Timpul în care trăim este un timp ciudat. Pretutindeni pe planetă doar disarmonie, lipsă de unitate, învrăjbire si mai cu seamă o tendinţă de secularizare cum n-a mai fost alta, promovată, parcă, de forțe oculte. În acest peisaj de desacralizare, Biserica Ortodoxă şi Romano-Catolică, citadelele creștine ce continuă Bizanţul și Roma, sunt supuse unor lungi şi insidioase atacuri, venind din numeroase direcţii. Mai întâi din partea prozelitismului sectelor neoprotestante, atac pe faţă, cu mijloace cunoscute, de natură în special financiară, materială. Apoi din partea mentalităților moştenite de la răposatele (dar nu de tot) doctrine marxiste şi comuniste, contestatoare de religie. Apar însă altele, de stranii şi variate tipuri. De pildă: o imagistică plină de monştri pe lângă care ai lui Bosch şi Goya sunt suportabili uşor. Filmele cu vampiri, extratereştri înfiorători, magicieni, sunt din ce în ce mai dese. Ba chiar cărți aparent fermecătoare, ca celebra Harry Potter, fac ocolul pământului, fascinând pe copii. De curând, la New York a fost construit, undeva, într-un spațiu larg, un dinozaur uriaş, care a dat de furcă poliției, din pricina unei mulțimi de tineri care veneau să-l adore (!) mărturisind că se simțeau Iăuntric excepțional în fața lui.
Dar ce să mai zicem de literatura şi arta post-modemistă, care îşi defulează mâlurile până şi în blasfemii la adresa Creatorului şi a Celor Sfinte. lar un premiu Nobel acordat unei astfel de cărți blasfematoare, pune oarecare temei bănuielilor noastre.
Şi în fața acestor fenomene ucigătoare de spirit, vrăjmaşe învățăturii Mântuitorului Hristos, care din dragoste s-a răstignit pentru noi, cele două Biserici surori ce au de făcut? Doar să se unească!!!
Nici cupele de-argint nu-mi plac,
Nici auritele pocale,
Ci dintre toate cel mai drag
Îmi e căuşul palmei tale.
Vor trece ani. Şi-nnoitoare,
Cu-aceeaşi dragoste de fată,
Voi bea din palma ta, de care
N-am să mă satur niciodată.
Pe-acelaşi drum, ca la-nceput
Vom dogorî mereu la faţă.
Şi-ntâia brazdă-am să-ţi sărut
Pe-obrazul însemnat de viaţă!
Dar dacă, în aceeaşi zi,
Mi-ai da să beau din mari pocale,
Eu, dintre toate, m-aş opri
Tot la căuşul palmei tale.
(Vor trece ani)
Timpul în care trăim este un timp ciudat. Pretutindeni pe planetă doar disarmonie, lipsă de unitate, învrăjbire și mai cu seamă o tendință de secularizare cum n-a mai fost alta, promovată, parcă, de forțe oculte.
Omul... care poate zice, "prieteni, nu mi-am pierdut vremea" si care consacra toate momentele sale lucrarilor utile, a gasit arta de a multiplica timpul.
Totdeauna rasuna in preajma noastra o muzica, care ne vrajeste gandurile, ne subjuga inimile si ne sileste sa ne potrivim pasul dupa tactul ei. O muzica ce ne imbata, si ne sugereaza ritmul unui joc salbatic sau al unui mars funebru, ritmul unei romante visatoare sau al unui imn razboinic. Muzica aceasta: spiritul timpului.
Timpul a fost asemuit cu un fluviu, dar deosebirile sunt mari - nu poti, de pilda, sa-l traversezi, e cenusiu si curge molcom, e imens cat insasi lumea, n-are poduri si nici trecere prin vad; si totusi, din cate spun filozofii, poate curge si inainte si indarat; calendarul il urmeaza insa intr-un singur sens.
Una dintre cheile evidente și secrete ale acestei lumi în care trăim este că își petrece timpul într-un prezent etern care dispare mereu. Între un viitor care încă nu există și un trecut care deja nu mai există se strecoară o abstracţiune pură, un fel de vis imposibil. Este această absență plină de suspans pe care o numim prezent. Nimeni nu a trăit vreodată altundeva decât pe această graniță oscilantă dintre trecut și viitor.
(Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul)
© CCC
Vremurile bune de azi sunt gandurile triste de maine.
© CCC
Timpul se răzbună pe cei care-l ignoră.
(Frédéric Ozanam)
© CCC
Nu este nimic mai prețios decât timpul, pentru ca este prețul eternitații.
© CCC
Grăbeşte-te să trăieşti. Grăbeşte-te să iubeşti, pentru că nu ştii niciodată cât timp îţi mai rămâne în clepsidră. Întotdeauna credem că avem timp, dar nu este adevărat. Într-o zi ne dăm seama că am trecut de punctul fără întoarcere, dar atunci e prea târziu.
© CCC
Prima amintire: am numai trei ani, stau în mijlocul camerei mele, zdrobită de sentimentul unei greşeli uriaşe, în timp ce mama mă întreabă sever: — Ce faci acum? — Nimic. — Du-te, fă ceva. Cum îndrăzneşti să-ţi pierzi timpul?
(Trestia revoltată)
Nu-ți număra doar anii, fă-ți anii să conteze.
© CCC
Nu e nimic ce timpul nu ne învaţă pe măsură ce îmbătrânim.
(Prometeu încătușat)
© CCC
Dragostea face să treacă timpul, iar timpul face să treacă dragostea.
Proverb italian
© CCC
Timpul este un croitor specializat în transformări.
© CCC
La inceput, Pamantul se rotea in jurul axei sale in cinci ore. De atunci, rotatia s-a incetinit mult, franata de fortele gravitationale pe care Luna le exercita asupra lui. Aceasta va continua sa se incetineasca. Ziua de douazeci si patru de ore se va extinde pana la patruzeci si opt de ore, timp de saptamani, luni, ani... Dar cei carora nu le place sa fie deranjati in tabieturile lor pot sta linistiti. Chiar daca vor deveni centenari, vor trebui sa adauge doar cel mult vreo treizeci de secunde la ziua lor.
(Melodia secreta)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.