Arta

Richard Wagner, singura rațiune de a trăi a Cosimei

---

Cosima Wagner în 1879, portret de Franz von Lenbach

Poți oare să te desparți de o femeie a cărei singură raţiune de a trăi eşti chiar tu? O astfel de realitate ar putea fi numită „sindromul Cosima”, un sindrom al femeii care s-a dedicat în întregime bărbatului pe care îl iubea, nimeni altul decât Richard Wagner, unul dintre cei mai mari compozitori de operă din secolul al XIX-lea, ale cărui proiecte artistice avangardiste au avut o influență decisivă în evoluția muzicii începând din a doua jumătate a vieții sale.

Cosima a jucat alături de Wagner un rol decisiv, inspirând, încurajând, organizând viața compozitorului, despre care a înțeles, înaintea oricui, amploarea geniului său. Ea apare ca însuși modelul femeii emancipate de la începutul secolului XX, o eroină a timpului nostru. S-a simțit îngrădită în viața ei domestică, și-a urmat pasiunea până la capăt, a condus cu o mână de fier festivalul de la Bayreuth, prima industrie culturală din istorie, până în 1930, anul morții sale, și și-a unit destinul cu viitorul artistic, intelectual și politic al Europei, în latura ei cea mai extravagantă, dar și cea mai tragică.

Cosima Wagner a fost fiica marelui Franz Liszt şi soția marelui Richard Wagner. Cosima a iubit un geniu și chiar dacă nu era o iubire comodă, ea i s-a dedicat cu trup şi suflet, „dominată de pasiune, uneori odioasă, adesea admirabilă”. Şi ea părea să fie Unică. Dar Wagner, era un geniu.

Cosima este eroina unei mari povești romantice de dragoste, despre care se știe prea puțin. Îndrăgostită de Richard Wagner, care era cu douăzeci și patru de ani mai în vârstă decât ea, a știut cum să-l captiveze și să-i devină soție, în ciuda obstacolelor incredibile care i-au stat în cale: regele Bavariei, Ludwig (Ludovic) al II-lea, Franz Liszt, tatăl ei, propriul soț, Hans von Bülow, care i-a refuzat divorțul.

Exclusă din societatea din München, a făcut să triumfe puterea pasiunii sale și ceea ce i-a putut inspira lui Wagner. Cuplul a trăit paisprezece ani într-o sublimă uniune, de care ea a avut grijă ca de o plantă prețioasă, întreținând-o cu tot talentul ei de îndrăgostită. Atunci când moartea i l-a răpit pe Wagner, aproape că a cedat disperării. Dar o nouă provocare o aștepta: continuarea Festivalului de la Bayreuth, așa cum l-a creat Wagner. O provocare formidabilă la vremea aceea pentru o femeie, o provocare pe care a transformat-o într-un succes total, devenind director artistic al festivalului și găsindu-și propria împlinire. O femeie enigmatică în anumite privințe, iritantă uneori, dar cu o voce melodioasă și cu o personalitate mereu captivantă.

Cosima Wagner

Francesca Gaetana Cosima Liszt, născută Cosima Liszt, numită și Cosima von Bülow (1857–1868) după primul său soț, și apoi Cosima Wagner, născută la Bellagio, Lombardia, Imperiul austriac, acum în nordul Italiei, pe malul Lacului Como, pe 24 decembrie 1837 și decedată la Bayreuth pe 1 aprilie 1930, a fost o personalitate germană, a doua soție a compozitorului Richard Wagner al cărui cult l-a continuat o jumătate de secol la Festivalul de la Bayreuth ca director artistic, după moartea acestuia, în 1883, și până în 1908.

Cosima Liszt (numită Cosima pentru că s-a născut lângă Lacul Como) a fost fiica nelegitimă a compozitorului-pianist Franz Liszt, rezultatul aventurii extraconjugale a acestuia și a contesei Marie d’Agoult, care scria sub pseudonimul „Daniel Stern”, și care i-a mai născut lui Liszt alți doi copii. Liszt le-a legitimat ulterior nașterile și, de asemenea, le-a asigurat, cu generozitate, educația și, în cazul fiicelor sale, le-a asigurat zestrea. Copilăria Cosimei s-a petrecut în mare parte sub grija bunicii sale și sub supravegherea guvernantelor. Împreună cu sora ei, Blandine, Cosima a fost educată la Paris de guvernanta iubitei tatălui ei, prințesa Wittgenstein, apoi la casa mamei lui Hans von Bülow din Berlin.

