Expresii biblice

Esti ţărână: denota modestia condiţiei umane. Origine: formularea pedeapsei, după păcatul originar: "Prin sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce." (Geneza 3:19) Aminteste-ti, omule, tarâna esti si in tarâna te vei intoarce (lat. Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris)

Păcatul originar: greseala sau eroare iniţială intr-o situatie care a degenerat, care a luat o turnura grava. Origine: păcatul comis de Adam şi Eva, şi stigmatizarea, în conformitate cu tradiţia creştină, tuturor oamenilor inca de la naştere. (Geneza) Păcatul originar este o doctrina a teologiei creştine, care descrie starea degradată a omenirii de la Cădere (caderea din rai sau caderea in pacat), adică neascultarea poruncii lui Dumnezeu de catre Adam şi Eva, primele fiinţe umane create de Dumnezeu. Ea afirma că natura umană a fost prejudiciata, sau corupta prin acest păcat originar şi că fiecare fiinţă umană se afla într-o stare de păcat doar pentru că este urmaşa lui Adam. Uneori este numit primul păcat, păcatul lui Adam sau păcatul primilor noştri părinţi.

Agapă O agapă: o masă comună frățească, ospăț, la primii creștini; astăzi, banchet între prieteni sau colegi de breaslă. Mesele bisericii timpurii (biserica primitiva, din primele secole ale crestinismului) si-au luat acest nume, nu numai pentru ca mesele erau formate din ceea ce aducea fiecare: “Aceia deci care au primit Cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat cam trei mii de suflete [discipoli, ucenici]. Şi ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii, și în rugăciuni [...]. Isi vandusera proprietățile și bunurile și isi imparteau averea tuturor, dupa nevoile fiecaruia. Erau impreuna, în fiecare zi, in templu, frângeau pâinea din casă în casă, si imparteau hrana cu bucurie și cu inima curata.” (Faptele apostolilor 2:41), dar si pentru ca că starea de spirit în care discipolii împărteau hrana nevoiasilor venea din credința lor. Această credință impartasea iubirea (“agape”, în limba greacă) in sens spiritual, iubirea divina si neconditionata care venea de la Dumnezeu, forma cea mai inalta a iubirii (Dumnezeu este Iubire), si care diferă în limbajul evanghelic de: “eros” (dragostea dintre un bărbat și o femeie, iubirea senzuala, pasionala; vezi cuvantul “erotic”), “phileo” (interesul pentru un lucru sau afectiune pentru un prieten; vezi cuvintele "filantropie", "filosofie", “cinefil"...), adica iubirea mentala sau “storge”, afectiunea naturala a parintilor pentru urmasi. De remarcat, inca o data, modelul social avangardist al bisericii. © CCC

Sa te fereasca Dumnezeu! Fereasca Dumnezeu; Doamne fereste! Sa te fereasca Dumnezeu!: eventualitate pe care nu vrem sa o luam in considerare, sa o avem in vedere. Aceasta modalitate de a lua pe Dumnezeu drept garant al alegerilor noastre este catalogata drept aroganta. Ucenicul Petru folosește această expresie înainte de arestarea lui Isus: << Petru L-a luat deoparte si a inceput sa-L mustre, zicand: "Sa Te fereasca Dumnezeu, Doamne! Sa nu Ti se intample asa ceva!" >> (Matei 16:22) Cu toate acestea, ideile sale, chiar dacă vin din sentimente bune pentru Isus, nu sunt idei ale lui Dumnezeu (vezi expresia “Necunoscute sunt caile Domnului.”) și Isus ii va spune aceste cuvinte dure: " Mergi înapoia mea, Satano!" ("Vade retro, Satanas"): “Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi înapoia mea, Satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.” (Marcu 8:33) © CCC

Talmeș-balmeș

Un talmes-balmes (tohu-bohu): harababura, dezordine, invalmaseala; o situatie confuza si agitata, vacarm; mare confuzie, mare dezordine, de obicei însoţită de multe zgomote discordante.

Origine: in povestea Genezei, lumea, inainte de a fi creata de Dumnezeu, nu era decat singurătate şi haos. (Geneza 1:2)

Din limba ebraica veche, tōhū wābhōhū, nume pe care cărţile ebraice il dau haosului primordial, starii confuze a elementelor, stare care a precedat crearea lumii. 

