Expresii biblice

Agapă O agapă: o masă comună frățească, ospăț, la primii creștini; astăzi, banchet între prieteni sau colegi de breaslă. Mesele bisericii timpurii (biserica primitiva, din primele secole ale crestinismului) si-au luat acest nume, nu numai pentru ca mesele erau formate din ceea ce aducea fiecare: “Aceia deci care au primit Cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat cam trei mii de suflete [discipoli, ucenici]. Şi ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii, și în rugăciuni [...]. Isi vandusera proprietățile și bunurile și isi imparteau averea tuturor, dupa nevoile fiecaruia. Erau impreuna, în fiecare zi, in templu, frângeau pâinea din casă în casă, si imparteau hrana cu bucurie și cu inima curata.” (Faptele apostolilor 2:41), dar si pentru ca că starea de spirit în care discipolii împărteau hrana nevoiasilor venea din credința lor. Această credință impartasea iubirea (“agape”, în limba greacă) in sens spiritual, iubirea divina si neconditionata care venea de la Dumnezeu, forma cea mai inalta a iubirii (Dumnezeu este Iubire), si care diferă în limbajul evanghelic de: “eros” (dragostea dintre un bărbat și o femeie, iubirea senzuala, pasionala; vezi cuvantul “erotic”), “phileo” (interesul pentru un lucru sau afectiune pentru un prieten; vezi cuvintele "filantropie", "filosofie", “cinefil"...), adica iubirea mentala sau “storge”, afectiunea naturala a parintilor pentru urmasi. De remarcat, inca o data, modelul social avangardist al bisericii. © CCC

A coborî brațele: a renunța, a abandona un proiect sau o actiune din lipsa de curaj, forta sau vointa “Şi Moise i-a spus lui Iosua: Alege bărbaţi pentru noi şi ieşi, luptă cu Amalec; mâine voi sta în vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mâna mea. Aşa că Iosua a făcut precum Moise i-a spus şi a luptat cu Amalec; şi Moise, Aaron şi Hur s-au urcat până în vârful dealului. Şi s-a întâmplat, când Moise îşi ridica mâna, că Israel era mai tare; şi când el îşi lăsa jos mâna, Amalec era mai tare.” (Exod 17:11) In deșert, evreii aveau dușmani puternici si inarmati; pentru a se apăra, aveau nevoie de ajutor divin. Acest lucru se întâmpla atunci când Moise ridica brațele spre cer; din păcate, atunci când obosea, brațele sale fiind grele, acestea coborau si nu mai erau ajutati. Această poveste este o imagine a faptului că omul nu poate face nimic singur împotriva adversitatii lumii, și, de asemenea, arată modul în care oamenii trebuie să-si pună propria inteligență în slujba lui Dumnezeu pentru calitatea vieții lor. © CCC

A fi alb ca zăpada: a fi inocent, nevinovat Culoarea alba, imaculata, evocă puritatea. Textul de mai jos este extras dintr-un text al regelui David cuprins de remușcări dupa ce a facut sa fie ucis un om pentru a-si ascunde vina: “Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. (Psalmul 51:7) Regele David s-a facut vinovat de doua pacate groaznice. Primul, a comis adulter cu Batseba, sotia vecinului sau, Urie. Apoi, a pricinuit uciderea lui Urie, pentru a-si acoperi pacatul. In aparenta, David a iesit basma curata. El a continuat sa se inchine asa cum obisnuia. Isi ducea la indeplinire indatoririle sale de rege. Locuia in continuare in palatul regal. Nimic nu se schimbase in exterior - pana cand mesagerul lui Dumnezeu, prorocul Natan, l-a confruntat pe David cu pacatul sau. In acel moment al adevarului, destinul vesnic al lui David atarna in balanta. Prin harul lui Dumnezeu, David a dat raspunsul corect. El nu si-a gasit scuze si nu a incercat sa acopere nimic. El a recunoscut, "Am pacatuit." (2 Samuel 12:1-15). Limbajul curent a integrat albul ca simbol al puritatii în expresiile sale: - "o gâscă alba”: tanara naiva si prostuta, cu referire la vestalele romane care pazeau gâștele sacre ale Capitoliului din Roma. - această expresie, care semnifica puritatea perfecta, apare in Legenda secolelor de Victor Hugo, atunci cand descrie infatisarea lui Boaz (din Cartea biblică numărul 8 – Cartea lui Ruth), un iudeu în vârstă. © CCC

Marul lui Adam: protuberanta vizibilă a cartilajului tiroidian, în mijlocul partii anterioare a gatului unui barbat. Origine: fructul cunoasterii (binelui si raului) pe care Adam l-a gustat înainte de a fi alungat din Eden impreuna cu Eva. (Geneza) Numele vine de la fructul interzis din care, conform Bibliei, Eva l-a indemnat pe Adam să guste, fruct care i-ar fi "ramas în gat", în conformitate cu tradiţia biblică (Geneza sau Cartea Facerii). Versiunea catolică a Bibliei (Vulgata), este o traducere in latina: aceasta foloseşte cuvântul latin "poma ", care înseamna "fruct" (în general).