Cosima Liszt 

În 1857, Cosima s-a căsătorit cu Hans von Bülow, unul dintre cei mai înzestrați elevi ai tatălui său, renumitul pianist și dirijor Hans von Bülow, unul dintre dirijorii remarcabili ai timpului său și un elev favorit al lui Liszt, dar, deși ea l-a încurajat în munca sa și i-a rămas devotată pe parcurul căsniciei, căsătoria lor s-a dovedit nesatisfăcătoare și nefericită, fiind în mare parte o uniune lipsită de iubire, după cum a scris chiar ea în Jurnalul său că a fost „o mare neînțelegere”, o „eroare”, temperamentele lor fiind absolut la antipozi unul de altul. Cosima i-a născut două fiice: Daniela născută în 1860 și Blandine născută în 1863.

Bülow a fost cel care i l-a prezentat Cosimei pe Richard Wagner, cu douăzeci și patru de ani mai în vârstă și el însuși deja căsătorit cu Minna. Dar, în realitate, Wagner îi întâlnise deja pe cei trei copii ai lui Liszt (inclusiv pe Cosima, pe atunci abia de șaisprezece ani) la o cină din 10 octombrie 1853. O aventură a început în 1863 și în anul următor, atunci când Richard s-a „instalat pe malul lacului Starnberg, lângă München, într-o casă pusă la dispoziția sa de regele Ludwig al II-lea al Bavariei, prieten și protector al compozitorului. Cosima venea în vizită la el și Wagner o prezenta ca fiind secretara lui, ascunzând această legătură regelui. Hans von Bülow s-a dovedit remarcabil de înțelegător atunci când Cosima s-a îndrăgostit de excentricul Wagner în 1863.

Relația dintre Wagner și Cosima a provocat multă ostilitate în cercurile de la Curtea regală, aceasta fiind provocată și agravată de stilul de viață extravagant al lui Wagner și de atitudinea sa aparent arogantă. Wagner era văzut ca o influență nefastă asupra tânărului rege al Bavariei, Ludovic al II-lea, și unii au mers până la a spune că prietenia lor era de o natură nepotrivită, deși acest lucru nu a fost niciodată dovedit.

După un atac publicat de Wagner față de membrii cabinetului regelui, inamicii săi au avut ocazia să-l convingă pe regele Ludwig că există pericolul unei revolte și Ludwig nu avea altă opțiune decât să-l alunge pe Wagner din regatul său. Încă o dată, Richard Wagner și-a adunat lucrurile și a plecat în Elveția, unde, din păcate, a primit în curând vestea morții Minnei (Wilhelmine «Minna» Planer, prima soție a lui Wagner), pe 25 ianuarie 1866.

Cu ajutorul Cosimei, a reușit să găsească o frumoasă vilă albă, Villa Tribschen, cu vedere la Lacul Lucerna. Aici își va afla pacea și liniștea de care avea atât de mult nevoie pentru a-și continua compozițiile muzicale. Astfel, în 1867, Wagner s-a mutat în Elveția, pe malul Lacului Lucerna din Tribschen și în anul următor, Cosima va veni oficial să se stabilească la el.

Vila Tribschen din orașul Lucerna, Elveția

Celelalte două fiice, născute de Cosima chiar înainte de a se putea căsători cu Wagner, – Isolda von Bülow (1865) și Eva von Bülow (1867) – erau copiii lui Richard Wagner. În 1868, Cosima împreună cu cele patru fiice ale sale au părăsit casa lui von Bülow și au plecat să locuiască cu Wagner la Tribschen.

S-a despărțit de Bülow în 1867 (divorțul a fost pronunțat în iulie 1870) și s-a căsătorit cu Richard Wagner pe 25 august 1870, în biserica protestantă din Lucerna. Înainte de căsătoria oficială, Cosima i-a născut un fiu, Siegfried Wagner (1869).

