Expresii biblice

A coborî brațele: a renunța, a abandona un proiect sau o actiune din lipsa de curaj, forta sau vointa “Şi Moise i-a spus lui Iosua: Alege bărbaţi pentru noi şi ieşi, luptă cu Amalec; mâine voi sta în vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mâna mea. Aşa că Iosua a făcut precum Moise i-a spus şi a luptat cu Amalec; şi Moise, Aaron şi Hur s-au urcat până în vârful dealului. Şi s-a întâmplat, când Moise îşi ridica mâna, că Israel era mai tare; şi când el îşi lăsa jos mâna, Amalec era mai tare.” (Exod 17:11) In deșert, evreii aveau dușmani puternici si inarmati; pentru a se apăra, aveau nevoie de ajutor divin. Acest lucru se întâmpla atunci când Moise ridica brațele spre cer; din păcate, atunci când obosea, brațele sale fiind grele, acestea coborau si nu mai erau ajutati. Această poveste este o imagine a faptului că omul nu poate face nimic singur împotriva adversitatii lumii, și, de asemenea, arată modul în care oamenii trebuie să-si pună propria inteligență în slujba lui Dumnezeu pentru calitatea vieții lor. © CCC

A fi o oaie rătăcită: a fi disidentul unui grup; persoană care se detașează de conduita și comportamentul general-acceptat de un grup de oameni. Isus se prezintă ca fiind "păstorul cel bun", care "își dă viața pentru oile sale", cel care lasa celelalte nouăzeci și nouă de oi în pustiu pentru a merge să o caute pe a suta oaie care s-a rătăcit. Astfel este iubirea lui Dumnezeu, el nu poate accepta să piardă chiar si ceea ce, omenește vorbind, ar putea părea neglijabil. Creștinii sunt adesea reprezentati prin imaginea oii. Cea care se rătăcește, este cea care uită sau refuză să auda vocea păstorului. Isus arată astfel că Evanghelia se adresează, nu numai "oilor din casa lui Israel" ci, de asemenea, lumii intregi. “ Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul meu și va fi o singură turmă și un singur păstor.” (Ioan 10:16); (Parabola pastorului - Isus, pastorul cel bun) © CCC

Armaghedon: sfârșitul lumii, dezastru final, bătălie sângeroasă, feroce și finala. Harmaghedon (Har–Maghedon;  har: munte, Meghido: numele localitatii): muntele Meghido, aflat la cca. o sută de kilometri nord de Ierusalim. Acest nume al locului bătăliei finale, atunci când lumea și armatele sale vor pierde ultima bătălie în fata atotputerniciei divine, a devenit sinonim cu "sfârșitul lumii." ...”Acestea sunt duhuri de demoni, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Har–Magedon (Armaghedon).”  (Apocalipsa 16:13) Termenul este folosit conform sensului său exact (de sfarsit al lumii), pentru că după multe calamități globale (perturbarea climei, otrăvirea aerului și a apei, epidemii fatale si războaie sangeroase), va avea loc judecata lui Dumnezeu asupra lumii profane spre marea nenorocire a celor care, prin cuvânt și faptă, s-au autoexclus de la mântuire. Meghido nu este un munte propriu-zis, ci un „tel” sau „tell”, termen arheologic ce desemneaza un sit in forma de movilă. Aceasta se formeaza prin acumularea de materiale și prin eroziunea lor pe o perioadă lungă de timp, pe un loc care anterior a fost o asezare omeneasca, abandonată timp de mai multe secole. Este o colina artificiala, de forma tronconica, formată din diferite straturi de asezari umane, caracteristice neoliticului. © CCC

A avea pe dracul in el: a nu se putea controla, a nu se putea impiedica de a face lucruri dăunătoare pentru alții și pentru el insusi. Diavolul, scris cu majuscula, este unul dintre numele lui Satan (impreuna cu Lucifer, Belzebut si altele, fiecare având un anumit sens). Aceasta expresie se referă, mai degrabă, nu la un diavol oarecare, ci la termenul generic, și vorbește despre posesie (a fi posedat de diavol). Satan este inspiratorul nesupunerii oamenilor din Eden și, de asemenea, al obiceiurilor rele. Aceasta inspirație nu ii absolvă pe cei care ii cedeaza pentru că fiecare este liber să nu se inspire din obiceiurile lui rele. “Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de cîte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44) © CCC