A adora (a se inchina la) vitelul de aur A avea cultul banilor, a iubi banii si bunurile materiale, a se inchina banului; a-i curta, a-i frecventa doar pe cei bogati sau a-i invidia; simbol al idolatriei, vițelul de aur apare în Biblie semnificand nesocotirea lui Dumnezeu si crearea de catre oameni a propriilor idoli. Poporul evreu călătorea din Egipt spre Țara Făgăduinței, traversand Marea Rosie in care urmaritorii lor se inecasera cu armele si carele de lupta. Moise s-a urcat pe varful Muntelui Sinai pentru a primi de la Dumnezeu Tablele Legii (pe care le-a așteptat timp de patruzeci de zile!). Evreii, recent eliberati de sub jugul lui Faraon, l-au condus pana la poalele muntelui si asteptandu-l, s-au plictisit si si-au pierdut rabdarea, presupunând că Moise nu se va mai întoarce. Obișnuiți cu statuile idolilor egipteni, evreii aveau nevoie de o imagine concretă a lui Dumnezeu care i-a eliberat din sclavie. Astfel, i-au cerut fratelui lui Moise, Aaron, să le facă un zeu pe care sa-l venereze si care sa-i conduca mai departe. Aaron le-a cerut femeilor și copiilor să-i dea bijuteriile pe care le purtau, le-a topit si a turnat aurul intr-o forma ce imita un vitel, evocand zeii venerati de egipteni (vaca Hathor si taurul Apis). Când Moise a coborât de pe Muntele Sinai și i-a vazut pe evrei închinandu-se unui idol, fapt interzis de a doua poruncă, s-a infuriat atat de tare incat a aruncat Tablele Legii peste o stâncă. Porunca a doua spune: “Sa nu-ti faci chip cioplit si nici asemanare a vreunui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti lor” (Exodul 20, 4-5). Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-i pedepseasca pe toți acei eretici. Moise a obținut iertarea lui Dumnezeu doar prin pedepsirea a 3000 de vinovați. © CCC

“Nu mă atinge” (Noli me tangere) sunt cuvintele rostite de Isus catre Maria Magdalena (Maria din Magdala), cand aceasta l-a recunoscut dupa invierea sa din duminica Paștelui. Această formula latină apare în scrierea Sf. Ieronim, Vulgata. Expresia originală, care apare in Evanghelia dupa Ioan (capitolul 20, versetele 11-18), scrisa în limba greacă, era “Μή μου ἅπτου” (mê mou haptou). Isus i-a spus Mariei Magdalena: "Nu mă atinge, pentru că nu am urcat încă la Tatăl. Dar mergi sa-i gasesti pe frații mei și spune-le ca eu urc la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru." Vulgata (in latină, înseamnă “dezvăluit”, “divulgat”) este versiunea latină a Bibliei, tradusă de către Sf. Ieronim, între sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, direct din textul ebraic. Aceasta este în mare parte opera Sf. Ieronim, care a fost  insarcinat de către Papa Damasus I, în 382, sa revizuiasca traducerile latine vechi. In jurul secolului al XIII-lea, această revizuire a ajuns să fie numită “versio vulgata”, adică, "versiunea (traducerea) utilizata în mod obișnuit", apoi a devenit versiunea definitivă și oficială, in limba latină, a Bibliei în Biserica Romano-Catolică. Adoptarea ei la Conciliul din Trento, a condus la eclipsarea traducerilor latine anterioare, care sunt denumite generic Vetus Latina. Vulgata se opune “vechii Biblii latine” (Vetus Latina), aceasta din urma fiind tradusa din limba greacă in limba latina. Fiind tradusa direct din surse evreiești, din limba lui Isus, Vulgata prezinta în ochii creștinilor un plus de autenticitate. Cu toate acestea, diferențele dintre Vetus Latina si Vulgata sunt doar de ordin stilistic. Scena biblică a Mariei Magdalena recunoscandu-l pe Iisus Hristos, după învierea sa, a devenit subiectul unei indelungate si continue tradiții iconografice, larg raspandita în arta creștină, incepand din antichitatea târzie si pana in prezent. Astfel, Pablo Picasso, de exemplu, a folosit pictura “Noli mi tangere” a lui Antonio da Correggio, pastrata în Muzeul  Prado, drept sursă iconografica pentru faimoasa sa lucrare La Vie (Viata, 1903, aflata in Muzeul de Arta Cleveland) din asa-numita sa Perioada Albastra. Formula biblica apare si în  senzualul poem  “Whoso list to hunt” (Oricine doreste sa vaneze; whoso list = whoever wishes) al poetului britanic din secolul al XVI-lea, Sir Thomas Wyatt, referindu-se la iubirea sa sincera pentru evaziva si enigmatica Anne Boleyn, viitoarea sotie a regelui Henric al VIII-lea. Din acest motiv, Wyatt a fost inlaturat de la curtea regelui sub pretextul trimiterii intr-o misiune diplomatica. Potrivit lui Solinus, la 300 de ani după moartea lui Caesar, au fost gasiti cerbi albi care aveau, pe zgarda de la gat, inscriptionate cuvintele: "Noli me tangere, quia Caesaris sum" (Nu ma atinge, sunt al lui Cezar) In 1456, Gutenberg a rezervat manuscrisului Vulgata onoarea de a fi prima carte tipărită. © CCC