Numele copiilor cuplului, Isolda, Eva și Siegfried au fost preluate din operele lui Wagner, respectiv Tristan și Isolda, Maeștrii cântăreți din Nürnberg și Inelul Nibelungilor.

În anul căsătoriei lor, 1870, Wagner a compus poemul simfonic Idila lui Siegfried pentru a sărbători ziua de naștere a Cosimei și nașterea fiului lor, Siegfried în iunie 1869.

Idila lui Siegfried de Richard Wagner

Richard Wagner, simțindu-se fericit, a vrut să-i ofere soției sale un cadou dedicându-i o piesă muzicală nouă. Astfel, a preluat fragmente din opera Siegfried, pentru a realiza o nouă operă și a compus Idila lui Siegfried drept cadou de ziua de naștere (24 decembrie) a celei de-a doua soții, Cosima, pe care a sărbătorit-o în ziua de Crăciun.

Pe 4 decembrie, Wagner i-a dat partitura dirijorului Hans Richter pentru ca muzicienii lui să repete. O ultimă repetiție a avut loc pe 24 decembrie, la Lucerna, într-un hotel. Prima execuție a piesei a avut loc în vila familiei Wagner, pe 25 decembrie 1870, pentru sărbătorirea celor treizeci și trei de ani ai Cosimei. Muzicienii s-au strecurat dimineața pe scări pentru a începe să cânte la 7:30, cu compozitorul aflat în capul scărilor pentru a dirija.

În dimineața zilei de duminică, 25 decembrie 1870, a doua zi după ziua sa de naștere, Richard Wagner i-a oferit o piesă muzicală intitulată Tribschener Idyll mit Fidi-Vogelgesang und Orange-Sonnenaufgang (Poveste de dragoste /Idilă din Tribschen cu cântecul pasărilor lui Fidi și răsărit portocaliu), interpretată pentru prima dată de un mic ansamblu al Orchestrei Tonhalle din Zürich, treisprezece instrumentiști ai orchestrei Zürcher Tonhalle, pe scările principale ale vilei din Tribschen. “Fidi” era numele dat fiului lor, Siegfried, în familie. Cântecul pasărilor lui Fidi și răsărit portocaliu se pare că se referă la anumite evenimente cu semnificație personală pentru cuplu.

Cosima s-a trezit pe melodia de deschidere, uvertura poemului simfonic dedicat de Wagner. Dirijorul Hans Richter interpreta pasajele scurte pentru trompetă la spectacole private, deci și la acesta.

Idila lui Siegfried a rămas proprietatea cuplului timp de câțiva ani, înainte ca Richard Wagner să-și aranjeze partitura în vederea publicării în 1878.

Inițial, Wagner dorea ca Idila lui Siegfried să rămână o piesă privată. Cu toate acestea, din cauza constrângerilor financiare, a decis să vândă piesa muzicală editorului B. Schott în 1878. În acest sens, Wagner a extins orchestrația pentru a face lucrarea mai ușor de comercializat. Idila lui Siegfried este scrisă pentru o mică orchestră de cameră formată din 13 muzicieni: flaut, oboi, două clarinete, fagot, două coarne, trompetă, două viori, violă, violoncel și contrabas. Piesa de trompetă este foarte scurtă, durează doar 13 măsuri. Astăzi, piesa este adesea interpretată de orchestre mai mari, iar interpretările moderne sunt mult mai lente decât înainte.

Lucrarea, publicată ulterior sub numele Idila lui Siegfried, este un imn al fericirii conjugale care sărbătorește pacea găsită în cele din urmă de cuplu. Copiii Wagner o vor numi mai prozaic „muzica scării” („die Treppenmusik”), deoarece a fost interpretată pentru prima dată pe scările vilei Tribschen.

