Pascal Bruckner

Pascal Bruckner, născut pe 15 decembrie 1948, la Paris, romancier și eseist francez, unul dintre „Noii filozofi” care a devenit cunoscut în anii 1970 și 1980. O mare parte din activitatea sa a fost dedicată criticii societății și culturii franceze.

Bruckner a urmat școlile iezuite în tinerețe. După ce a studiat la Liceul Henri IV din Paris, la Universitatea Paris I și Paris VII și la Ecole Pratique des Hautes Etudes (Școală practică de studii superioare), Pascal Bruckner a devenit profesor invitat la Universitatea de Stat din San Diego (1986–1995), în California, și la New York University din 1986-1995. De asemenea, a fost lector la Institutul de Studii Politice din Paris din 1990 până în 1994. A fost colaborator al cotidianului Le Nouvel Observateur și, în prezent, al ziarului Le Monde.

Figură-cheie a intelectualității pariziene, acest filosof al actualității (a scris eseurile Mizeria prosperității, Euforia perpetuă, Noua dezordine amoroasă) este celebru în România mai ales prin romanele sale: Iubirea față de aproapele, Hoții de frumusețe (Premiul Renaudot 1997), Luni de fiere, Căpcăunii anonimi, Palatul chelfănelii, Copilul divin și Paria.

Romancier prolific, Bruckner a început să scrie în filonul noilor filozofi. A publicat Paria, Luni de fiere (adaptat pentru cinema de Roman Polanski) și Hoții de frumusețe (Premiul Renaudot în 1997). Printre eseurile sale se numără Tentaţia inocenţei (Premiul  Medicis în 1995) şi, celebrul eseu Lacrimile omului alb), un atac la adresa politicilor narcisiste şi distructive menite a fi în beneficiul Lumii a Treia, și mai recent Iubirea față de aproapele (2005) și Tirania penitenței (2006), o carte despre autocritica nesfârșită a Occidentului, tradusă ca „Tirania vinovăției” (2010).

îi datorăm Luni de fiere (Lunes de fiel) – adaptat pentru ecran de Roman Polanski – Hoții de frumusețe (Les Voleurs de beauté) – Premiul Renaudot în 1997 – și mai recent Iubirea față de aproapele (L’Amour du prochain), (2005).

În plus, Pascal Bruckner este autorul cărților pentru copii – Palatul chelfănelii (Le Palais des claques), 1986, Păzea, se-ntoarce Moș Crăciun (Au secours, le père Noël revient, 2003 – precum și a mai multor eseuri, și în special Ispita Inocenței (La Tentation de l’innocence) – premiul Médicis al eseului din 1995 – sau Mizeria prosperității (Misère de la prospérité), în care atacă această pretenție a economiei de a dori să conducă întreaga lume.

Scriitor angajat, Pascal Bruckner se străduiește să depună mărturie despre realitățile sociale. În 2009, a revenit în prim-planul scenei literare cu eseul Paradoxul iubirii (Le Paradoxe d’Amour).

A publicat la Editura Grasset, patru ani mai târziu, un roman despre persoanele fără adăpost pariziene, Casa îngerilor (La Maison des anges), urmând parcursul unui agent imobiliar gata să facă orice pentru a-i elimina.

Eseul Lacrimile omului alb a fost o lucrare controversată. Autorul descrie ceea ce vede ca fiind sentimentalismul anti-occidental și pro-Lumea a treia al unor persoane de stânga din Occident. Eseul a influențat o întreagă tendință de gândire, în special asupra lui Maurice Dantec și Michel Houellebecq. Titlul este o variație a piesei Povara omului alb (White Man’s Burden) a lui Kipling.

Lucrarea lui Bruckner din 2006 Tirania penitenței, ulterior Tirania vinovăției: eseu despre masochismul occidental se concentrează pe originea și impactul politic al culturii politice contemporane a vinovăției occidentale.

Critica etnocentrismului multicultural

Poziția polemică a lui Bruckner împotriva naturii etnocentrice a unor discursuri ale multiculturalismului a aprins o dezbatere internațională. Într-un articol intitulat „Fundamentalismul iluminist sau rasismul anti-rasiştilor?”, l-a apărat pe Ayaan Hirsi Ali în special împotriva criticilor lui Ian Buruma şi Timothy Garton Ash.

Potrivit lui Bruckner, filozofii moderni de la Heidegger la Gadamer, Derrida, Max Horkheimer și Theodor Adorno au lansat un larg atac asupra Iluminismului, susținând că „toate relele epocii noastre au fost generate de acest episod filozofic și literar: capitalismul, colonialismul, totalitarismul.”

Bruckner este de acord că istoria secolului al XX-lea atestă potențialul modernității pentru fanatism, dar susține că gândirea modernă care a izvorât din Iluminism s-a dovedit capabilă să-și critice propriile erori și că „Denunțarea exceselor Iluminismului în conceptele pe care le-a creat înseamnă a fi fidel propriului spirit.”

Opere principale:

Romane și povestiri: Găsește-ți altă distracție, 1976; Luni de fiere, 1981 (adaptat pentru cinematografie de Roman Polanski); Care dintre noi l-a născocit pe celălalt?, 1988; Copilul divin, 1992; Hoții de frumusețe, 1997, Premiul Renaudot; Căpcăunii anonimi, 1998; Iubirea față de aproapele, 2005; Micul meu soț, 2007; Casa îngerilor, 2013; Fiul cel bun, 2014; Un an și o zi, 2018;

Eseuri: Fourier, 1975, prezentarea operei lui Charles Fourier; Noua dezordine amoroasă, 1977 (în colaborare cu Alain Finkielkraut); La colțul străzii, aventura (în colaborare cu Alain Finkielkraut), 1979; Plânsul omului alb: Lumea a treia, vinovăția, ura de sine, 1983; Melancolia democratică, 1990; Tentația inocenței, 1995 (Premiul Medici pentru eseu); Vertijul lui Babel. Cosmopolitismul sau globalismul,  1999; Euforia perpetuă: eseuri despre datoria fericirii, 2000; Mizeria prosperității: religia pieței și dușmanii săi, 2002; Tirania penitenței: Eseu despre masochismul occidental, 2006, Premiul Montaigne; Paradoxul iubirii, 2009; Căsătoria din dragoste a eșuat?, 2010; Fanaticii Apocalipsei. Să salvăm Pământul, să pedepsm omul, 2011; Înțelepciunea banilor, 2016; Un rasism imaginar: cearta islamofobiei, 2017; O scurtă eternitate: filosofia longevității, 2019; Zohra Bitan: 50 de personalități vorbesc despre secularism și libertatea de exprimare, 2020; Un vinovat aproape perfect: construcția țapului ispășitor alb, 2020.

Cărți pentru tineri: Palatul chelfănelii, 1986; Păzea, se-ntoarce Moș Crăciun, 2003; Cutia cu sărutări.