Grădina Edenului O gradina a Edenului: un loc paradisiac, un paradis. Origine: Edenul a fost tinutul in care primul barbat, Adam, și prima femeie, Eva, au trăit după ce au fost creați de Dumnezeu si de unde au fost alungati pentru ca au incalcat poruncile lui Dumnezeu. (Geneza 2:8 ) Gradina Edenului este numele grădinii minunate în care Geneza (capitolele 2 şi 3) plasează povestea lui Adam şi a Evei. Aceasta este adesea asemănată cu Paradisul.

A fi un țap ispășitor: a primi o pedeapsa, o mustrare în locul altcuiva Expresia se referă la o hotarare in privinta sacrificiilor, conform careia, un țap tras la sorți era alungat în deșert după ce i se atribuiau, in mod simbolic, greseli, pacate ale poporului. “Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustiu să-i dea drumul.” (Leviticul 16:22) El este imaginea, în Vechiul Testament, a lui Hristos din Evanghelii: …”tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mîntuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9:28). © CCC

In anul de gratie: expresie aparută după secolul al XIV-lea, exprimand faptul ca suntem în era creștină; formulă emfatică ce precede indicarea unui an calendaristic. Anii calendarului occidental sunt inițializati incepand de la nașterea lui Isus. Trăim în era creștina, chiar dacă aceasta nu satisface pe toată lumea. Această eră se numește Gratie (gratie divina acordată omului). Proclamarea acestei gratii reprezinta Evanghelia care înseamnă "veste bună." Ea constă dintr-un singur lucru: omul are acces in "împărăția lui Dumnezeu" prin simpla credință în jertfa lui Isus. Aceasta dorința gravata in noi de a trăi altceva, această așteptare într-o viață de apoi, această credință profunda din noi că suntem veșnici a gasit un ecou în mesajul acestui galilean crucificat la vârsta de 33 de ani, în primii ani ai erei noastre, eră care îi poartă numele si care începe in anul nașterii sale. „Să vestesc un an de gratie (bunăvoinţă) al Domnului” (Isaia 61, 2; Luca 4,19) In teologie, se numeste gratie o dispoziție de favoare divină. Ea are, de asemenea, sensul de iertare, afectiune, iubire și bunătate. Raporturile dintre gratie, fie ca este eficace sau suficienta, și liberul arbitru, au fost în centrul controverselor teologice importante. Conceptul de gratie este, de asemenea, strâns legat de ideea de predestinare. © CCC

Aleluia! Sensul exact al cuvântului Aleluia este "Slavă lui Dumnezeu", care nu are nimic de-a face cu sensul profan si uneori ironic, folosit în limbajul de zi cu zi (Ura! Victorie! - expresie a bucuriei). „Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să împărăţească.” (Apocalipsa 19:6) © CCC

A spune amin la toate: a aproba fără condiții, a fi un "yes man" Sensul cuvântulului "Amin": "așa să fie." Acesta permite credincioșilor: - să se unească în rugăciune pentru o altă persoană, aproband astfel ceea ce a fost exprimat. - să-și exprime acordul cu ceea ce cere Dumnezeu, ca de exemplu: "Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" (Deuteronom 27:15 la 26) De remarcat o alta expresie apropiata: "da și amin", ceea ce înseamnă că se aproba fara discutie. © CCC