Idila lui Siegfrid

Wagner și Cosima

Pe 25 august 1870, Wagner și Cosima s-au căsătorit și au urmat câțiva ani fericiți în care Wagner a finalizat o mare parte din Siegfried și Amurgul zeilor și a petrecut multe seri pașnice dictându-și memoriile Cosimei. Fericirea sa în această perioadă poate fi auzită cel mai clar în frumoasa Idilă a lui Siegfried pe care a compus-o pentru Cosima, organizând o mică orchestră pentru a o cânta pe scara din afara dormitorului ei.

Cosima era înaltă, distantă, rezervată, cu nasul acvilin, antisemită și cu totul cam ciudată. Potrivit expertului în opera lui Wagner, Barry Millington, ea credea că femeile nu se pot împlini decât prin suferință și era hotărâtă să se sacrifice pe altarul geniului lui Wagner. L-a abandonat pe bietul bătrân Hans, cu care avea două fiice, apoi, într-un ecou al propriei sale educații haotice, i-a născut lui Wagner trei copii nelegitimi (Isolda, Eva și Siegfried – fiecare numit după un personaj wagnerian). S-a căsătorit cu Wagner odată ce Von Bülow a consimțit la divorț în 1870 și, ulterior, a suportat flirturile noului ei soț.

Opera Siegfried a lui Wagner, creată în 1876, încorporează muzica Idilei lui Siegfried. Wagner a creat opera dintr-o piesă de muzică de cameră neterminată în care a încorporat Idila lui Siegfried, înainte de a o adăuga la tema lui Brunhilde în scena finală a operei. Piesa folosește și un cântec de leagăn german, „Schlaf, Kindlein, schlaf” (Dormi, copilașule, dormi) interpretat solo la oboi. Partea aceasta este legată de fiica cea mare a cuplului, Eva. Acestea și alte referințe muzicale, a căror semnificație a rămas necunoscută lumii din afară, timp de mulți ani, dezvăluie importanța personală a Idilei lui Siegfried pentru Richard și Cosima Wagner.

Cosima i-a inspirat lui Wagner opera Parsifal pe care Nietzsche o ura, susținând că francofona Cosima a corupt germanismul lui Wagner.

Pe 28 aprilie 1874, familia Wagner s-a stabilit la Vila Wahnfried, o casă pe care compozitorul o construise în Bayreuth. Vor locui și cu cele două fiice pe care Cosima le avea cu Hans von Bülow, Daniela și Blandine.

Vila familiei Wagner din Bayreuth, Vila Wahnfried, având în față bustul regelui Ludwig al II-lea, protectorul lui Wagner

Partea din spate a Vilei Wahnfried

Cât despre devotamentul Cosimei față de Wagner, acesta a devenit legendar. Biografii spun că Wagner era sprâncenat, avea sprâncenele lungi şi ea aduna sprâncenele tăiate de el şi le „punea cu pioşenie în cocul ei”. Mai era şi marea sărbătoare, ziua lui de naştere, pe care Cosima, după multe repetiții, o organiza impecabil, după cum ni se povesteşte în „Sublima Cosima”:

„O celebra în fiecare an ca pe un eveniment cosmic: se scoală la ora cinci dimineața pentru a acoperi scara cu flori, pentru a plasa un bust al lui Wagner, cu o coroană de lauri pe cap, în mijlocul salonului, pentru a costuma fetițele – ele vor recita poeme. Cadourile sunt rânduite, portrete ale Maestrului, mătăsuri şi satinuri aduse de la Paris pentru veşmintele lui de interior şi chiar un papagal în colivie… apare Quartet de Paris… vor cânta trei cvartete. Şampania curge în valuri, se citesc telegramele de felicitări, o fanfară militară cântă Lohengrin şi serata se încheie cu un foc de artificii… Cine ar şti să-l iubească pe Richard mai bine decât Cosima? Să-i dezmierde eul mare cât casa? Dar când el îi spune: «Noi, tu şi eu, vom rămâne în memoria oamenilor. Tu, mai ales», ea se simte recompensată.” (Francoise Giroud, Sublima Cosima, Albatros, 2002).

