Expresii biblice

Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși: domeniu în care puțini oameni reușesc în ciuda tuturor încercărilor Isus este cel care a spus aceste cuvinte, după ce a dat drept exemplu pilda oaspeților de la nunta fiului de imparat (care simbolizeaza Impărăția lui Dumnezeu): “Caci multi sunt chemați, dar puțini aleși.” (Matei 22:14) Unul dintre cei prezenti nu fusese invitat și, identificat prin faptul că nu purta haină de nunta, este expulzat din sala de petrecere. Acest intrus, care nu facea parte dintre cei aleși, este imaginea uzurpatorilor tuturor formelor credinței, cei care ofera schimbarea doar in exterior, dar care nu traiesc, în interiorul lor, realitățile Evangheliei. “Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le: Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă. Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi. Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.” (Pilda nuntii fiului de imparat, Ev. Matei 22, 1-14) © CCC

A-și da sufletul A-si da ultima suflare, a muri, moarte. „El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea intregii omeniri.” (Iov 12:10) Ebraica, limba originală a Vechiului Testament, asemenea mai multor limbi antice contine cuvinte avand mai multe sensuri. "Suflare" este primul și sensul biblic al cuvântului "suflet". Moartea inseamna a da lui Dumnezeu sufletul nostru, caci intr-adevăr, cine poseda viata din propria sa inițiativă? Nici unul dintre noi nu a decis să se nască, să aleagă să trăiască (nemaivorbind de un loc anume, un anumit nume, o anumită origine). Părinții noștri ne-au dat o viață pe care ei înșiși au moștenit-o de la ai lor. Noi nu suntem proprietarii vieții noastre și, la un moment dat, pe care nu il vom alege noi, va trebui sa o inapoiem. Nu ar trebui să facem astfel incat, dacă nu putem inapoia trupurile noastre intr-o stare mai buna decat atunci când le-am primit, cel puțin acest lucru sa nu se intample si in cazul sufletului nostru? © CCC

A fi alb ca zăpada: a fi inocent, nevinovat Culoarea alba, imaculata, evocă puritatea. Textul de mai jos este extras dintr-un text al regelui David cuprins de remușcări dupa ce a facut sa fie ucis un om pentru a-si ascunde vina: “Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. (Psalmul 51:7) Regele David s-a facut vinovat de doua pacate groaznice. Primul, a comis adulter cu Batseba, sotia vecinului sau, Urie. Apoi, a pricinuit uciderea lui Urie, pentru a-si acoperi pacatul. In aparenta, David a iesit basma curata. El a continuat sa se inchine asa cum obisnuia. Isi ducea la indeplinire indatoririle sale de rege. Locuia in continuare in palatul regal. Nimic nu se schimbase in exterior - pana cand mesagerul lui Dumnezeu, prorocul Natan, l-a confruntat pe David cu pacatul sau. In acel moment al adevarului, destinul vesnic al lui David atarna in balanta. Prin harul lui Dumnezeu, David a dat raspunsul corect. El nu si-a gasit scuze si nu a incercat sa acopere nimic. El a recunoscut, "Am pacatuit." (2 Samuel 12:1-15). Limbajul curent a integrat albul ca simbol al puritatii în expresiile sale: - "o gâscă alba”: tanara naiva si prostuta, cu referire la vestalele romane care pazeau gâștele sacre ale Capitoliului din Roma. - această expresie, care semnifica puritatea perfecta, apare in Legenda secolelor de Victor Hugo, atunci cand descrie infatisarea lui Boaz (din Cartea biblică numărul 8 – Cartea lui Ruth), un iudeu în vârstă. © CCC

Talmeș-balmeș

Un talmes-balmes (tohu-bohu): harababura, dezordine, invalmaseala; o situatie confuza si agitata, vacarm; mare confuzie, mare dezordine, de obicei însoţită de multe zgomote discordante.

Origine: in povestea Genezei, lumea, inainte de a fi creata de Dumnezeu, nu era decat singurătate şi haos. (Geneza 1:2)

Din limba ebraica veche, tōhū wābhōhū, nume pe care cărţile ebraice il dau haosului primordial, starii confuze a elementelor, stare care a precedat crearea lumii. 