Vârstă matusalemică sau bătrân ca Matusalem: foarte vechi, foarte batran ca Matusalem, simbol al vechimii, al longevitatii. Origine: Matusalem este persoana cea mai în vârstă menționată în Vechiul Testament. Conform Bibliei, acesta ar fi trăit 969 de ani, numele său devenind un simbol al longevității. În limba ebraică, Matusalem înseamnă "cel care a alungat moartea". (Geneza 5:27) Expresia „bătrân ca Metusalem” este inspirată din Biblie, mai precis, din Vechiul Testament. În Cartea Genezei, multe personaje au ajuns la vârste înaintate. Printre aceștia, Adam a trăit până la vârsta de 930 de ani. Set, al treilea fiu al lui Adam și al Evei, a murit la vârsta de 912 ani. Îl găsim și pe Noe, faimos pentru arca sa, care a trăit până la 950 de ani. Totuși, recordul longevității îi aparține lui Metusalem. Menționat și în Vechiul Testament, Metusalem a murit la 969 de ani, așa cum se spune în Cartea Genezei, capitolul 5. Această vârstă îl face omul care a trăit cel mai mult. Din această idee provine expresia „la fel de bătrân ca Metusalem” pentru a descrie pe cineva sau ceva deosebit de bătrân. Cine este Metusalem în Biblie? Povestea vieții lui Metusalem se găsește în Vechiul Testament al Bibliei. Acesta a fost bunicul lui Noe, constructorul celebrei arce. Mai precis, Metusalem a fost fiul lui Enoh și al lui Edni. S-a născut în anul 687 e.n. La vârsta de 187 de ani, a avut un fiu pe care l-a numit Lameh. Cât despre moartea sa, aceasta a avut loc în timpul Potopului, deoarece doar familia lui Noe a supraviețuit acestui eveniment. Deși vârstele morții la acea vreme par biologic imposibile, Biblia explică, de asemenea, că din vina oamenilor, Dumnezeu le-a redus speranța de viață la 120 de ani. Cu toate acestea, expresia „bătrân ca Metusalem” este cunoscută în întreaga lume. Există și expresia, inspirată din Biblie, “bătrân ca Irod”. Irod nu a ajuns la vârsta lui Metusalem, dar a fost strămoșul unei lungi linii regale.

Fructul oprit (interzis): lucru cu atat mai mult dorit, cu cat este interzis.

Origine: fruct reprezentat in mod tradiţional printr-un mar, cules de Eva din Grădina Edenului, si din care Adam a muşcat, în pofida interdicţiei lui Dumnezeu. (Geneza)

Fructul oprit/interzis este, în primul rând, în conformitate cu relatarea biblică a Genezei, fructul din pomul cunoştinţei binelui şi răului, plantat în mijlocul grădinii Edenului, care permitea cunoaşterea binelui şi a răului. După ce Adam şi Eva au mâncat din acest fruct, fructul interzis a devenit cel al pomului vieţii care le conferea nemurirea.

A-și da sufletul A-si da ultima suflare, a muri, moarte. „El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea intregii omeniri.” (Iov 12:10) Ebraica, limba originală a Vechiului Testament, asemenea mai multor limbi antice contine cuvinte avand mai multe sensuri. "Suflare" este primul și sensul biblic al cuvântului "suflet". Moartea inseamna a da lui Dumnezeu sufletul nostru, caci intr-adevăr, cine poseda viata din propria sa inițiativă? Nici unul dintre noi nu a decis să se nască, să aleagă să trăiască (nemaivorbind de un loc anume, un anumit nume, o anumită origine). Părinții noștri ne-au dat o viață pe care ei înșiși au moștenit-o de la ai lor. Noi nu suntem proprietarii vieții noastre și, la un moment dat, pe care nu il vom alege noi, va trebui sa o inapoiem. Nu ar trebui să facem astfel incat, dacă nu putem inapoia trupurile noastre intr-o stare mai buna decat atunci când le-am primit, cel puțin acest lucru sa nu se intample si in cazul sufletului nostru? © CCC

Epoca antediluviana: epoca extrem de veche, invechita, perimata, care aparține unei epoci străvechi a omenirii. In limbajul cotidian, termenul este folosit pentru a se referi la orice perioada straveche și tulbure, pierduta in negura timpului. Antediluvian (sau prediluvian) - care înseamnă "înainte de potop" - este perioada dinainte de glaciația cuaternară, menționată în Biblie, între Crearea Pământului și Potop (inundații catastofale care au înecat totul în afară de cele ce se aflau pe corabia lui Noe). Termenul a fost introdus în geologia timpurie și a ramas în domeniul științei până in perioada târzie a epocii victoriene. Origine: in cosmogonia biblică, perioada anterioara Potopului (Geneza, capitolele 1-6, exclusiv relatarea potopului). In Biblia creștină și Tora ebraică, perioada antediluviana (dinainte de potop) începe cu Creația, în conformitate cu Geneza, și se termină cu distrugerea tuturor formelor de viață de pe pământ, cu excepția celor salvate impreuna cu Noe în Arca. Conform cronologiei lui James Ussher, din secolul al 17-lea, perioada antediluviana a durat 1656 de ani, de la Creatia din 4004 î.Hr. și pana la Potopul din 2348 î.Hr.

