“Nu mă atinge” (Noli me tangere) sunt cuvintele rostite de Isus catre Maria Magdalena (Maria din Magdala), cand aceasta l-a recunoscut dupa invierea sa din duminica Paștelui. Această formula latină apare în scrierea Sf. Ieronim, Vulgata. Expresia originală, care apare in Evanghelia dupa Ioan (capitolul 20, versetele 11-18), scrisa în limba greacă, era “Μή μου ἅπτου” (mê mou haptou).
Isus i-a spus Mariei Magdalena: "Nu mă atinge, pentru că nu am urcat încă la Tatăl. Dar mergi sa-i gasesti pe frații mei și spune-le ca eu urc la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru."
Vulgata (in latină, înseamnă “dezvăluit”, “divulgat”) este versiunea latină a Bibliei, tradusă de către Sf. Ieronim, între sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, direct din textul ebraic. Aceasta este în mare parte opera Sf. Ieronim, care a fost insarcinat de către Papa Damasus I, în 382, sa revizuiasca traducerile latine vechi.
In jurul secolului al XIII-lea, această revizuire a ajuns să fie numită “versio vulgata”, adică, "versiunea (traducerea) utilizata în mod obișnuit", apoi a devenit versiunea definitivă și oficială, in limba latină, a Bibliei în Biserica Romano-Catolică. Adoptarea ei la Conciliul din Trento, a condus la eclipsarea traducerilor latine anterioare, care sunt denumite generic Vetus Latina.
Vulgata se opune “vechii Biblii latine” (Vetus Latina), aceasta din urma fiind tradusa din limba greacă in limba latina. Fiind tradusa direct din surse evreiești, din limba lui Isus, Vulgata prezinta în ochii creștinilor un plus de autenticitate. Cu toate acestea, diferențele dintre Vetus Latina si Vulgata sunt doar de ordin stilistic.
Scena biblică a Mariei Magdalena recunoscandu-l pe Iisus Hristos, după învierea sa, a devenit subiectul unei indelungate si continue tradiții iconografice, larg raspandita în arta creștină, incepand din antichitatea târzie si pana in prezent. Astfel, Pablo Picasso, de exemplu, a folosit pictura “Noli mi tangere” a lui Antonio da Correggio, pastrata în Muzeul Prado, drept sursă iconografica pentru faimoasa sa lucrare La Vie (Viata, 1903, aflata in Muzeul de Arta Cleveland) din asa-numita sa Perioada Albastra.
Formula biblica apare si în senzualul poem “Whoso list to hunt” (Oricine doreste sa vaneze; whoso list = whoever wishes) al poetului britanic din secolul al XVI-lea, Sir Thomas Wyatt, referindu-se la iubirea sa sincera pentru evaziva si enigmatica Anne Boleyn, viitoarea sotie a regelui Henric al VIII-lea. Din acest motiv, Wyatt a fost inlaturat de la curtea regelui sub pretextul trimiterii intr-o misiune diplomatica.
Potrivit lui Solinus, la 300 de ani după moartea lui Caesar, au fost gasiti cerbi albi care aveau, pe zgarda de la gat, inscriptionate cuvintele: "Noli me tangere, quia Caesaris sum" (Nu ma atinge, sunt al lui Cezar)
In 1456, Gutenberg a rezervat manuscrisului Vulgata onoarea de a fi prima carte tipărită.
© CCC
In anul de gratie: expresie aparută după secolul al XIV-lea, exprimand faptul ca suntem în era creștină; formulă emfatică ce precede indicarea unui an calendaristic.
Anii calendarului occidental sunt inițializati incepand de la nașterea lui Isus. Trăim în era creștina, chiar dacă aceasta nu satisface pe toată lumea. Această eră se numește Gratie (gratie divina acordată omului).
Proclamarea acestei gratii reprezinta Evanghelia care înseamnă "veste bună." Ea constă dintr-un singur lucru: omul are acces in "împărăția lui Dumnezeu" prin simpla credință în jertfa lui Isus.
Aceasta dorința gravata in noi de a trăi altceva, această așteptare într-o viață de apoi, această credință profunda din noi că suntem veșnici a gasit un ecou în mesajul acestui galilean crucificat la vârsta de 33 de ani, în primii ani ai erei noastre, eră care îi poartă numele si care începe in anul nașterii sale.