A spune amin la toate: a aproba fără condiții, a fi un "yes man" Sensul cuvântulului "Amin": "așa să fie." Acesta permite credincioșilor: - să se unească în rugăciune pentru o altă persoană, aproband astfel ceea ce a fost exprimat. - să-și exprime acordul cu ceea ce cere Dumnezeu, ca de exemplu: "Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" (Deuteronom 27:15 la 26) De remarcat o alta expresie apropiata: "da și amin", ceea ce înseamnă că se aproba fara discutie. © CCC

Esti ţărână: denota modestia condiţiei umane. Origine: formularea pedeapsei, după păcatul originar: "Prin sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce." (Geneza 3:19) Aminteste-ti, omule, tarâna esti si in tarâna te vei intoarce (lat. Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris)

Iti vei câştiga pâinea prin sudoarea fruntii tale: obligaţia omului de a munci pentru a-si castiga existenta. Origine: "Prin sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce. (Geneza 3:19) Pâinea a fost considerata întotdeauna un simbol al muncii sau recompensa primita în schimbul muncii grele. Expresia "A-si câştiga pâinea cu sudoarea frunţii" inseamna a castiga hrana necesara existentei prin intermediul muncii.

Aleluia! Sensul exact al cuvântului Aleluia este "Slavă lui Dumnezeu", care nu are nimic de-a face cu sensul profan si uneori ironic, folosit în limbajul de zi cu zi (Ura! Victorie! - expresie a bucuriei). „Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să împărăţească.” (Apocalipsa 19:6) © CCC

A fi o oaie rătăcită: a fi disidentul unui grup; persoană care se detașează de conduita și comportamentul general-acceptat de un grup de oameni. Isus se prezintă ca fiind "păstorul cel bun", care "își dă viața pentru oile sale", cel care lasa celelalte nouăzeci și nouă de oi în pustiu pentru a merge să o caute pe a suta oaie care s-a rătăcit. Astfel este iubirea lui Dumnezeu, el nu poate accepta să piardă chiar si ceea ce, omenește vorbind, ar putea părea neglijabil. Creștinii sunt adesea reprezentati prin imaginea oii. Cea care se rătăcește, este cea care uită sau refuză să auda vocea păstorului. Isus arată astfel că Evanghelia se adresează, nu numai "oilor din casa lui Israel" ci, de asemenea, lumii intregi. “ Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul meu și va fi o singură turmă și un singur păstor.” (Ioan 10:16); (Parabola pastorului - Isus, pastorul cel bun) © CCC

Ajunge zilei truda ei: fiecărei zile îi ajunge grija ei; grija de mâine aparţine unei alte zile. A lăsa pe mâine ceea ce nu este necesar să se facă astăzi, a nu-și face griji cu privire la viitor. Aceste cuvinte îi apartin lui Iisus însuși: “Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei truda ei.” (Matei 6:34) Isus nu încurajează lenea, nici limitarea la strictul necesar, ci pune omul în gardă asupra cursei nestapânite pe care acesta și-o impune prin alegerile sale în viață care pot duce la excese dăunătoare. Dumnezeu a stabilit odihna săptămânală, pentru a ne proteja de excese; Iisus iluminează dimensiunea morală și cea de recuperare a odihnei, necesară sistemului nervos, arătându-ne stupiditatea grijii și neliniștii noastre: „Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot?” (Matei 6:27) © CCC

In anul de gratie: expresie aparută după secolul al XIV-lea, exprimand faptul ca suntem în era creștină; formulă emfatică ce precede indicarea unui an calendaristic. Anii calendarului occidental sunt inițializati incepand de la nașterea lui Isus. Trăim în era creștina, chiar dacă aceasta nu satisface pe toată lumea. Această eră se numește Gratie (gratie divina acordată omului). Proclamarea acestei gratii reprezinta Evanghelia care înseamnă "veste bună." Ea constă dintr-un singur lucru: omul are acces in "împărăția lui Dumnezeu" prin simpla credință în jertfa lui Isus. Aceasta dorința gravata in noi de a trăi altceva, această așteptare într-o viață de apoi, această credință profunda din noi că suntem veșnici a gasit un ecou în mesajul acestui galilean crucificat la vârsta de 33 de ani, în primii ani ai erei noastre, eră care îi poartă numele si care începe in anul nașterii sale. „Să vestesc un an de gratie (bunăvoinţă) al Domnului” (Isaia 61, 2; Luca 4,19) In teologie, se numeste gratie o dispoziție de favoare divină. Ea are, de asemenea, sensul de iertare, afectiune, iubire și bunătate. Raporturile dintre gratie, fie ca este eficace sau suficienta, și liberul arbitru, au fost în centrul controverselor teologice importante. Conceptul de gratie este, de asemenea, strâns legat de ideea de predestinare. © CCC