***

James Ussher (uneori scris Usher, 1581-1656), Arhiepiscop de Armagh al Bisericii din Irlanda și Primat al Intregii Irlande, între 1625 și 1656. A fost un savant prolific, devenit faimos dupa ce a publicat o cronologie care pretindea ca a stabilit data și ora Creatiei, ca fiind noaptea dinaintea duminicii de pe data de 23 octombrie 4004 î.Hr., în conformitate cu Calendarul iulian proleptic. Primat: cel mai înalt grad în vechea ierarhie a bisericii ortodoxe și catolice.

Costumul lui Adam sau Costumul Evei: nuditate; in naturalibus (in stare de nuditate completa). In costumul, in tinuta lui Adam (Evei): a fi complet gol. Originea: după ce au gustat din fructul cunoasterii, Adam si Eva au realizat ca erau complet goi. "Omul și nevasta lui erau amândoi goi, și nu le era rușine."  (Geneza 2:25). Omul originar, omul de la inceputul istoriei trăia gol. Multe grupuri etnice traiesc astfel si in prezent. Nuditatea nu mai este un subiect tabu, dar cel mai adesea serveste cauze comerciale si nu dovedeste regasirea inocentei primordiale a „bunului sălbatic”, drag lui Jean-Jacques Rousseau. Omul a fost creat nevinovat, dar si-a pervertit calea. Regasirea inocentei originare nu este o misiune imposibilă, dar oamenii nu mai au mijloacele necesare, iar pentru regasirea inocentei ar trebui sa se nasca din nou, asa cum Isus ii spunea lui Nicodim. Astfel, daca la Hobbes, omul originar, „omul de la natură” este comparat cu animalele de pradă, fiind considerat „rău de la natură”, un adevărat „lup pentru oameni”, Rousseau presupune, prin faimoasa sa teorie a „bunului sălbatic”, că omul este bun, în starea sa originară, naturală şi primitivă, dar natura sa originar bună se perverteşte, odată cu dezvoltarea meşteşugurilor şi apariţia proprietăţii private generatoare de inegalităţi economice. © CCC

“Nu mă atinge” (Noli me tangere) sunt cuvintele rostite de Isus catre Maria Magdalena (Maria din Magdala), cand aceasta l-a recunoscut dupa invierea sa din duminica Paștelui. Această formula latină apare în scrierea Sf. Ieronim, Vulgata. Expresia originală, care apare in Evanghelia dupa Ioan (capitolul 20, versetele 11-18), scrisa în limba greacă, era “Μή μου ἅπτου” (mê mou haptou). Isus i-a spus Mariei Magdalena: "Nu mă atinge, pentru că nu am urcat încă la Tatăl. Dar mergi sa-i gasesti pe frații mei și spune-le ca eu urc la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru." Vulgata (in latină, înseamnă “dezvăluit”, “divulgat”) este versiunea latină a Bibliei, tradusă de către Sf. Ieronim, între sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, direct din textul ebraic. Aceasta este în mare parte opera Sf. Ieronim, care a fost  insarcinat de către Papa Damasus I, în 382, sa revizuiasca traducerile latine vechi. In jurul secolului al XIII-lea, această revizuire a ajuns să fie numită “versio vulgata”, adică, "versiunea (traducerea) utilizata în mod obișnuit", apoi a devenit versiunea definitivă și oficială, in limba latină, a Bibliei în Biserica Romano-Catolică. Adoptarea ei la Conciliul din Trento, a condus la eclipsarea traducerilor latine anterioare, care sunt denumite generic Vetus Latina. Vulgata se opune “vechii Biblii latine” (Vetus Latina), aceasta din urma fiind tradusa din limba greacă in limba latina. Fiind tradusa direct din surse evreiești, din limba lui Isus, Vulgata prezinta în ochii creștinilor un plus de autenticitate. Cu toate acestea, diferențele dintre Vetus Latina si Vulgata sunt doar de ordin stilistic. Scena biblică a Mariei Magdalena recunoscandu-l pe Iisus Hristos, după învierea sa, a devenit subiectul unei indelungate si continue tradiții iconografice, larg raspandita în arta creștină, incepand din antichitatea târzie si pana in prezent. Astfel, Pablo Picasso, de exemplu, a folosit pictura “Noli mi tangere” a lui Antonio da Correggio, pastrata în Muzeul  Prado, drept sursă iconografica pentru faimoasa sa lucrare La Vie (Viata, 1903, aflata in Muzeul de Arta Cleveland) din asa-numita sa Perioada Albastra. Formula biblica apare si în  senzualul poem  “Whoso list to hunt” (Oricine doreste sa vaneze; whoso list = whoever wishes) al poetului britanic din secolul al XVI-lea, Sir Thomas Wyatt, referindu-se la iubirea sa sincera pentru evaziva si enigmatica Anne Boleyn, viitoarea sotie a regelui Henric al VIII-lea. Din acest motiv, Wyatt a fost inlaturat de la curtea regelui sub pretextul trimiterii intr-o misiune diplomatica. Potrivit lui Solinus, la 300 de ani după moartea lui Caesar, au fost gasiti cerbi albi care aveau, pe zgarda de la gat, inscriptionate cuvintele: "Noli me tangere, quia Caesaris sum" (Nu ma atinge, sunt al lui Cezar) In 1456, Gutenberg a rezervat manuscrisului Vulgata onoarea de a fi prima carte tipărită. © CCC

