Durerile nasterii (facerii): blestemul consecutiv pacatului originar, transmis asupra Evei, si, implicit, asupra tuturor femeilor, în conformitate cu Geneza 3:16.
Conform Bibliei, din cele mai vechi timpuri, blestemul lui Dumnezeu, drept pedeapsa pentru prima greseala a Evei de a-i nesocoti poruncile, are ca efect nasterea in durere a tuturor femeilor, ca descendente ale sale: “Inmultind voi inmulti necazurile tale si suspinul tau, in dureri vei naste fii si spre barbatul tau va fi intoarcerea ta si el te va stapani” ( Geneza 3, 16).
Un talmes-balmes (tohu-bohu): harababura, dezordine, invalmaseala; o situatie confuza si agitata, vacarm; mare confuzie, mare dezordine, de obicei însoţită de multe zgomote discordante.
Origine: in povestea Genezei, lumea, inainte de a fi creata de Dumnezeu, nu era decat singurătate şi haos. (Geneza 1:2)
Din limba ebraica veche, tōhū wābhōhū, nume pe care cărţile ebraice il dau haosului primordial, starii confuze a elementelor, stare care a precedat crearea lumii.
***
Levit: preot la vechii evrei; deriva din numele propriu Lewi, însemnând „acela care uneşte“. Tribul lui Levi, conform Bibliei, era una dintre cele douăsprezece seminții ale lui Israel. In conformitate cu capitolul 34 din Cartea Genezei, Levi, al treilea fiu al lui Iacov (cunoscut, de asemenea, sub numele deIsrael, el însuși fiul lui Isaac și nepotul lui Avraam) și Lea, era fondatorul Tribului israelit al lui Levi (leviți). Levi era capul familiei sacerdotale și, din acest motiv, descendentii sai, Tribul leviților, nu au avut nici un teritoriu după stabilirea evreilor în Țara Făgăduinței. Când au intrat în țara Canaanului, membrii tribului leviților au primit sprijinul preoților și au trăit sub protecția altor triburi pe care le-au învățat Tora. Acest trib era destinat sa slujeasca Templul din Ierusalim si era investit cu responsabilitatea de a invata poporul Legea (Torah). Astfel, anumite funcții religioase și politice erau rezervate leviților, și sursele timpurii ale Torei - Jahwist și Elohist - par a trata termenul Levi ca fiind doar un cuvânt insemnand preot; totusi, oamenii de știință bănuiesc că "levi" a fost inițial un termen general pentru preot și nu avea nici o legătură cu stramosii; mai târziu, a fost asumata existența unui trib numit Levi, în scopul de a explica originea castei preoțești. Cel mai cunoscut levit este Moise; fratele său Aaron, a devenit primul mare preot al lui Israel. Leviticul (in greaca veche, Leuitikós, transliterat Levitikos, referitor la leviți) sau Cartea Leviticului, a treia dintre cele cinci cărți ale Pentateuhului, se gaseste în Vechiul Testament la creștini si în Tora la evrei. Acesta își datorează numele termenului "levit", “preot ebraic”, el însuși descendent al tribului lui Levi. Denumit si Cartea a treia a lui Moise si atribuita acestuia, Leviticul conține 27 de capitole care relateaza legile rituale date lui Moise despre legile și ritualurile lui Dumnezeu, continuand nararea întâmplărilor prin care a trecut poporul lui Israel în Sinai. In Levitic se pune accent pe sfințenia lui Dumnezeu și codul dupa care poporul său ar putea trăi pentru a deveni sfânt. Scopul său este de a învăța preceptele morale și adevărurile religioase ale legii lui Moise, prin intermediul ritualului. O atenție deosebită este acordată căsătoriei și castității, sfințeniei în viața de fiecare zi și atitudinii poporului luiIsraelfață de poruncile lui Dumnezeu. Legea sau Învățătura, denumită în ebraică Tora, este o carte scrisă pe un sul și ținută în altarul sinagogilor; constă din cele cinci cărți atribuite lui Moise, denumite în greaca Pentateuh (cele cinci cărți ale Torei), cuprinzând perioada de la facerea lumii si pana la moartea lui Moise. Samaritenii (autoetnonim: Shamerim, care înseamnă "observatori" sau "cei care păstrează, mentin"; in ebraica moderna: Shomronim - "din Shomron", Samaria, sau " israelito-samariteni") sunt un popor nu prea numeros, ce se definesc ca descendenți ai vechilor israeliti și trăiesc în Israel și Cisiordania. Uneori, religia lor se numeste Samaritanism Samaritenii oferă paradoxul de a fi atât una dintre cele mai mici populații din lume (erau 712 în 2007) si una dintre cele mai vechi care detin o istorie scrisă, deoarece existența lor este atestată în mileniul I î.Hr., in Samaria. Ei au dominat această regiune până în secolul al VI-lea, în partea de nord a Israelului de azi. Religia lor se bazează pe Pentateuh, ca si iudaismul. Cu toate acestea, spre deosebire de iudei, ei resping centralitatea religioasă a Ierusalimului. Deși au apărut înainte de dezvoltarea iudaismului rabinic și această diferență nu este cauza divergențelor lor, samaritenii nu au rabini si nu acceptă Talmudul iudaismului ortodox. Samaritenii refuza, de asemenea, cărțile Bibliei ebraice, ulterioare Pentateuhului (Cărțile profeților și hagiografiile). Acestia nu se consideră evrei, ci urmașii vechilor israeliti ai regatului antic din Samaria. In schimb, evreii ortodocși ii consideră descendenți ai populațiilor străine (coloniștii asirieni din antichitate) care au adoptat o versiune ilegitima a religiei evreiești și, ca atare, refuză să ii considere evrei sau chiar descendenți ai vechilor israeliti. Cu toate acestea, samaritenii sunt recunoscuti ca evrei de către statul Israel. Originile samaritenilor: israeliții din jurul anului 1000 î.Hr. se pare că au trăit in tinuturile înalte situate la vest de raul Iordan, și un pic mai departe, pe teritoriul actual al Iordaniei. Conform Bibliei, erau împărțiți în 12 triburi, mai mult sau mai puțin rivale, apoi unificate în jurul anului 1000 î.Hr. de către regele Saul, apoi de regele David și fiul său, Solomon. După moartea lui Solomon, cca. 930 î.Hr., cele 10 triburi din nord s-au despartit si au format regatul lui Israel, de asemenea, numit "regatul din Samaria," dupa numele orașului care a devenit capitala sa în secolul al IX-lea î.Hr. Acest regat, a devenit apoi vecin și, uneori, adversar al regatului din sud, regatul lui Iuda (Iudeea), din jurul Ierusalimului. Autoetnonim: etnonim (nume de popor) pe care un grup uman si-o da lui insusi, denumire prin care se autodesemneaza. De exemplu, deutsch este autoetnonimul germanilor, iar ellinikos este autoetnonimul grecilor. © CCCOrigine: fruct reprezentat in mod tradiţional printr-un mar, cules de Eva din Grădina Edenului, si din care Adam a muşcat, în pofida interdicţiei lui Dumnezeu. (Geneza)
Fructul oprit/interzis este, în primul rând, în conformitate cu relatarea biblică a Genezei, fructul din pomul cunoştinţei binelui şi răului, plantat în mijlocul grădinii Edenului, care permitea cunoaşterea binelui şi a răului. După ce Adam şi Eva au mâncat din acest fruct, fructul interzis a devenit cel al pomului vieţii care le conferea nemurirea.