A ridica bratele catre cer: a se răzvrăti împotriva unui lucru, considerându-l nedrept. “Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.” (Exodul 17:11-12) Șocați de nedreptăți profunde, oamenii au privit spre Dumnezeu, intrebandu-se cum poate permite sa se intample astfel de lucruri. Uneori, nu au ridicat bratele, ci pumnul. Cu toate acestea, de multă vreme, oamenii au pus stapanire pe întreaga lume și sunt responsabili pentru multe lucruri rele. Există și alte motive pentru a ridica bratele catre cer: ca un semn de abandonare a orgoliului de a ne crede capabili de orice, pentru a ne lasa in voia lui Dumnezeu și a ne baza pe ajutorul Lui, atunci cand am facut tot ce statea în puterea noastră; ceea ce relateaza povestea bătăliei de la Refidim, cand israeliţii, conduşi de Iosua, s-au luptat cu Amalec, iar succesul bătăliei a depins de ridicarea mâinilor lui Moise. © CCC

Turnul Babel: loc cosmopolit și poliglot (in care se vorbesc mai multe limbi); loc in care domnește confuzia in vorbire și in opinii. “De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pămînt, și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pămîntului. (Geneza 11:9) Relatarea biblică prezinta originea numărului mare de limbi ca fiind modul folosit de Dumnezeu pentru ca oamenii sa nu se inalte pana la El prin propriile mijloace și sa nu se mândreasca cu acest lucru. Pentru că ei vorbesc limbi diferite, sunt în imposibilitatea de a-l considera pe celălalt ca pe cel caruia trebuie să i se adapteze sau să-l accepte, si astfel, oamenii prefera sa se divizeze și sa abandoneze toata construcția comuna. Localizarea probabilă a lui Babel (numele biblic al orasului Babilon) se apropie de teoria științifică a unei limbi unice de origine indo-europeană. © CCC

A avea pe dracul in el: a nu se putea controla, a nu se putea impiedica de a face lucruri dăunătoare pentru alții și pentru el insusi. Diavolul, scris cu majuscula, este unul dintre numele lui Satan (impreuna cu Lucifer, Belzebut si altele, fiecare având un anumit sens). Aceasta expresie se referă, mai degrabă, nu la un diavol oarecare, ci la termenul generic, și vorbește despre posesie (a fi posedat de diavol). Satan este inspiratorul nesupunerii oamenilor din Eden și, de asemenea, al obiceiurilor rele. Aceasta inspirație nu ii absolvă pe cei care ii cedeaza pentru că fiecare este liber să nu se inspire din obiceiurile lui rele. “Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de cîte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44) © CCC

A fi un țap ispășitor: a primi o pedeapsa, o mustrare în locul altcuiva Expresia se referă la o hotarare in privinta sacrificiilor, conform careia, un țap tras la sorți era alungat în deșert după ce i se atribuiau, in mod simbolic, greseli, pacate ale poporului. “Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustiu să-i dea drumul.” (Leviticul 16:22) El este imaginea, în Vechiul Testament, a lui Hristos din Evanghelii: …”tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mîntuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9:28). © CCC

Varsta matusalemica: foarte vechi, foarte batran ca Matusalem, simbol al vechimii, al longevitatii. Origine: Matusalem este persoana cea mai in varsta mentionata in Vechiul Testament. Conform Bibliei, acesta ar fi trait 969 de ani, numele sau devenind un simbol al longevitatii. In limba ebraica, Matusalem inseamna "cel care a alungat moartea". (Geneza 5:27)

A fi un suflet bun: a fi bun în fond Sufletul este principiul viu din noi care ne permite să ne emotionam și sa simtim. In limbajul comun, termenul este folosit pentru a scuza o anumita imperfectiune fizica sau un aspect, uneori, mai putin atragator. Se poate, de asemenea, folosi pentru a exprima faptul ca interiorul unei persoane adauga valoare fizicului sau. „Și Domnul i-a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfățișarea şi la inălţimea staturii lui, căci nu pe el l-am ales. Dumnezeu nu se uită la ceea ce se uită omul: omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7) Se spune, de asemenea: "Are o inimă bună", pentru că în acest organ vital se situeaza, în limbajul uzual, sediul emoțiilor. © CCC