Cosima a avut de-a face cu un bărbat orgolios, vanitos, capricios, cheltuitor, risipitor, incomod, vulcanic, imprevizibil. Dependent de lux, mai ales de mătăsuri, țesături şi lucruri scumpe – nu spunea el tot timpul că i se cuvine totul, că trebuie să i se dea tot ce este scump? -, el avea o pasiune pentru veşminte de interior, cât mai fine, mai elegante, mai scumpe. Era gătit ca un sultan. Da, adevărat, dar era genial!

Cosima Wagner a început să aibă un rol din ce în ce mai activ: avea grijă de corespondența soțului ei și îl sfătuia asupra planului de creație. A menținut o corespondență, între 1870 și 1889, cu filosoful Friedrich Nietzsche, un mare admirator al operei lui Wagner, înainte ca ruptura lor amicală și intelectuală să aibă loc în 1878.

Familia Wagner în 1881, Cosima, 44 de ani, Richard, 68 de ani. 

Din 1869 până în 1883, în preajma morții lui Richard Wagner, Cosima a ținut un Jurnal al vieții pe care au trăit-o împreună. Completând memoriile sale (Viața mea), pe care Richard i le-a dictat Cosimei, acest jurnal oferă mai presus de toate informații despre viața de zi cu zi a compozitorului, sănătatea sa, visele sale, ocupațiile sale, sentimentele sale, reflecțiile sale, lecturile sale, lucrările sale, despre conversațiile între soți, relațiile lor, dar și despre viața intelectuală și istoria timpului lor. Memoriile lui Wagner nu au fost publicate până în 1976, deoarece Eva, a doua fiică a cuplului, „le confiscase după moartea mamei sale și stipulase că trebuia să se aștepte treizeci de ani după moartea sa înainte de a le face publice (a murit în 1942).”

Richard Wagner

Printre marii compozitori, Richard Wagner a fost singurul care a creat intrigă, personaje, text și simbolism, precum și muzică. El a ridicat stilul melodic și armonic al muzicii germane la cea mai mare intensitate emoțională, schimbând cursul muzicii occidentale fie prin extinderea metodelor sale, fie prin reacția împotriva lor.

Muzica wagneriană, creatoare de mituri, este impresionantă prin acea tensiune vibrândă care sparge armonia
în acorduri de o măreţie gravă

Wilhelm Richard Wagner s-a născut pe 22 mai 1813 la Leipzig și a murit pe 13 februarie 1883 la Veneția. A fost compozitor, regizor de teatru, scriitor, dirijor și polemist german din perioada romantică, cunoscut în special pentru cele paisprezece opere și drame lirice, dintre care cele zece principale sunt interpretate în mod regulat la Festivalul anual pe care l-a creat în 1876 și care are loc în fiecare vară în Opera de la Bayreuth, proiectată de el însuși pentru interpretarea operelor sale. De asemenea, este autorul a peste douăzeci de lucrări filosofice și teoretice.

Wagner însuși a compus muzica și libretul pentru operele sale, inclusiv pentru Tristan și Isolda, considerat punctul de plecare pentru principalele progrese ale muzicii din secolul XX, și Inelul Nibelungilor (titlul corect, Inelul Nibelungului), o dramă muzicală și un festival scenic cu un prolog (Aurul Rinului) și trei acte (Walkiria, Siegfried și Amurgul zeilor), a căror concepție a răsturnat în mod deliberat obiceiurile vremii de a se deplasa, după cuvintele lui Wagner, către o „artă totală”, o operă de artă totală, un spectacol complet care amestecă dansul, teatrul, poezia și artele vizuale, într-o melodie continuă folosind leitmotive.

Viața lui boemă și capricioasă l-a făcut să apară în multe ipostaze: revoluționar fără bani, fugar vânat de polițiști, cuceritor al femeilor,  confident intim al regelui Ludwig al II-lea al Bavariei, critic și analist muzical, intelectual influențat de antisemitismul vremii sale.

Comportamentul și lucrările sale lasau puțini oameni indiferenți. Era înzestrat atât pentru a lega prietenii în cercurile artistice și intelectuale, cât și pentru a le transforma în antipatii, știind să provoace atât indignare, cât și entuziasm, a trezit păreri împărțite și adesea aprinse din partea contemporanilor săi.

