Expresii biblice

A coborî brațele: a renunța, a abandona un proiect sau o actiune din lipsa de curaj, forta sau vointa “Şi Moise i-a spus lui Iosua: Alege bărbaţi pentru noi şi ieşi, luptă cu Amalec; mâine voi sta în vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mâna mea. Aşa că Iosua a făcut precum Moise i-a spus şi a luptat cu Amalec; şi Moise, Aaron şi Hur s-au urcat până în vârful dealului. Şi s-a întâmplat, când Moise îşi ridica mâna, că Israel era mai tare; şi când el îşi lăsa jos mâna, Amalec era mai tare.” (Exod 17:11) In deșert, evreii aveau dușmani puternici si inarmati; pentru a se apăra, aveau nevoie de ajutor divin. Acest lucru se întâmpla atunci când Moise ridica brațele spre cer; din păcate, atunci când obosea, brațele sale fiind grele, acestea coborau si nu mai erau ajutati. Această poveste este o imagine a faptului că omul nu poate face nimic singur împotriva adversitatii lumii, și, de asemenea, arată modul în care oamenii trebuie să-si pună propria inteligență în slujba lui Dumnezeu pentru calitatea vieții lor. © CCC

A fi Benjaminul (unei familii): a fi mezinul, cel mai mic dintre frati, cel mai mic copil al unei familii; cel mai tânăr membru al unui grup. Origine: Benjamin este numele ultimului dintre cei treisprezece copii (doisprezece băieţi şi o fată, Dina) ai lui Iacob. (Geneza 35:18) Benjamin, personaj biblic, ultimul fiu al lui Iacob (tatăl celor douăsprezece seminții ale lui Israel), s-a născut atunci când mama lui, cea pentru care tatăl său a lucrat paisprezece ani, a murit. Acesta era preferatul si protejatul său, cel care era scutit de orice. „Iacob nu il trimitea deloc cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teama ca nu cumva să i se întâmple vreo nenorocire.” (Geneza 42:4) Textele biblice vorbesc, de asemenea, despre educație și ne arată latura noastra emoționala. Ele arată si faptul ca Dumnezeu nu așteaptă ca oamenii să fie perfecti pentru a-i face sa intre în planurile sale. © CCC

Iti vei câştiga pâinea prin sudoarea fruntii tale: obligaţia omului de a munci pentru a-si castiga existenta. Origine: "Prin sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce. (Geneza 3:19) Pâinea a fost considerata întotdeauna un simbol al muncii sau recompensa primita în schimbul muncii grele. Expresia "A-si câştiga pâinea cu sudoarea frunţii" inseamna a castiga hrana necesara existentei prin intermediul muncii.

Aceasta este Apocalipsa – o situatie apocaliptica E sfârșitul lumii, ceva teribil (de multe ori pentru a descrie o catastrofa climatica). Inca o utilizare abuziva sau tendentioasa, din punct de vedere lingvistic, a unui termen biblic... "Apocalipsa" nu inseamna distrugere, ci revelatie. E adevarat, revelația conține într-un roi de simboluri, în mod voluntar ermetice, anuntul de distrugere a lumii. Dar ea conține, de asemenea, și mai ales, promisiunea* unei lumi pure, perfecte, fără lacrimi, absenta "noptii", eternitatea și o filiație divină oferita celor al căror nume nu a fost șters din cartea vieții. * "El (Dumnezeu) va şterge orice lacrimă din ochii lor si moartea nu va mai fi, si nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintîi au trecut.” (Apocalipsa 21:4). © CCC