Bunul Samaritean  Parabola Bunului Samaritean este aceea de care se folosește Isus din Nazaret, în conformitate cu Evanghelia dupa Luca, pentru a ilustra definiția sa data "aproapelui". Aceasta parabola pune in scena un călător samaritean, reprezentant al unei  populații pe care evreii o desconsiderau, socotind-o una de pacatosi. Cu toate acestea, samariteanul s-a dovedit capabil de compasiune fata de un necunoscut rănit grav, în timp ce, dimpotrivă, un preot și un levit au trecut pe langa el fără sa se opreasca. Un invatator al Legii (Tora) a dorit sa-l puna pe Isus la încercare cu întrebarea: "Invățătorule, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?" Isus i-a răspuns la această întrebare cu o altă întrebare: "Ce este scris in Lege? Cum citesti in ea?" Invatatorul Legii i-a răspuns: "Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți." Această frază reia două versete ale Pentateuhului: "Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta" (Deuteronom 6:5) și "Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți" (Levitic XIX, 18). "Ai răspuns bine, i-a spus Isus; fa astfel și vei trăi viata vesnica". Invatatorul Legii a continuat apoi incercand sa afle sensul cuvântului "aproape". Astfel, vrand să se justifice, l-a intrebat pe Isus: "Și cine este aproapele meu?" (Luca  X, 25 - 37). In loc sa-i raspunda direct la intrebare, Isus a inceput sa-i spuna o poveste: "Un om cobora din Ierusalim la Ierihon și a căzut în mijlocul unor tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat de haine, l-au jefuit și l-au bătut zdravan, au plecat, lăsându-l aproape mort. Un preot care a venit pe acest drum, l-a văzut și a plecat mai departe. La fel, un levit ajungand in acel loc, l-a văzut și a plecat mai departe. In schimb, un călător samaritean, a venit langa el, l-a văzut și i s-a facut mila de el. S-a apropiat de el, i-a bandajat rănile, turnând peste ele ulei și vin, apoi l-a asezat pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a avut grijă de el. A doua zi, a scos doi dinari și i-a dat hangiului spunând, "Ai grijă de el, și ce vei cheltui in plus, iti voi da inapoi la întoarcerea mea." "Care dintre aceștia trei, dupa parerea ta, s-a dovedit a fi aproapele omului ce căzuse în mâinile tâlharilor? Invatatorul Legii a raspuns: "Cel care a avut milă de el." Iar Iisus i-a spus: "Du-te, și fa si tu la fel." Semnificatia “aproapelui” nu este explicata în Levitic 19:18, dar in traducere din limba ebraica, radacina acestui termen înseamnă “apropiat”, “prieten”, “celalalt”, “interlocutor”. Parabola Bunului Samaritean, povestita de Isus, ca răspuns la o întrebare în ceea ce privește sensul "aproapelui", este menționată doar într-una dintre evangheliile canonice ale Noului Testament. Conform Evangheliei după Luca (10:29-37): un călător (care poate sa fi fost sau nu evreu ) a fost bătut, jefuit și lăsat pe jumătate mort de-a lungul drumului. Mai intâi, a trecut pe langa el un preot, apoi, un levit, dar amandoi l-au evitat. In cele din urmă, a trecut pe langa el si un samaritean. Samaritenii și evreii, în general, se dispretuiau reciproc, dar acest samaritean l-a ajutat pe omul rănit. Prezentarea unui samaritean într-o lumină pozitivă trebuie sa fi fost un șoc pentru audienta lui Isus. Acest lucru este tipic pentru discursul său provocator, în care așteptările convenționale sunt inversate. Pe de alta parte, conform Evangheliilor, barbatul atacat de hoți si grav rănit, "pe jumătate mort", nu putea fi atins de cei doi evrei. In conformitate cu regulile Torei, exista interdicția privind atingerea unui mort pentru întreaga comunitate, admitand doar unele excepții, in cazul legaturii strânse de rudenie. Incalcarea acestei interdictii ducea la o perioada de șapte zile de impuritate (de la contactul cu acea persoana decedata), iar preotii nu puteau sub nici o forma sa o ignore. In general, interdictia se aplica si mai riguros slujitorilor Templului, preoții și leviții, care trebuiau sa respecte legile puritatii. Astfel, pentru preotul (un kohen) și levitul, care probabil mergeau la Ierusalim pentru a oficia în Templu, simpla atingere de sânge și in special a un mort ii "descalifica", în exercitarea serviciului lor (conform dr. Wilbert Kreiss). Unii creștini, precum Sf. Augustin, au interpretat aceasta parabola in mod alegoric, cu Samariteanul reprezentându-l pe Isus Hristos care salvează sufletul păcătos. Totusi, alții au considerat ca aceasta alegorie nu are legătură cu sensul parabolei originale, vazand parabola ca pe o exemplificare a eticii (codul moral) lui Isus, care a fost apreciat chiar și de cei din afara Bisericii. Expresia "bun samaritean" se refera la cineva care ajută un străin și exista multe spitale și organizații caritabile ce poata acest nume. Parabola a inspirat pictura, sculptura, poezia, și filmul. Bunul Samaritean este o figura tradițională a picturii religioase, atât in lumea ortodoxă, cat si in cea romano-catolică. Acesta a fost reprezentat în special de Rembrandt 1632-1633, Luca Giordano, George Frederic Watts (1817-1904), Gustave Doré, Gustave Moreau, Van Gogh în 1890, Denis Maurice în 1898, Aimé-Nicolas Morot (1850-1913), sau de sculptorul François Sicard (1862-1934), al carui Bun Samaritean se afla la Paris, în Jardin des Tuileries.

