New York a fost construit, undeva, într-un spațiu larg, un dinozaur uriaş, care a dat de furcă poliției, din pricina unei mulțimi de tineri care veneau să-l adore (!) mărturisind că se simțeau Iăuntric excepțional în fața lui. Dar ce să mai zicem de literatura şi arta post-modemistă, care îşi defulează mâlurile până şi în blasfemii la adresa Creatorului şi a Celor Sfinte. lar un premiu Nobel acordat unei astfel de cărți blasfematoare, pune oarecare temei bănuielilor noastre. Şi în fața acestor fenomene ucigătoare de spirit, vrăjmaşe învățăturii Mântuitorului Hristos, care din dragoste s-a răstignit pentru noi, cele două Biserici surori ce au de făcut? Doar să se unească!!!