Arca lui Noe: loc al salvarii de un pericol iminent si catastrofal; loc în care trăiesc multe animale. Arca lui Noe, conform Bibliei, a fost o corabie imensa prin care patriarhul Noe s-a salvat pe sine, familia sa, precum și o parte a tuturor speciilor de animale din lume, de marele Potop ce urma sa vina. Dumnezeu a decis să distrugă lumea din cauza faptelor rele ale omenirii si i-a dat lui Noe instrucțiuni detaliate pentru construirea arcei: aceasta trebuia să fie din lemn de gofer (chiparos), tencuită cu smoală pe dinăuntru si pe dinafară, cu trei punți, compartimentata in interior si sa aiba 300 de coți lungime, 50 de coți lățime și 30 de coți înaltime (1 cot = cca. 60 cm); capatul acoperișului trebuia sa fie mai sus cu un cot si sa aiba și o intrare pe deasupra. Povestea lui Noe este o imagine a salvarii / mântuirii. Acest om, un nebun în ochii contemporanilor săi, intorsi zi si noapte spre lucruri rele, prin utilizarea corupției și violenței ca mod de viață („Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie.” (Geneza 6:11), construieste din porunca lui Dumnezeu o corabie imensa într-un loc unde nu exista nici mare, nici ploaie. In pofida credinței acestui om în acțiunea inceputa, contemporanii săi isi continuau nelegiuirile, fara sa fie arestați. Cu toate acestea, intr-o zi au aparut apele, râurile s-au umflat și potopul a înecat totul, cu excepția lui Noe care a intrat în corabie impreuna cu familia și animalele sale. Origine: corabia în care Noe s-a imbarcat impreuna cu sotia, fiii sai si cate o pereche de animale din fiecare specie în timpul Potopului (Geneza, capitolele 6-9). Noe este adesea menționat în Coran, în special în Sura 11, "Hud"(Slava), versetele 27-51. Unii comentatori ai Bibliei pretind ca Potopul a avut loc în jurul anului 3300 î.Hr.

Iti vei câştiga pâinea prin sudoarea fruntii tale: obligaţia omului de a munci pentru a-si castiga existenta. Origine: "Prin sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce. (Geneza 3:19) Pâinea a fost considerata întotdeauna un simbol al muncii sau recompensa primita în schimbul muncii grele. Expresia "A-si câştiga pâinea cu sudoarea frunţii" inseamna a castiga hrana necesara existentei prin intermediul muncii.

Durerile nasterii (facerii): blestemul consecutiv pacatului originar, transmis asupra Evei, si, implicit, asupra tuturor femeilor, în conformitate cu Geneza 3:16. Conform Bibliei, din cele mai vechi timpuri, blestemul lui Dumnezeu, drept pedeapsa pentru prima greseala a Evei de a-i nesocoti poruncile, are ca efect nasterea in durere a tuturor femeilor, ca descendente ale sale: "Inmultind voi inmulti necazurile tale si suspinul tau, in dureri vei naste fii si spre barbatul tau va fi intoarcerea ta si el te va stapani" ( Geneza 3, 16).