***

Levit: preot la vechii evrei; deriva din numele propriu Lewi, însemnând „acela care uneşte“. Tribul lui Levi, conform Bibliei, era una dintre cele douăsprezece seminții ale lui Israel. In conformitate cu capitolul 34 din Cartea Genezei, Levi, al treilea fiu al lui Iacov (cunoscut, de asemenea, sub numele deIsrael, el însuși fiul lui Isaac și nepotul lui Avraam) și Lea, era fondatorul Tribului israelit al lui Levi (leviți). Levi era capul familiei sacerdotale și, din acest motiv, descendentii sai, Tribul leviților, nu au avut nici un teritoriu după stabilirea evreilor în Țara Făgăduinței. Când au intrat în țara Canaanului, membrii tribului leviților au primit sprijinul preoților și au trăit sub protecția altor triburi pe care le-au învățat Tora. Acest trib era destinat sa slujeasca Templul din Ierusalim si era investit cu responsabilitatea de a invata poporul Legea (Torah). Astfel, anumite funcții religioase și politice erau rezervate leviților, și sursele timpurii ale Torei - Jahwist și Elohist - par a trata termenul Levi ca fiind doar un cuvânt insemnand preot; totusi, oamenii de știință bănuiesc că "levi" a fost inițial un termen general pentru preot și nu avea nici o legătură cu stramosii; mai târziu, a fost asumata existența unui trib numit Levi, în scopul de a explica originea castei preoțești. Cel mai cunoscut levit este Moise; fratele său Aaron, a devenit primul mare preot al lui Israel. Leviticul (in greaca veche, Leuitikós, transliterat Levitikos, referitor la leviți) sau Cartea Leviticului, a treia dintre cele cinci cărți ale Pentateuhului, se gaseste în Vechiul Testament la creștini si în Tora la evrei. Acesta își datorează numele termenului "levit", “preot ebraic”, el însuși descendent al tribului lui Levi. Denumit si Cartea a treia a lui Moise si atribuita acestuia, Leviticul conține 27 de capitole care relateaza legile rituale date lui Moise despre legile și ritualurile lui Dumnezeu, continuand nararea întâmplărilor prin care a trecut poporul lui Israel în Sinai. In Levitic se pune accent pe sfințenia lui Dumnezeu și codul dupa care poporul său ar putea trăi pentru a deveni sfânt. Scopul său este de a învăța preceptele morale și adevărurile religioase ale legii lui Moise, prin intermediul ritualului. O atenție deosebită este acordată căsătoriei și castității, sfințeniei în viața de fiecare zi și atitudinii poporului luiIsraelfață de poruncile lui Dumnezeu. Legea sau Învățătura, denumită în ebraică Tora, este o carte scrisă pe un sul și ținută în altarul sinagogilor; constă din cele cinci cărți atribuite lui Moise, denumite în greaca Pentateuh (cele cinci cărți ale Torei), cuprinzând perioada de la facerea lumii si pana la moartea lui Moise. Samaritenii (autoetnonim: Shamerim, care înseamnă "observatori" sau "cei care păstrează, mentin"; in ebraica moderna: Shomronim - "din Shomron", Samaria, sau " israelito-samariteni") sunt un popor nu prea numeros, ce se definesc ca descendenți ai vechilor israeliti și trăiesc în Israel și Cisiordania. Uneori, religia lor se numeste Samaritanism Samaritenii oferă paradoxul de a fi atât una dintre cele mai mici populații din lume (erau 712 în 2007) si una dintre cele mai vechi care detin o istorie scrisă, deoarece existența lor este atestată în mileniul I î.Hr., in Samaria. Ei au dominat această regiune până în secolul al VI-lea, în partea de nord a Israelului de azi. Religia lor se bazează pe Pentateuh, ca si iudaismul. Cu toate acestea, spre deosebire de iudei, ei resping centralitatea religioasă a Ierusalimului. Deși au apărut înainte de dezvoltarea iudaismului rabinic și această diferență nu este cauza divergențelor lor, samaritenii nu au rabini si nu acceptă Talmudul iudaismului ortodox. Samaritenii refuza, de asemenea, cărțile Bibliei ebraice, ulterioare Pentateuhului (Cărțile profeților și hagiografiile). Acestia nu se consideră evrei, ci urmașii vechilor israeliti ai regatului antic din Samaria. In schimb, evreii ortodocși ii consideră descendenți ai populațiilor străine (coloniștii asirieni din antichitate) care au adoptat o versiune ilegitima a religiei evreiești și, ca atare, refuză să ii considere evrei sau chiar descendenți ai vechilor israeliti. Cu toate acestea, samaritenii sunt recunoscuti ca evrei de către statul Israel. Originile samaritenilor: israeliții din jurul anului 1000 î.Hr. se pare că au trăit in tinuturile  înalte situate la vest de raul Iordan, și un pic mai departe, pe teritoriul actual al Iordaniei. Conform Bibliei, erau împărțiți în 12 triburi, mai mult sau mai puțin rivale, apoi unificate în jurul anului 1000 î.Hr. de către regele Saul, apoi de regele David și fiul său, Solomon. După moartea lui Solomon, cca. 930 î.Hr., cele 10 triburi din nord s-au despartit si au format regatul lui Israel, de asemenea, numit "regatul din Samaria," dupa numele orașului care a devenit capitala sa în secolul al IX-lea î.Hr. Acest regat, a devenit apoi vecin și, uneori, adversar al regatului din sud, regatul lui Iuda (Iudeea), din jurul Ierusalimului. Autoetnonim: etnonim (nume de popor) pe care un grup uman si-o da lui insusi, denumire prin care se autodesemneaza. De exemplu, deutsch este autoetnonimul germanilor, iar ellinikos este autoetnonimul grecilor. © CCC