Ajunge zilei truda ei: fiecărei zile îi ajunge grija ei; grija de mâine aparţine unei alte zile. A lăsa pe mâine ceea ce nu este necesar să se facă astăzi, a nu-și face griji cu privire la viitor. Aceste cuvinte îi apartin lui Iisus însuși: “Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei truda ei.” (Matei 6:34) Isus nu încurajează lenea, nici limitarea la strictul necesar, ci pune omul în gardă asupra cursei nestapânite pe care acesta și-o impune prin alegerile sale în viață care pot duce la excese dăunătoare. Dumnezeu a stabilit odihna săptămânală, pentru a ne proteja de excese; Iisus iluminează dimensiunea morală și cea de recuperare a odihnei, necesară sistemului nervos, arătându-ne stupiditatea grijii și neliniștii noastre: „Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot?” (Matei 6:27) © CCC

Iti vei câştiga pâinea prin sudoarea fruntii tale: obligaţia omului de a munci pentru a-si castiga existenta. Origine: "Prin sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce. (Geneza 3:19) Pâinea a fost considerata întotdeauna un simbol al muncii sau recompensa primita în schimbul muncii grele. Expresia "A-si câştiga pâinea cu sudoarea frunţii" inseamna a castiga hrana necesara existentei prin intermediul muncii.

A construi pe nisip: a construi un proiect pe fundații nesigure, a intreprinde ceva fara a avea baze solide, a avea proiecte utopice Isus, atunci când propovăduieste Împărăția lui Dumnezeu, ii avertizează pe viitorii "non-practicanti" ai credinței ca aceasta trebuie să fie pusa in practica, altfel nu va servi la nimic, nefiind de nici un folos. „Cine aude aceste cuvinte ale mele şi le pune în practică se va asemăna cu un bărbat prevăzător, care şi-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit inundaţiile, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia pe stâncă. Dar cine aude aceste cuvinte ale mele şi nu le pune în practică se va asemăna cu un bărbat nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit inundaţiile, au suflat vânturile şi au lovit casa aceea şi ea s-a prăbuşit. Şi mare i-a fost căderea!“ (Matei 7:24–27). © CCC

A fi un suflet bun: a fi bun în fond Sufletul este principiul viu din noi care ne permite să ne emotionam și sa simtim. In limbajul comun, termenul este folosit pentru a scuza o anumita imperfectiune fizica sau un aspect, uneori, mai putin atragator. Se poate, de asemenea, folosi pentru a exprima faptul ca interiorul unei persoane adauga valoare fizicului sau. „Și Domnul i-a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfățișarea şi la inălţimea staturii lui, căci nu pe el l-am ales. Dumnezeu nu se uită la ceea ce se uită omul: omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7) Se spune, de asemenea: "Are o inimă bună", pentru că în acest organ vital se situeaza, în limbajul uzual, sediul emoțiilor. © CCC

Talmeș-balmeș

Un talmes-balmes (tohu-bohu): harababura, dezordine, invalmaseala; o situatie confuza si agitata, vacarm; mare confuzie, mare dezordine, de obicei însoţită de multe zgomote discordante.

Origine: in povestea Genezei, lumea, inainte de a fi creata de Dumnezeu, nu era decat singurătate şi haos. (Geneza 1:2)

Din limba ebraica veche, tōhū wābhōhū, nume pe care cărţile ebraice il dau haosului primordial, starii confuze a elementelor, stare care a precedat crearea lumii. 

Armaghedon: sfârșitul lumii, dezastru final, bătălie sângeroasă, feroce și finala. Harmaghedon (Har–Maghedon;  har: munte, Meghido: numele localitatii): muntele Meghido, aflat la cca. o sută de kilometri nord de Ierusalim. Acest nume al locului bătăliei finale, atunci când lumea și armatele sale vor pierde ultima bătălie în fata atotputerniciei divine, a devenit sinonim cu "sfârșitul lumii." ...”Acestea sunt duhuri de demoni, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Har–Magedon (Armaghedon).”  (Apocalipsa 16:13) Termenul este folosit conform sensului său exact (de sfarsit al lumii), pentru că după multe calamități globale (perturbarea climei, otrăvirea aerului și a apei, epidemii fatale si războaie sangeroase), va avea loc judecata lui Dumnezeu asupra lumii profane spre marea nenorocire a celor care, prin cuvânt și faptă, s-au autoexclus de la mântuire. Meghido nu este un munte propriu-zis, ci un „tel” sau „tell”, termen arheologic ce desemneaza un sit in forma de movilă. Aceasta se formeaza prin acumularea de materiale și prin eroziunea lor pe o perioadă lungă de timp, pe un loc care anterior a fost o asezare omeneasca, abandonată timp de mai multe secole. Este o colina artificiala, de forma tronconica, formată din diferite straturi de asezari umane, caracteristice neoliticului. © CCC

