Agapă
O agapă: o masă comună frățească, ospăț, la primii creștini; astăzi, banchet între prieteni sau colegi de breaslă.
Mesele bisericii timpurii (biserica primitiva, din primele secole ale crestinismului) si-au luat acest nume, nu numai pentru ca mesele erau formate din ceea ce aducea fiecare:
“Aceia deci care au primit Cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat cam trei mii de suflete [discipoli, ucenici]. Şi ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii, și în rugăciuni […]. Isi vandusera proprietățile și bunurile și isi imparteau averea tuturor, dupa nevoile fiecaruia. Erau impreuna, în fiecare zi, in templu, frângeau pâinea din casă în casă, si imparteau hrana cu bucurie și cu inima curata.” (Faptele apostolilor 2:41),
dar si pentru ca că starea de spirit în care discipolii împărteau hrana nevoiasilor venea din credința lor.
Această credință impartasea iubirea (“agape”, în limba greacă) in sens spiritual, iubirea divina si neconditionata care venea de la Dumnezeu, forma cea mai inalta a iubirii (Dumnezeu este Iubire), si care diferă în limbajul evanghelic de:
“eros” (dragostea dintre un bărbat și o femeie, iubirea senzuala, pasionala; vezi cuvantul “erotic”),
“phileo” (interesul pentru un lucru sau afectiune pentru un prieten; vezi cuvintele “filantropie”, “filosofie”, “cinefil”…), adica iubirea mentala
sau “storge”, afectiunea naturala a parintilor pentru urmasi.
De remarcat, inca o data, modelul social avangardist al bisericii.
© CCC
***
Iubirea platonică - a lui Platon - este o dragoste dezinteresată, prin urmare este dragoste pentru iubire, adică, în principal, actul de caritate față de semeni. Limba greacă posedă patru cuvinte referitoare la iubire: eros, philia, storge și agape. Eros semnifică, în general, iubirea pasională. În dicționare și enciclopedii îl găsim tradus ca pasiune, amor, dorință puternică, intensă. Este asociat de multe ori cu dorința fizică, cu iubirea egoistă care transformă pe cel iubit în obiect, devenind astfel un mod defectuos al relației personale, însă poate desemna și o iubire prietenească mai puternică decît philia. Poate fi asociat de asemenea sentimentelor care stau la baza cuplului sau căsătoriei. Philia a fost asociată în general cu prietenia, cu afecțiunea. Philia este iubirea spontană, naturală, un sentiment bazat pe intimitatea lăuntrică a celor ce se iubesc. Este o legătură puternică, o iubire liniștită, netulburată de pasiunea lui eros și plină de virtuți. Ea înseamnă loialitate față de prieteni, virtute, egalitate și bucuria de a face ceva împreună. Philos este prietenul, de care suntem legați prin dragoste reciprocă, în preajma lui suntem mereu bine-dispuși, pentru că în lipsa acestei bune dispoziții, Philos încetează să fie pentru noi ceea ce este. Storge înseamnă atașament, afecțiune, în limba greacă modernă. Este un sentiment natural, ca acela dintre părinți și copii. Folosit foarte rar în scrierile antice, cuvîntul va fi folosit în mod exclusiv cu referire la relațiile dintre membrii familiei. Este cel mai natural, mai emoțional și mai larg răspîndit fel de a iubi dintre toate: este natural pentru că este prezent fără vreo constrîngere; este emoțional pentru că este rezultatul căldurii, atașamentului dat de familiaritate; și este cel mai larg răspîndit pentru ca dintre toate, el ține cont cel mai puțin de acele caracteristici care fac pe cineva demn de iubire, și este, așadar, capabil să treacă peste orice element discriminator. Agape, spre deosebire de pasiunea lui Eros, de tandrețea lui Philia, sau de atașamentul din Storge, este acea dragoste rațională, care ține în primul rînd de caracteristicile celui iubit. Ea nu este nici pasională, nici tandră, și nu provine din înclinații directe către cineva, ci din convingeri.