Fructul oprit (interzis): lucru cu atat mai mult dorit, cu cat este interzis.

Origine: fruct reprezentat in mod tradiţional printr-un mar, cules de Eva din Grădina Edenului, si din care Adam a muşcat, în pofida interdicţiei lui Dumnezeu. (Geneza)

Fructul oprit/interzis este, în primul rând, în conformitate cu relatarea biblică a Genezei, fructul din pomul cunoştinţei binelui şi răului, plantat în mijlocul grădinii Edenului, care permitea cunoaşterea binelui şi a răului. După ce Adam şi Eva au mâncat din acest fruct, fructul interzis a devenit cel al pomului vieţii care le conferea nemurirea.

A coborî brațele: a renunța, a abandona un proiect sau o actiune din lipsa de curaj, forta sau vointa “Şi Moise i-a spus lui Iosua: Alege bărbaţi pentru noi şi ieşi, luptă cu Amalec; mâine voi sta în vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mâna mea. Aşa că Iosua a făcut precum Moise i-a spus şi a luptat cu Amalec; şi Moise, Aaron şi Hur s-au urcat până în vârful dealului. Şi s-a întâmplat, când Moise îşi ridica mâna, că Israel era mai tare; şi când el îşi lăsa jos mâna, Amalec era mai tare.” (Exod 17:11) In deșert, evreii aveau dușmani puternici si inarmati; pentru a se apăra, aveau nevoie de ajutor divin. Acest lucru se întâmpla atunci când Moise ridica brațele spre cer; din păcate, atunci când obosea, brațele sale fiind grele, acestea coborau si nu mai erau ajutati. Această poveste este o imagine a faptului că omul nu poate face nimic singur împotriva adversitatii lumii, și, de asemenea, arată modul în care oamenii trebuie să-si pună propria inteligență în slujba lui Dumnezeu pentru calitatea vieții lor. © CCC