Iubiti-va unii pe altii „Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit eu.” sunt cuvintele pe care Iisus le-a spus ucenicilor săi. Aceasta expresie a fost deseori utilizata in sens peiorativ, deturnandu-i-se sensul originar. „Aceasta este porunca mea: iubiți-va unii pe alții așa cum v-am iubit eu.” (Ioan 15:12) Verbul „a iubi”, în Biblie, provine din grecescul "agape" și nu din cuvantul "eros" (iubire fizica), asa cum unii au insinuat in mod gresit. Agape este cuvântul grecesc pentru iubirea „divină” și „necondiționată”, aceea a principiilor. Cuvântul Agape, adesea comparat cu caritatea creștină, cu iubirea de ceilalți, atitudinea miloasă, plină de generozitate față de cineva. Porunca lui Iisus este pârghia care ar putea permite schimbarea lumii: într-adevăr, pornind de la principiul că oamenii ii iubesc pe semenii lor, cum ar mai fi posibila sărăcia, cum ar mai avea loc exploatarea omului de către om, cum ar mai putea exista in lume violența, disprețul și indiferența? Iata raspunsul necesar eradicarii multor lucruri rele din această lume, enuntat într-o singură poruncă. © CCC

***

Iubirea platonică - a lui Platon - este o dragoste dezinteresată, prin urmare este dragoste pentru iubire, adică, în principal, actul de caritate față de semeni. Limba greacă posedă patru cuvinte referitoare la iubire: eros, philia, storge și agape. Eros semnifică, în general, iubirea pasională. În dicționare și enciclopedii îl găsim tradus ca pasiune, amor, dorință puternică, intensă. Este asociat de multe ori cu dorința fizică, cu iubirea egoistă care transformă pe cel iubit în obiect, devenind astfel un mod defectuos al relației personale, însă poate desemna și o iubire prietenească mai puternică decît philia. Poate fi asociat de asemenea sentimentelor care stau la baza cuplului sau căsătoriei. Philia a fost asociată în general cu prietenia, cu afecțiunea. Philia este iubirea spontană, naturală, un sentiment bazat pe intimitatea lăuntrică a celor ce se iubesc. Este o legătură puternică, o iubire liniștită, netulburată de pasiunea lui eros și plină de virtuți. Ea înseamnă loialitate față de prieteni, virtute, egalitate și bucuria de a face ceva împreună. Philos este prietenul, de care suntem legați prin dragoste reciprocă, în preajma lui suntem mereu bine-dispuși, pentru că în lipsa acestei bune dispoziții, Philos încetează să fie pentru noi ceea ce este. Storge înseamnă atașament, afecțiune, în limba greacă modernă. Este un sentiment natural, ca acela dintre părinți și copii. Folosit foarte rar în scrierile antice, cuvîntul va fi folosit în mod exclusiv cu referire la relațiile dintre membrii familiei. Este cel mai natural, mai emoțional și mai larg răspîndit fel de a iubi dintre toate: este natural pentru că este prezent fără vreo constrîngere; este emoțional pentru că este rezultatul căldurii, atașamentului dat de familiaritate; și este cel mai larg răspîndit pentru ca dintre toate, el ține cont cel mai puțin de acele caracteristici care fac pe cineva demn de iubire, și este, așadar, capabil să treacă peste orice element discriminator. Agape, spre deosebire de pasiunea lui Eros, de tandrețea lui Philia, sau de atașamentul din Storge, este acea dragoste rațională, care ține în primul rînd de caracteristicile celui iubit. Ea nu este nici pasională, nici tandră, și nu provine din înclinații directe către cineva, ci din convingeri.

A ridica bratele catre cer: a se răzvrăti împotriva unui lucru, considerându-l nedrept. “Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.” (Exodul 17:11-12) Șocați de nedreptăți profunde, oamenii au privit spre Dumnezeu, intrebandu-se cum poate permite sa se intample astfel de lucruri. Uneori, nu au ridicat bratele, ci pumnul. Cu toate acestea, de multă vreme, oamenii au pus stapanire pe întreaga lume și sunt responsabili pentru multe lucruri rele. Există și alte motive pentru a ridica bratele catre cer: ca un semn de abandonare a orgoliului de a ne crede capabili de orice, pentru a ne lasa in voia lui Dumnezeu și a ne baza pe ajutorul Lui, atunci cand am facut tot ce statea în puterea noastră; ceea ce relateaza povestea bătăliei de la Refidim, cand israeliţii, conduşi de Iosua, s-au luptat cu Amalec, iar succesul bătăliei a depins de ridicarea mâinilor lui Moise. © CCC