Aceasta este Apocalipsa – o situatie apocaliptica E sfârșitul lumii, ceva teribil (de multe ori pentru a descrie o catastrofa climatica). Inca o utilizare abuziva sau tendentioasa, din punct de vedere lingvistic, a unui termen biblic... "Apocalipsa" nu inseamna distrugere, ci revelatie. E adevarat, revelația conține într-un roi de simboluri, în mod voluntar ermetice, anuntul de distrugere a lumii. Dar ea conține, de asemenea, și mai ales, promisiunea* unei lumi pure, perfecte, fără lacrimi, absenta "noptii", eternitatea și o filiație divină oferita celor al căror nume nu a fost șters din cartea vieții. * "El (Dumnezeu) va şterge orice lacrimă din ochii lor si moartea nu va mai fi, si nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintîi au trecut.” (Apocalipsa 21:4). © CCC

Vârstă matusalemică sau bătrân ca Matusalem: foarte vechi, foarte batran ca Matusalem, simbol al vechimii, al longevitatii. Origine: Matusalem este persoana cea mai în vârstă menționată în Vechiul Testament. Conform Bibliei, acesta ar fi trăit 969 de ani, numele său devenind un simbol al longevității. În limba ebraică, Matusalem înseamnă "cel care a alungat moartea". (Geneza 5:27) Expresia „bătrân ca Metusalem” este inspirată din Biblie, mai precis, din Vechiul Testament. În Cartea Genezei, multe personaje au ajuns la vârste înaintate. Printre aceștia, Adam a trăit până la vârsta de 930 de ani. Set, al treilea fiu al lui Adam și al Evei, a murit la vârsta de 912 ani. Îl găsim și pe Noe, faimos pentru arca sa, care a trăit până la 950 de ani. Totuși, recordul longevității îi aparține lui Metusalem. Menționat și în Vechiul Testament, Metusalem a murit la 969 de ani, așa cum se spune în Cartea Genezei, capitolul 5. Această vârstă îl face omul care a trăit cel mai mult. Din această idee provine expresia „la fel de bătrân ca Metusalem” pentru a descrie pe cineva sau ceva deosebit de bătrân. Cine este Metusalem în Biblie? Povestea vieții lui Metusalem se găsește în Vechiul Testament al Bibliei. Acesta a fost bunicul lui Noe, constructorul celebrei arce. Mai precis, Metusalem a fost fiul lui Enoh și al lui Edni. S-a născut în anul 687 e.n. La vârsta de 187 de ani, a avut un fiu pe care l-a numit Lameh. Cât despre moartea sa, aceasta a avut loc în timpul Potopului, deoarece doar familia lui Noe a supraviețuit acestui eveniment. Deși vârstele morții la acea vreme par biologic imposibile, Biblia explică, de asemenea, că din vina oamenilor, Dumnezeu le-a redus speranța de viață la 120 de ani. Cu toate acestea, expresia „bătrân ca Metusalem” este cunoscută în întreaga lume. Există și expresia, inspirată din Biblie, “bătrân ca Irod”. Irod nu a ajuns la vârsta lui Metusalem, dar a fost strămoșul unei lungi linii regale.

Cresteti si va inmultiti: cresterea copiilor este una dintre primele indatoriri ale oamenilor, pentru asigurarea continuitatii lor in timp. Origine: "Cresteti si va inmultiti…", porunca repetată de patru ori la începutul Genezei; pestilor si pasarilor - in a patra zi a Creatiei - („Creşteţi si va înmulţiţi, umpleţi apele mărilor; şi păsările să se înmulţească pe pământ”, Geneza 1:22), apoi lui Adam şi Eva - in a sasea zi a Creatiei - ("Cresteti si va inmultiti, umpleti pamantul si-l stapaniti", Geneza 1:22,28) şi apoi, de doua ori, lui Noe şi fiilor săi (Geneza 9:1,7). Preceptul sau porunca "Creşteţi şi va înmulţiţi" (în latină: crescite et multiplicamini; Benedixitque Deus Noe et filiis eius et dixit ad eos crescite et multiplicamini et implete terram) este adesea redus la o recomandare privind natalitatea. Acest indemn este insa mult mai subtil, fiind una dintre legile vieţii. Reproducerea, aceasta multiplicare extraordinara in fiinţe ale aceleiasi rase, dar în mod individual, diferite la infinit, este una dintre funcţiile caracteristice şi generale ale vieţii.