Bunul Samaritean  Parabola Bunului Samaritean este aceea de care se folosește Isus din Nazaret, în conformitate cu Evanghelia dupa Luca, pentru a ilustra definiția sa data "aproapelui". Aceasta parabola pune in scena un călător samaritean, reprezentant al unei  populații pe care evreii o desconsiderau, socotind-o una de pacatosi. Cu toate acestea, samariteanul s-a dovedit capabil de compasiune fata de un necunoscut rănit grav, în timp ce, dimpotrivă, un preot și un levit au trecut pe langa el fără sa se opreasca. Un invatator al Legii (Tora) a dorit sa-l puna pe Isus la încercare cu întrebarea: "Invățătorule, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?" Isus i-a răspuns la această întrebare cu o altă întrebare: "Ce este scris in Lege? Cum citesti in ea?" Invatatorul Legii i-a răspuns: "Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți." Această frază reia două versete ale Pentateuhului: "Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta" (Deuteronom 6:5) și "Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți" (Levitic XIX, 18). "Ai răspuns bine, i-a spus Isus; fa astfel și vei trăi viata vesnica". Invatatorul Legii a continuat apoi incercand sa afle sensul cuvântului "aproape". Astfel, vrand să se justifice, l-a intrebat pe Isus: "Și cine este aproapele meu?" (Luca  X, 25 - 37). In loc sa-i raspunda direct la intrebare, Isus a inceput sa-i spuna o poveste: "Un om cobora din Ierusalim la Ierihon și a căzut în mijlocul unor tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat de haine, l-au jefuit și l-au bătut zdravan, au plecat, lăsându-l aproape mort. Un preot care a venit pe acest drum, l-a văzut și a plecat mai departe. La fel, un levit ajungand in acel loc, l-a văzut și a plecat mai departe. In schimb, un călător samaritean, a venit langa el, l-a văzut și i s-a facut mila de el. S-a apropiat de el, i-a bandajat rănile, turnând peste ele ulei și vin, apoi l-a asezat pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a avut grijă de el. A doua zi, a scos doi dinari și i-a dat hangiului spunând, "Ai grijă de el, și ce vei cheltui in plus, iti voi da inapoi la întoarcerea mea." "Care dintre aceștia trei, dupa parerea ta, s-a dovedit a fi aproapele omului ce căzuse în mâinile tâlharilor? Invatatorul Legii a raspuns: "Cel care a avut milă de el." Iar Iisus i-a spus: "Du-te, și fa si tu la fel." Semnificatia “aproapelui” nu este explicata în Levitic 19:18, dar in traducere din limba ebraica, radacina acestui termen înseamnă “apropiat”, “prieten”, “celalalt”, “interlocutor”. Parabola Bunului Samaritean, povestita de Isus, ca răspuns la o întrebare în ceea ce privește sensul "aproapelui", este menționată doar într-una dintre evangheliile canonice ale Noului Testament. Conform Evangheliei după Luca (10:29-37): un călător (care poate sa fi fost sau nu evreu ) a fost bătut, jefuit și lăsat pe jumătate mort de-a lungul drumului. Mai intâi, a trecut pe langa el un preot, apoi, un levit, dar amandoi l-au evitat. In cele din urmă, a trecut pe langa el si un samaritean. Samaritenii și evreii, în general, se dispretuiau reciproc, dar acest samaritean l-a ajutat pe omul rănit. Prezentarea unui samaritean într-o lumină pozitivă trebuie sa fi fost un șoc pentru audienta lui Isus. Acest lucru este tipic pentru discursul său provocator, în care așteptările convenționale sunt inversate. Pe de alta parte, conform Evangheliilor, barbatul atacat de hoți si grav rănit, "pe jumătate mort", nu putea fi atins de cei doi evrei. In conformitate cu regulile Torei, exista interdicția privind atingerea unui mort pentru întreaga comunitate, admitand doar unele excepții, in cazul legaturii strânse de rudenie. Incalcarea acestei interdictii ducea la o perioada de șapte zile de impuritate (de la contactul cu acea persoana decedata), iar preotii nu puteau sub nici o forma sa o ignore. In general, interdictia se aplica si mai riguros slujitorilor Templului, preoții și leviții, care trebuiau sa respecte legile puritatii. Astfel, pentru preotul (un kohen) și levitul, care probabil mergeau la Ierusalim pentru a oficia în Templu, simpla atingere de sânge și in special a un mort ii "descalifica", în exercitarea serviciului lor (conform dr. Wilbert Kreiss). Unii creștini, precum Sf. Augustin, au interpretat aceasta parabola in mod alegoric, cu Samariteanul reprezentându-l pe Isus Hristos care salvează sufletul păcătos. Totusi, alții au considerat ca aceasta alegorie nu are legătură cu sensul parabolei originale, vazand parabola ca pe o exemplificare a eticii (codul moral) lui Isus, care a fost apreciat chiar și de cei din afara Bisericii. Expresia "bun samaritean" se refera la cineva care ajută un străin și exista multe spitale și organizații caritabile ce poata acest nume. Parabola a inspirat pictura, sculptura, poezia, și filmul. Bunul Samaritean este o figura tradițională a picturii religioase, atât in lumea ortodoxă, cat si in cea romano-catolică. Acesta a fost reprezentat în special de Rembrandt 1632-1633, Luca Giordano, George Frederic Watts (1817-1904), Gustave Doré, Gustave Moreau, Van Gogh în 1890, Denis Maurice în 1898, Aimé-Nicolas Morot (1850-1913), sau de sculptorul François Sicard (1862-1934), al carui Bun Samaritean se afla la Paris, în Jardin des Tuileries.