A-și da sufletul A-si da ultima suflare, a muri, moarte. „El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea intregii omeniri.” (Iov 12:10) Ebraica, limba originală a Vechiului Testament, asemenea mai multor limbi antice contine cuvinte avand mai multe sensuri. "Suflare" este primul și sensul biblic al cuvântului "suflet". Moartea inseamna a da lui Dumnezeu sufletul nostru, caci intr-adevăr, cine poseda viata din propria sa inițiativă? Nici unul dintre noi nu a decis să se nască, să aleagă să trăiască (nemaivorbind de un loc anume, un anumit nume, o anumită origine). Părinții noștri ne-au dat o viață pe care ei înșiși au moștenit-o de la ai lor. Noi nu suntem proprietarii vieții noastre și, la un moment dat, pe care nu il vom alege noi, va trebui sa o inapoiem. Nu ar trebui să facem astfel incat, dacă nu putem inapoia trupurile noastre intr-o stare mai buna decat atunci când le-am primit, cel puțin acest lucru sa nu se intample si in cazul sufletului nostru? © CCC

Aceasta este Apocalipsa – o situatie apocaliptica E sfârșitul lumii, ceva teribil (de multe ori pentru a descrie o catastrofa climatica). Inca o utilizare abuziva sau tendentioasa, din punct de vedere lingvistic, a unui termen biblic... "Apocalipsa" nu inseamna distrugere, ci revelatie. E adevarat, revelația conține într-un roi de simboluri, în mod voluntar ermetice, anuntul de distrugere a lumii. Dar ea conține, de asemenea, și mai ales, promisiunea* unei lumi pure, perfecte, fără lacrimi, absenta "noptii", eternitatea și o filiație divină oferita celor al căror nume nu a fost șters din cartea vieții. * "El (Dumnezeu) va şterge orice lacrimă din ochii lor si moartea nu va mai fi, si nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintîi au trecut.” (Apocalipsa 21:4). © CCC

Grădina Edenului O gradina a Edenului: un loc paradisiac, un paradis. Origine: Edenul a fost tinutul in care primul barbat, Adam, și prima femeie, Eva, au trăit după ce au fost creați de Dumnezeu si de unde au fost alungati pentru ca au incalcat poruncile lui Dumnezeu. (Geneza 2:8 ) Gradina Edenului este numele grădinii minunate în care Geneza (capitolele 2 şi 3) plasează povestea lui Adam şi a Evei. Aceasta este adesea asemănată cu Paradisul.

A spune amin la toate: a aproba fără condiții, a fi un "yes man" Sensul cuvântulului "Amin": "așa să fie." Acesta permite credincioșilor: - să se unească în rugăciune pentru o altă persoană, aproband astfel ceea ce a fost exprimat. - să-și exprime acordul cu ceea ce cere Dumnezeu, ca de exemplu: "Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" (Deuteronom 27:15 la 26) De remarcat o alta expresie apropiata: "da și amin", ceea ce înseamnă că se aproba fara discutie. © CCC

O sabie cu două tăișuri: o modalitate care prezinta, de asemenea, riscuri pentru cel care doreste să utilizeze o soluție alternativă. Imaginea de aici reprezinta străina, intrusa, în sensul celei care indeparteaza soțul de soția sa legitima. “Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul; dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.” (Proverbe 5:4) (Proverbele lui Solomon) Adesea simbolizează serviciul in slujba zeilor străini sau idolilor. Cu toate acestea, imaginea de sabie cu două tăișuri este si cea pe care Scripturile o dau despre ele insele: “Caci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi activ, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, străpungând până desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi poate judeca gândurile şi intenţiile inimii.” (Evrei 4:12) © CCC