Inspirat de operele lui Beethoven, Mozart, Weber și Shakespeare, Goethe și Schiller, a învățat singur pian și compoziție. A intrat la Universitatea din Leipzig, trăind intens, dar dedicându-se cu seriozitate compoziției. Simfonia sa în Do a fost interpretată la Praga în 1832 și în anul următor la Leipzig.

Următorii șase ani i-a petrecut ca dirijor la teatre provinciale de rangul al treilea. În 1836 s-a căsătorit cu actrița Minna Planer, iar în 1839, fugind de creditori, au plecat la Paris. Locuind printre artiștii germani săraci, a scris jurnalism muzical și lucrări neoriginale. Dar în 1840 a finalizat Rienzi, prima sa operă semnificativă. A fost reprezentată cu succes la Dresda în 1842 și a dus la numirea sa ca director muzical al Curții saxone. Aici opera Olandezul zburător a fost reprezentată în 1843, iar opera Tannhäuser a fost finalizată în 1845. Aceste compoziții au fost criticate mult pentru că le lipseau melodiile pline de armonie ale operei populare.

Wagner a participat la revolta politică germană din 1848–1849 și a fost forțat să părăsească țara. Timp de aproximativ zece ani a locuit în Zürich, Elveția. În 1864, regele Ludwig al II-lea al Bavariei l-a invitat să-și continue activitatea muzicală la München. În anii de la München, a finalizat Inelul Nibelungilor, o serie de opere bazate pe vechile mituri germane pe care le începuse la Zürich.

Opera din München era prea mică pentru aceste spectacole mărețe. Wagner a sugerat să fie construit un teatru după propriile sale planuri. Regele a aprobat proiectul, iar rezultatul a fost celebrul Teatru Wagnerian al Festivalului din Bayreuth, Bavaria. Primul festival wagnerian a avut loc în acest teatru în 1876.

Prima soție a lui Wagner murise în 1866, iar în 1870 s-a căsătorit cu Cosima von Bülow, fiica lui Liszt. Fusese soția prietenului apropiat și colegului lui Wagner, Hans von Bülow, dar l-a părăsit pentru Wagner. În 1879 sănătatea lui Wagner a început să cedeze, iar iernile le-a petrecut la Veneția. Acolo a murit în 1883, iar trupul său a fost dus la Bayreuth.

Dramele muzicale ale lui Wagner, în special cele bazate pe poveștile Nibelungilor, sunt cele mai notabile lucrări ale sale. Acestea includ Aurul Rinului, (1869), Walkiria (1870), Siegfried (1876), Amurgul zeilor (1876). Tristan și Isolda (1865) și Parsifal (1882) fac parte din ciclul regelui Arthur. Maeștrii cântăreți din Nürnberg (1867) este povestea cizmarului Hans Sachs.

Festivalul de la Bayreuth

Cosima și Richard Wagner au fondat Festivalul de la Bayreuth ca o vitrină pentru expunerea lucrărilor scenice din creația compozitorului.

Richard Wagner a murit pe 13 februarie 1883. Cosimei Wagner i-a revenit  sarcina de a menține existența Festivalului de la Bayreuth și de a face din el o instituție, deși doar două stagiuni excepționale avuseseră loc în 1876 și 1882. Cosima a preluat oficial conducerea în 1886. Ajutată de fiul ei, Siegfried, iar pentru aspectele financiare, de Adolf von Groß, a reușit să  îl conducă până în 1908, trecând apoi moștenirea lui Siegfried.

Clădirea Festivalului Wagner din Bayreuth

Convinsă că era singurul păstrător al dorințelor Maestrului, ea a făcut din Bayreuth locul celebrării cultului regretatului ei soț, într-o orientare ferm conservatoare, refuzând, de exemplu, până la moartea sa, orice modificare a montării, decorurile și costumele creației lui Parsifal, solicitând cântăreților fidelitate și loialitate totală, stăpână a scenei împreună cu decoratorul său Max Brückner, care repeta producțiile create pentru Wagner în trecut.

