Agapă
O agapă: o masă comună frățească, ospăț, la primii creștini; astăzi, banchet între prieteni sau colegi de breaslă.
Mesele bisericii timpurii (biserica primitiva, din primele secole ale crestinismului) si-au luat acest nume, nu numai pentru ca mesele erau formate din ceea ce aducea fiecare:
“Aceia deci care au primit Cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat cam trei mii de suflete [discipoli, ucenici]. Şi ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii, și în rugăciuni […]. Isi vandusera proprietățile și bunurile și isi imparteau averea tuturor, dupa nevoile fiecaruia. Erau impreuna, în fiecare zi, in templu, frângeau pâinea din casă în casă, si imparteau hrana cu bucurie și cu inima curata.” (Faptele apostolilor 2:41),
dar si pentru ca că starea de spirit în care discipolii împărteau hrana nevoiasilor venea din credința lor.
Această credință impartasea iubirea (“agape”, în limba greacă) in sens spiritual, iubirea divina si neconditionata care venea de la Dumnezeu, forma cea mai inalta a iubirii (Dumnezeu este Iubire), si care diferă în limbajul evanghelic de:
“eros” (dragostea dintre un bărbat și o femeie, iubirea senzuala, pasionala; vezi cuvantul “erotic”),
“phileo” (interesul pentru un lucru sau afectiune pentru un prieten; vezi cuvintele “filantropie”, “filosofie”, “cinefil”…), adica iubirea mentala
sau “storge”, afectiunea naturala a parintilor pentru urmasi.
De remarcat, inca o data, modelul social avangardist al bisericii.
© CCC