***

Levit: preot la vechii evrei; deriva din numele propriu Lewi, însemnând „acela care uneşte“. Tribul lui Levi, conform Bibliei, era una dintre cele douăsprezece seminții ale lui Israel. In conformitate cu capitolul 34 din Cartea Genezei, Levi, al treilea fiu al lui Iacov (cunoscut, de asemenea, sub numele deIsrael, el însuși fiul lui Isaac și nepotul lui Avraam) și Lea, era fondatorul Tribului israelit al lui Levi (leviți). Levi era capul familiei sacerdotale și, din acest motiv, descendentii sai, Tribul leviților, nu au avut nici un teritoriu după stabilirea evreilor în Țara Făgăduinței. Când au intrat în țara Canaanului, membrii tribului leviților au primit sprijinul preoților și au trăit sub protecția altor triburi pe care le-au învățat Tora. Acest trib era destinat sa slujeasca Templul din Ierusalim si era investit cu responsabilitatea de a invata poporul Legea (Torah). Astfel, anumite funcții religioase și politice erau rezervate leviților, și sursele timpurii ale Torei - Jahwist și Elohist - par a trata termenul Levi ca fiind doar un cuvânt insemnand preot; totusi, oamenii de știință bănuiesc că "levi" a fost inițial un termen general pentru preot și nu avea nici o legătură cu stramosii; mai târziu, a fost asumata existența unui trib numit Levi, în scopul de a explica originea castei preoțești. Cel mai cunoscut levit este Moise; fratele său Aaron, a devenit primul mare preot al lui Israel. Leviticul (in greaca veche, Leuitikós, transliterat Levitikos, referitor la leviți) sau Cartea Leviticului, a treia dintre cele cinci cărți ale Pentateuhului, se gaseste în Vechiul Testament la creștini si în Tora la evrei. Acesta își datorează numele termenului "levit", “preot ebraic”, el însuși descendent al tribului lui Levi. Denumit si Cartea a treia a lui Moise si atribuita acestuia, Leviticul conține 27 de capitole care relateaza legile rituale date lui Moise despre legile și ritualurile lui Dumnezeu, continuand nararea întâmplărilor prin care a trecut poporul lui Israel în Sinai. In Levitic se pune accent pe sfințenia lui Dumnezeu și codul dupa care poporul său ar putea trăi pentru a deveni sfânt. Scopul său este de a învăța preceptele morale și adevărurile religioase ale legii lui Moise, prin intermediul ritualului. O atenție deosebită este acordată căsătoriei și castității, sfințeniei în viața de fiecare zi și atitudinii poporului luiIsraelfață de poruncile lui Dumnezeu. Legea sau Învățătura, denumită în ebraică Tora, este o carte scrisă pe un sul și ținută în altarul sinagogilor; constă din cele cinci cărți atribuite lui Moise, denumite în greaca Pentateuh (cele cinci cărți ale Torei), cuprinzând perioada de la facerea lumii si pana la moartea lui Moise. Samaritenii (autoetnonim: Shamerim, care înseamnă "observatori" sau "cei care păstrează, mentin"; in ebraica moderna: Shomronim - "din Shomron", Samaria, sau " israelito-samariteni") sunt un popor nu prea numeros, ce se definesc ca descendenți ai vechilor israeliti și trăiesc în Israel și Cisiordania. Uneori, religia lor se numeste Samaritanism Samaritenii oferă paradoxul de a fi atât una dintre cele mai mici populații din lume (erau 712 în 2007) si una dintre cele mai vechi care detin o istorie scrisă, deoarece existența lor este atestată în mileniul I î.Hr., in Samaria. Ei au dominat această regiune până în secolul al VI-lea, în partea de nord a Israelului de azi. Religia lor se bazează pe Pentateuh, ca si iudaismul. Cu toate acestea, spre deosebire de iudei, ei resping centralitatea religioasă a Ierusalimului. Deși au apărut înainte de dezvoltarea iudaismului rabinic și această diferență nu este cauza divergențelor lor, samaritenii nu au rabini si nu acceptă Talmudul iudaismului ortodox. Samaritenii refuza, de asemenea, cărțile Bibliei ebraice, ulterioare Pentateuhului (Cărțile profeților și hagiografiile). Acestia nu se consideră evrei, ci urmașii vechilor israeliti ai regatului antic din Samaria. In schimb, evreii ortodocși ii consideră descendenți ai populațiilor străine (coloniștii asirieni din antichitate) care au adoptat o versiune ilegitima a religiei evreiești și, ca atare, refuză să ii considere evrei sau chiar descendenți ai vechilor israeliti. Cu toate acestea, samaritenii sunt recunoscuti ca evrei de către statul Israel. Originile samaritenilor: israeliții din jurul anului 1000 î.Hr. se pare că au trăit in tinuturile  înalte situate la vest de raul Iordan, și un pic mai departe, pe teritoriul actual al Iordaniei. Conform Bibliei, erau împărțiți în 12 triburi, mai mult sau mai puțin rivale, apoi unificate în jurul anului 1000 î.Hr. de către regele Saul, apoi de regele David și fiul său, Solomon. După moartea lui Solomon, cca. 930 î.Hr., cele 10 triburi din nord s-au despartit si au format regatul lui Israel, de asemenea, numit "regatul din Samaria," dupa numele orașului care a devenit capitala sa în secolul al IX-lea î.Hr. Acest regat, a devenit apoi vecin și, uneori, adversar al regatului din sud, regatul lui Iuda (Iudeea), din jurul Ierusalimului. Autoetnonim: etnonim (nume de popor) pe care un grup uman si-o da lui insusi, denumire prin care se autodesemneaza. De exemplu, deutsch este autoetnonimul germanilor, iar ellinikos este autoetnonimul grecilor. © CCC