A fi un suflet bun: a fi bun în fond Sufletul este principiul viu din noi care ne permite să ne emotionam și sa simtim. In limbajul comun, termenul este folosit pentru a scuza o anumita imperfectiune fizica sau un aspect, uneori, mai putin atragator. Se poate, de asemenea, folosi pentru a exprima faptul ca interiorul unei persoane adauga valoare fizicului sau. „Și Domnul i-a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfățișarea şi la inălţimea staturii lui, căci nu pe el l-am ales. Dumnezeu nu se uită la ceea ce se uită omul: omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7) Se spune, de asemenea: "Are o inimă bună", pentru că în acest organ vital se situeaza, în limbajul uzual, sediul emoțiilor. © CCC

Grădina Edenului O gradina a Edenului: un loc paradisiac, un paradis. Origine: Edenul a fost tinutul in care primul barbat, Adam, și prima femeie, Eva, au trăit după ce au fost creați de Dumnezeu si de unde au fost alungati pentru ca au incalcat poruncile lui Dumnezeu. (Geneza 2:8 ) Gradina Edenului este numele grădinii minunate în care Geneza (capitolele 2 şi 3) plasează povestea lui Adam şi a Evei. Aceasta este adesea asemănată cu Paradisul.

A construi pe nisip: a construi un proiect pe fundații nesigure, a intreprinde ceva fara a avea baze solide, a avea proiecte utopice Isus, atunci când propovăduieste Împărăția lui Dumnezeu, ii avertizează pe viitorii "non-practicanti" ai credinței ca aceasta trebuie să fie pusa in practica, altfel nu va servi la nimic, nefiind de nici un folos. „Cine aude aceste cuvinte ale mele şi le pune în practică se va asemăna cu un bărbat prevăzător, care şi-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit inundaţiile, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia pe stâncă. Dar cine aude aceste cuvinte ale mele şi nu le pune în practică se va asemăna cu un bărbat nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit inundaţiile, au suflat vânturile şi au lovit casa aceea şi ea s-a prăbuşit. Şi mare i-a fost căderea!“ (Matei 7:24–27). © CCC

Marul lui Adam: protuberanta vizibilă a cartilajului tiroidian, în mijlocul partii anterioare a gatului unui barbat. Origine: fructul cunoasterii (binelui si raului) pe care Adam l-a gustat înainte de a fi alungat din Eden impreuna cu Eva. (Geneza) Numele vine de la fructul interzis din care, conform Bibliei, Eva l-a indemnat pe Adam să guste, fruct care i-ar fi "ramas în gat", în conformitate cu tradiţia biblică (Geneza sau Cartea Facerii). Versiunea catolică a Bibliei (Vulgata), este o traducere in latina: aceasta foloseşte cuvântul latin "poma ", care înseamna "fruct" (în general).