Costumul lui Adam sau Costumul Evei: nuditate; in naturalibus (in stare de nuditate completa). In costumul, in tinuta lui Adam (Evei): a fi complet gol. Originea: după ce au gustat din fructul cunoasterii, Adam si Eva au realizat ca erau complet goi. "Omul și nevasta lui erau amândoi goi, și nu le era rușine."  (Geneza 2:25). Omul originar, omul de la inceputul istoriei trăia gol. Multe grupuri etnice traiesc astfel si in prezent. Nuditatea nu mai este un subiect tabu, dar cel mai adesea serveste cauze comerciale si nu dovedeste regasirea inocentei primordiale a „bunului sălbatic”, drag lui Jean-Jacques Rousseau. Omul a fost creat nevinovat, dar si-a pervertit calea. Regasirea inocentei originare nu este o misiune imposibilă, dar oamenii nu mai au mijloacele necesare, iar pentru regasirea inocentei ar trebui sa se nasca din nou, asa cum Isus ii spunea lui Nicodim. Astfel, daca la Hobbes, omul originar, „omul de la natură” este comparat cu animalele de pradă, fiind considerat „rău de la natură”, un adevărat „lup pentru oameni”, Rousseau presupune, prin faimoasa sa teorie a „bunului sălbatic”, că omul este bun, în starea sa originară, naturală şi primitivă, dar natura sa originar bună se perverteşte, odată cu dezvoltarea meşteşugurilor şi apariţia proprietăţii private generatoare de inegalităţi economice. © CCC

“Nu mă atinge” (Noli me tangere) sunt cuvintele rostite de Isus catre Maria Magdalena (Maria din Magdala), cand aceasta l-a recunoscut dupa invierea sa din duminica Paștelui. Această formula latină apare în scrierea Sf. Ieronim, Vulgata. Expresia originală, care apare in Evanghelia dupa Ioan (capitolul 20, versetele 11-18), scrisa în limba greacă, era “Μή μου ἅπτου” (mê mou haptou). Isus i-a spus Mariei Magdalena: "Nu mă atinge, pentru că nu am urcat încă la Tatăl. Dar mergi sa-i gasesti pe frații mei și spune-le ca eu urc la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru." Vulgata (in latină, înseamnă “dezvăluit”, “divulgat”) este versiunea latină a Bibliei, tradusă de către Sf. Ieronim, între sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, direct din textul ebraic. Aceasta este în mare parte opera Sf. Ieronim, care a fost  insarcinat de către Papa Damasus I, în 382, sa revizuiasca traducerile latine vechi. In jurul secolului al XIII-lea, această revizuire a ajuns să fie numită “versio vulgata”, adică, "versiunea (traducerea) utilizata în mod obișnuit", apoi a devenit versiunea definitivă și oficială, in limba latină, a Bibliei în Biserica Romano-Catolică. Adoptarea ei la Conciliul din Trento, a condus la eclipsarea traducerilor latine anterioare, care sunt denumite generic Vetus Latina. Vulgata se opune “vechii Biblii latine” (Vetus Latina), aceasta din urma fiind tradusa din limba greacă in limba latina. Fiind tradusa direct din surse evreiești, din limba lui Isus, Vulgata prezinta în ochii creștinilor un plus de autenticitate. Cu toate acestea, diferențele dintre Vetus Latina si Vulgata sunt doar de ordin stilistic. Scena biblică a Mariei Magdalena recunoscandu-l pe Iisus Hristos, după învierea sa, a devenit subiectul unei indelungate si continue tradiții iconografice, larg raspandita în arta creștină, incepand din antichitatea târzie si pana in prezent. Astfel, Pablo Picasso, de exemplu, a folosit pictura “Noli mi tangere” a lui Antonio da Correggio, pastrata în Muzeul  Prado, drept sursă iconografica pentru faimoasa sa lucrare La Vie (Viata, 1903, aflata in Muzeul de Arta Cleveland) din asa-numita sa Perioada Albastra. Formula biblica apare si în  senzualul poem  “Whoso list to hunt” (Oricine doreste sa vaneze; whoso list = whoever wishes) al poetului britanic din secolul al XVI-lea, Sir Thomas Wyatt, referindu-se la iubirea sa sincera pentru evaziva si enigmatica Anne Boleyn, viitoarea sotie a regelui Henric al VIII-lea. Din acest motiv, Wyatt a fost inlaturat de la curtea regelui sub pretextul trimiterii intr-o misiune diplomatica. Potrivit lui Solinus, la 300 de ani după moartea lui Caesar, au fost gasiti cerbi albi care aveau, pe zgarda de la gat, inscriptionate cuvintele: "Noli me tangere, quia Caesaris sum" (Nu ma atinge, sunt al lui Cezar) In 1456, Gutenberg a rezervat manuscrisului Vulgata onoarea de a fi prima carte tipărită. © CCC