Spre deosebire de soțul ei care nu își pregătise succesiunea, ea a înființat un adevărat regim dinastic și a condus Bayreuth cu o energie neobișnuită, dublată de o rigiditate doctrinară adesea condamnată, atât de mult încât a fost supranumită „Stăpâna dealului” sau „Regina văduvă din Bayreuth”. În realitate, Cosima nu era singură, iar puterea ei provenea din abnegația totală a unei echipe: fiul său, fiicele sale, dirijorii, „doar zece între 1876 și 1914, în 22 de festivaluri și 380 de spectacole – acesta este unul dintre secretele strălucirii Festivalului de la Bayreuth și a reputației sale muzicale – toți practicau sacrificiul de sine.” În 1913, Cosima a obținut titlul de Doctor Honoris Causa de la Universitatea din Berlin.

Winifred Wagner, soția lui Siegfried Wagner, declara despre soacra ei: „Era în continuare, în ciuda celor 77 de ani, o mare figură care impunea respect. Cu vocea ei melodioasă, puțin gravă, nu a omis niciodată să-mi adreseze câteva cuvinte amabile, atunci când mergeam să o salutăm, la sosirea noastră sau când urma să ne retragem. […] Ulterior, am trăit cincisprezece ani sub același acoperiș cu ea, iar relațiile noastre au fost cât se poate de bune: nu a existat niciodată nici cea mai mică neînțelegere între noi. […] Avea în ea fibra pedagogică – și era foarte marcată -; acest lucru a determinat-o să-mi perfecționeze educația în primul an de căsătorie. […] Cosima a salutat cu bucurie nașterea celor patru copii ai noștri și le-a supravegheat creșterea ca o bunică atentă.”

Cosima, cea de-a doua soție a lui Wagner, cu 24 de ani mai tânără, a trăit până la vârsta de 92 de ani, în 1930, supraviețuind compozitorului timp de aproape o jumătate de secol. A jucat un rol esențial, la mijlocul anilor 1870, în lansarea Festivalului de la Bayreuth care a avut succes după un prim sezon dezamăgitor din punct de vedere financiar.

Odată cu dispariția lui Wagner (1883), Cosima a preluat conducerea Festivalurilor de la Bayreuth, al căror director artistic a fost până în 1908, când conducerea a fost preluată de fiul ei, Siegfried. La această sarcină autoimpusă, ea și-a folosit energiile caracteristice și devotamentul continuu față de operele lui Wagner. Cosima a fost forța în mișcare din spatele pieselor festivalului atât în ​​probleme comerciale, cât și sociale, influențând selecția repertoriului, a artiștilor și a stilului de prezentare.

Și-a dedicat viața, după moartea lui Wagner, în 1883, menținerii flăcării wagneriene în viață, transformând Festivalul de la Bayreuth într-o sărbătoare a celor 10 lucrări devenite canonice – cele patru opere care alcătuiesc Ciclul Inelului – Inelul Nibelungilor, 1869-1876: Aurul Rinului (1869);  Walkiria (1870); Siegfried (1876); Amurgul zeilor (1876) -, plus Tristan și Isolda (1865), Tannhäuser (1845), Lohengrin (1848), Olandezul zburător (1843), Maeștrii cântăreți din Nürnberg (1867) și Parsifal (1882).

Era fanatică în ceea ce privește urmărirea instrucțiunilor de scenă ale Maestrului – Bernard Shaw, un wagnerian îndrăgostit, a ridiculizat-o ca „rememorator șef” – și era, de asemenea, patologică în antisemitismul său, stabilind un șablon care putea discredita Bayreuth timp de decenii.

Cosima și-a avut fanii ei de-a lungul anilor – i-au subliniat interesele artistice largi și au susținut că geniul capricios al lui Wagner se baza pe bunul-simț al acesteia dovedit în materie de afaceri – dar scriitorul și criticul britanic  Philip Hensher nu este unul dintre ei. „Wagner a fost un geniu, dar și o ființă umană destul de îngrozitoare”, a scris el în 2010. „Cosima a fost doar o ființă umană îngrozitoare.”