A ridica bratele catre cer: a se răzvrăti împotriva unui lucru, considerându-l nedrept. “Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.” (Exodul 17:11-12) Șocați de nedreptăți profunde, oamenii au privit spre Dumnezeu, intrebandu-se cum poate permite sa se intample astfel de lucruri. Uneori, nu au ridicat bratele, ci pumnul. Cu toate acestea, de multă vreme, oamenii au pus stapanire pe întreaga lume și sunt responsabili pentru multe lucruri rele. Există și alte motive pentru a ridica bratele catre cer: ca un semn de abandonare a orgoliului de a ne crede capabili de orice, pentru a ne lasa in voia lui Dumnezeu și a ne baza pe ajutorul Lui, atunci cand am facut tot ce statea în puterea noastră; ceea ce relateaza povestea bătăliei de la Refidim, cand israeliţii, conduşi de Iosua, s-au luptat cu Amalec, iar succesul bătăliei a depins de ridicarea mâinilor lui Moise. © CCC

A fi un țap ispășitor: a primi o pedeapsa, o mustrare în locul altcuiva Expresia se referă la o hotarare in privinta sacrificiilor, conform careia, un țap tras la sorți era alungat în deșert după ce i se atribuiau, in mod simbolic, greseli, pacate ale poporului. “Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustiu să-i dea drumul.” (Leviticul 16:22) El este imaginea, în Vechiul Testament, a lui Hristos din Evanghelii: …”tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mîntuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9:28). © CCC

A adora (a se inchina la) vitelul de aur A avea cultul banilor, a iubi banii si bunurile materiale, a se inchina banului; a-i curta, a-i frecventa doar pe cei bogati sau a-i invidia; simbol al idolatriei, vițelul de aur apare în Biblie semnificand nesocotirea lui Dumnezeu si crearea de catre oameni a propriilor idoli. Poporul evreu călătorea din Egipt spre Țara Făgăduinței, traversand Marea Rosie in care urmaritorii lor se inecasera cu armele si carele de lupta. Moise s-a urcat pe varful Muntelui Sinai pentru a primi de la Dumnezeu Tablele Legii (pe care le-a așteptat timp de patruzeci de zile!). Evreii, recent eliberati de sub jugul lui Faraon, l-au condus pana la poalele muntelui si asteptandu-l, s-au plictisit si si-au pierdut rabdarea, presupunând că Moise nu se va mai întoarce. Obișnuiți cu statuile idolilor egipteni, evreii aveau nevoie de o imagine concretă a lui Dumnezeu care i-a eliberat din sclavie. Astfel, i-au cerut fratelui lui Moise, Aaron, să le facă un zeu pe care sa-l venereze si care sa-i conduca mai departe. Aaron le-a cerut femeilor și copiilor să-i dea bijuteriile pe care le purtau, le-a topit si a turnat aurul intr-o forma ce imita un vitel, evocand zeii venerati de egipteni (vaca Hathor si taurul Apis). Când Moise a coborât de pe Muntele Sinai și i-a vazut pe evrei închinandu-se unui idol, fapt interzis de a doua poruncă, s-a infuriat atat de tare incat a aruncat Tablele Legii peste o stâncă. Porunca a doua spune: “Sa nu-ti faci chip cioplit si nici asemanare a vreunui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti lor” (Exodul 20, 4-5). Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-i pedepseasca pe toți acei eretici. Moise a obținut iertarea lui Dumnezeu doar prin pedepsirea a 3000 de vinovați. © CCC

Iti vei câştiga pâinea prin sudoarea fruntii tale: obligaţia omului de a munci pentru a-si castiga existenta. Origine: "Prin sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce. (Geneza 3:19) Pâinea a fost considerata întotdeauna un simbol al muncii sau recompensa primita în schimbul muncii grele. Expresia "A-si câştiga pâinea cu sudoarea frunţii" inseamna a castiga hrana necesara existentei prin intermediul muncii.

Turnul Babel: loc cosmopolit și poliglot (in care se vorbesc mai multe limbi); loc in care domnește confuzia in vorbire și in opinii. “De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pămînt, și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pămîntului. (Geneza 11:9) Relatarea biblică prezinta originea numărului mare de limbi ca fiind modul folosit de Dumnezeu pentru ca oamenii sa nu se inalte pana la El prin propriile mijloace și sa nu se mândreasca cu acest lucru. Pentru că ei vorbesc limbi diferite, sunt în imposibilitatea de a-l considera pe celălalt ca pe cel caruia trebuie să i se adapteze sau să-l accepte, si astfel, oamenii prefera sa se divizeze și sa abandoneze toata construcția comuna. Localizarea probabilă a lui Babel (numele biblic al orasului Babilon) se apropie de teoria științifică a unei limbi unice de origine indo-europeană. © CCC