Esti ţărână: denota modestia condiţiei umane. Origine: formularea pedeapsei, după păcatul originar: "Prin sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce." (Geneza 3:19) Aminteste-ti, omule, tarâna esti si in tarâna te vei intoarce (lat. Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris)

In anul de gratie: expresie aparută după secolul al XIV-lea, exprimand faptul ca suntem în era creștină; formulă emfatică ce precede indicarea unui an calendaristic. Anii calendarului occidental sunt inițializati incepand de la nașterea lui Isus. Trăim în era creștina, chiar dacă aceasta nu satisface pe toată lumea. Această eră se numește Gratie (gratie divina acordată omului). Proclamarea acestei gratii reprezinta Evanghelia care înseamnă "veste bună." Ea constă dintr-un singur lucru: omul are acces in "împărăția lui Dumnezeu" prin simpla credință în jertfa lui Isus. Aceasta dorința gravata in noi de a trăi altceva, această așteptare într-o viață de apoi, această credință profunda din noi că suntem veșnici a gasit un ecou în mesajul acestui galilean crucificat la vârsta de 33 de ani, în primii ani ai erei noastre, eră care îi poartă numele si care începe in anul nașterii sale. „Să vestesc un an de gratie (bunăvoinţă) al Domnului” (Isaia 61, 2; Luca 4,19) In teologie, se numeste gratie o dispoziție de favoare divină. Ea are, de asemenea, sensul de iertare, afectiune, iubire și bunătate. Raporturile dintre gratie, fie ca este eficace sau suficienta, și liberul arbitru, au fost în centrul controverselor teologice importante. Conceptul de gratie este, de asemenea, strâns legat de ideea de predestinare. © CCC

A fi Benjaminul (unei familii): a fi mezinul, cel mai mic dintre frati, cel mai mic copil al unei familii; cel mai tânăr membru al unui grup. Origine: Benjamin este numele ultimului dintre cei treisprezece copii (doisprezece băieţi şi o fată, Dina) ai lui Iacob. (Geneza 35:18) Benjamin, personaj biblic, ultimul fiu al lui Iacob (tatăl celor douăsprezece seminții ale lui Israel), s-a născut atunci când mama lui, cea pentru care tatăl său a lucrat paisprezece ani, a murit. Acesta era preferatul si protejatul său, cel care era scutit de orice. „Iacob nu il trimitea deloc cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teama ca nu cumva să i se întâmple vreo nenorocire.” (Geneza 42:4) Textele biblice vorbesc, de asemenea, despre educație și ne arată latura noastra emoționala. Ele arată si faptul ca Dumnezeu nu așteaptă ca oamenii să fie perfecti pentru a-i face sa intre în planurile sale. © CCC

Turnul Babel: loc cosmopolit și poliglot (in care se vorbesc mai multe limbi); loc in care domnește confuzia in vorbire și in opinii. “De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pămînt, și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pămîntului. (Geneza 11:9) Relatarea biblică prezinta originea numărului mare de limbi ca fiind modul folosit de Dumnezeu pentru ca oamenii sa nu se inalte pana la El prin propriile mijloace și sa nu se mândreasca cu acest lucru. Pentru că ei vorbesc limbi diferite, sunt în imposibilitatea de a-l considera pe celălalt ca pe cel caruia trebuie să i se adapteze sau să-l accepte, si astfel, oamenii prefera sa se divizeze și sa abandoneze toata construcția comuna. Localizarea probabilă a lui Babel (numele biblic al orasului Babilon) se apropie de teoria științifică a unei limbi unice de origine indo-europeană. © CCC