„Să vestesc un an de gratie (bunăvoinţă) al Domnului” (Isaia 61, 2; Luca 4,19)
In teologie, se numeste gratie o dispoziție de favoare divină. Ea are, de asemenea, sensul de iertare, afectiune, iubire și bunătate. Raporturile dintre gratie, fie ca este eficace sau suficienta, și liberul arbitru, au fost în centrul controverselor teologice importante. Conceptul de gratie este, de asemenea, strâns legat de ideea de predestinare.
© CCC
A fi un țap ispășitor: a primi o pedeapsa, o mustrare în locul altcuiva
Expresia se referă la o hotarare in privinta sacrificiilor, conform careia, un țap tras la sorți era alungat în deșert după ce i se atribuiau, in mod simbolic, greseli, pacate ale poporului.
“Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustiu să-i dea drumul.” (Leviticul 16:22)
El este imaginea, în Vechiul Testament, a lui Hristos din Evanghelii:
…”tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mîntuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9:28).
© CCC
Alfa si omega: totul, începutul și sfârșitul
Alpha este prima literă a alfabetului grec, iar Omega, ultima.
Prin această imagine, Dumnezeu se autodefinește ca originea și destinația tuturor lucrurilor, prin eternitatea sa.
„Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, zice Domnul Dumnezeu, cel ce este, cel ce era și cel ce vine, cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1:8)
© CCC
Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși: domeniu în care puțini oameni reușesc în ciuda tuturor încercărilor
Isus este cel care a spus aceste cuvinte, după ce a dat drept exemplu pilda oaspeților de la nunta fiului de imparat (care simbolizeaza Impărăția lui Dumnezeu):
“Caci multi sunt chemați, dar puțini aleși.” (Matei 22:14)
Unul dintre cei prezenti nu fusese invitat și, identificat prin faptul că nu purta haină de nunta, este expulzat din sala de petrecere. Acest intrus, care nu facea parte dintre cei aleși, este imaginea uzurpatorilor tuturor formelor credinței, cei care ofera schimbarea doar in exterior, dar care nu traiesc, în interiorul lor, realitățile Evangheliei.
“Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le: Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă. Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi. Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.” (Pilda nuntii fiului de imparat, Ev. Matei 22, 1-14)
© CCC
Cresteti si va inmultiti: cresterea copiilor este una dintre primele indatoriri ale oamenilor, pentru asigurarea continuitatii lor in timp.
Origine: "Cresteti si va inmultiti…", porunca repetată de patru ori la începutul Genezei; pestilor si pasarilor - in a patra zi a Creatiei - („Creşteţi si va înmulţiţi, umpleţi apele mărilor; şi păsările să se înmulţească pe pământ”, Geneza 1:22), apoi lui Adam şi Eva - in a sasea zi a Creatiei - ("Cresteti si va inmultiti, umpleti pamantul si-l stapaniti", Geneza 1:22,28) şi apoi, de doua ori, lui Noe şi fiilor săi (Geneza 9:1,7).
Preceptul sau porunca "Creşteţi şi va înmulţiţi" (în latină: crescite et multiplicamini; Benedixitque Deus Noe et filiis eius et dixit ad eos crescite et multiplicamini et implete terram) este adesea redus la o recomandare privind natalitatea. Acest indemn este insa mult mai subtil, fiind una dintre legile vieţii. Reproducerea, aceasta multiplicare extraordinara in fiinţe ale aceleiasi rase, dar în mod individual, diferite la infinit, este una dintre funcţiile caracteristice şi generale ale vieţii.
Aceasta este Apocalipsa – o situatie apocaliptica
E sfârșitul lumii, ceva teribil (de multe ori pentru a descrie o catastrofa climatica).
Inca o utilizare abuziva sau tendentioasa, din punct de vedere lingvistic, a unui termen biblic... "Apocalipsa" nu inseamna distrugere, ci revelatie.
E adevarat, revelația conține într-un roi de simboluri, în mod voluntar ermetice, anuntul de distrugere a lumii. Dar ea conține, de asemenea, și mai ales, promisiunea* unei lumi pure, perfecte, fără lacrimi, absenta "noptii", eternitatea și o filiație divină oferita celor al căror nume nu a fost șters din cartea vieții.
* "El (Dumnezeu) va şterge orice lacrimă din ochii lor si moartea nu va mai fi, si nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintîi au trecut.” (Apocalipsa 21:4).
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.