O femeie care l-a iubit atât de mult pe Wagner – în ciuda diferenţei de vârstă, dar şi de înălţime -, încât şi-a tăiat frumosul păr şi l-a pus în sicriul lui, a refuzat să vorbească şi să-şi vadă copiii două luni după moartea lui, a cerut să se aducă de la Veneţia în Germania sofaua pe care el a murit şi timp de patru luni a rămas inertă față de tot ce o înconjura. El avea 69 de ani, ea 46 şi mai avea de trăit încă 47 de ani, adică încă o dată toţi anii de până la moartea lui. I se spunea Unica.

Cosima a murit pe 1 aprilie 1930, la vârsta de 92 de ani, la patruzeci și șapte de ani după Wagner și în același an cu Siegfried. Se află alături de Richard în grădina de la Vila Wahnfried.

După dispariția lui Wagner, Cosima și-a dedicat restul vieții promovării muzicii și filozofiei sale. Comentatorii au recunoscut în Cosima drept principala inspirație pentru lucrările ulterioare ale lui Wagner, în special pentru Parsifal.

Cosima a condus Festivalul de la Bayreuth timp de mai bine de 20 de ani, mărind repertoriul acestuia pentru a forma canonul Bayreuth de zece opere și stabilind festivalul ca un eveniment major în lumea teatrului muzical.

În timpul conducerii sale, Cosima s-a opus inovațiilor teatrale și a susținut producțiile și montările originale ale operelor lui Wagner, o abordare continuată de succesorii săi mult timp după pensionarea ei în 1907.

Ea a împărtășit convingerile lui Wagner privitoare la superioritate culturală și rasială germană și, sub influența ei, Bayreuth a devenit din ce în ce mai identificat cu antisemitismul. Acesta a fost un aspect definitoriu al Bayreuth timp de decenii, în era nazistă, care a urmat la puțin timp după ce ea s-a stins din viață în 1930. Astfel, deși este îndeobște percepută ca salvatoare a festivalului, moștenirea ei rămâne controversată din cauza convingerilor sale.

Misiunea în viață a Cosimei a fost aceea de a fi în serviciul total al lui Wagner și al lucrărilor sale; în cuvintele criticului muzical Eric Salzman, ea „s-a supus trupului și sufletului Maestrului”. În timpul vieții lui Wagner, ea și-a îndeplinit această misiune, în primul rând, înregistrând în jurnalul ei fiecare fațetă a vieții și ideilor compozitorului. După moartea lui Wagner, jurnalul a fost abandonat, de atunci înainte slujind maestrului prin perpetuarea moștenirii sale artistice și prin Festivalul de la Bayreuth. În privința aspectelor financiare fiind îndrumată de Adolf von Groß, dar și folosindu-și propria pricepere – Werner o numește „o femeie de afaceri superbă” – a reușit să facă festivalul mai întâi solvabil, apoi profitabil.

Recunoscând în Cosima un păstrător eficient al flăcării wagneriene, comentatorii au criticat natura moștenirii ei. Istoricul Ring J.K. Holman îl descrie ca fiind unul de „conservatorism înăbușitor”. Politica ei de a respecta concepțiile scenice originale ale lui Wagner nu a fost complet abandonată decât după cel de-al Doilea Război Mondial, când o nouă generație a preluat conducerea festivalului. Hilmes compara rolul Cosimei cu cel al stareței unei comunități religioase: „o congregație coezivă, cvasireligioasă a bayreutienilor, care împărtășește o perspectivă filosofică comună”.

Imediat după moartea Cosimei, unii scriitori i-au adus numeroase laude. Ernest Newman, biograful lui Wagner, a numit-o „cea mai mare figură care a ajuns vreodată în cercul lui Wagner.” Richard du Moulin Eckart, primul biograf al Cosimei, a prezentat-o ​​drept „cea mai mare femeie a secolului.”

În timp, judecățile au devenit mai măsurate și împărțite. Dirijorul german, de origine poloneză, Marek Janowski, a subliniat rolul ei nu numai ca protector al lui Wagner, ci și ca muză a acestuia: „Fără ea, nu ar fi existat nici Idila lui Siegfried, nici Bayreuth și nici Parsifal.”

© CCC

Articol pe aceeași temă  Cosima Wagner, un simbol al devotamentului