Pentru o bucată de pâine: pentru un castig derizoriu “Nu este bine să cauţi la faţa oamenilor; chiar pentru o bucată de pâine poate un om să se dedea la păcat. (Proverbe 28:21) In general, beneficiul care rezultă din acțiunile rele, necinstite, este derizoriu. Alte expresii ale înțelepciunii populare confirmă acest aforism: "De haram a venit, de haram s-a dus." (lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit). © CCC

O sabie cu două tăișuri: o modalitate care prezinta, de asemenea, riscuri pentru cel care doreste să utilizeze o soluție alternativă. Imaginea de aici reprezinta străina, intrusa, în sensul celei care indeparteaza soțul de soția sa legitima. “Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul; dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.” (Proverbe 5:4) (Proverbele lui Solomon) Adesea simbolizează serviciul in slujba zeilor străini sau idolilor. Cu toate acestea, imaginea de sabie cu două tăișuri este si cea pe care Scripturile o dau despre ele insele: “Caci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi activ, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, străpungând până desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi poate judeca gândurile şi intenţiile inimii.” (Evrei 4:12) © CCC

A adora (a se inchina la) vitelul de aur A avea cultul banilor, a iubi banii si bunurile materiale, a se inchina banului; a-i curta, a-i frecventa doar pe cei bogati sau a-i invidia; simbol al idolatriei, vițelul de aur apare în Biblie semnificand nesocotirea lui Dumnezeu si crearea de catre oameni a propriilor idoli. Poporul evreu călătorea din Egipt spre Țara Făgăduinței, traversand Marea Rosie in care urmaritorii lor se inecasera cu armele si carele de lupta. Moise s-a urcat pe varful Muntelui Sinai pentru a primi de la Dumnezeu Tablele Legii (pe care le-a așteptat timp de patruzeci de zile!). Evreii, recent eliberati de sub jugul lui Faraon, l-au condus pana la poalele muntelui si asteptandu-l, s-au plictisit si si-au pierdut rabdarea, presupunând că Moise nu se va mai întoarce. Obișnuiți cu statuile idolilor egipteni, evreii aveau nevoie de o imagine concretă a lui Dumnezeu care i-a eliberat din sclavie. Astfel, i-au cerut fratelui lui Moise, Aaron, să le facă un zeu pe care sa-l venereze si care sa-i conduca mai departe. Aaron le-a cerut femeilor și copiilor să-i dea bijuteriile pe care le purtau, le-a topit si a turnat aurul intr-o forma ce imita un vitel, evocand zeii venerati de egipteni (vaca Hathor si taurul Apis). Când Moise a coborât de pe Muntele Sinai și i-a vazut pe evrei închinandu-se unui idol, fapt interzis de a doua poruncă, s-a infuriat atat de tare incat a aruncat Tablele Legii peste o stâncă. Porunca a doua spune: “Sa nu-ti faci chip cioplit si nici asemanare a vreunui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti lor” (Exodul 20, 4-5). Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-i pedepseasca pe toți acei eretici. Moise a obținut iertarea lui Dumnezeu doar prin pedepsirea a 3000 de vinovați. © CCC

A fi alb ca zăpada: a fi inocent, nevinovat Culoarea alba, imaculata, evocă puritatea. Textul de mai jos este extras dintr-un text al regelui David cuprins de remușcări dupa ce a facut sa fie ucis un om pentru a-si ascunde vina: “Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. (Psalmul 51:7) Regele David s-a facut vinovat de doua pacate groaznice. Primul, a comis adulter cu Batseba, sotia vecinului sau, Urie. Apoi, a pricinuit uciderea lui Urie, pentru a-si acoperi pacatul. In aparenta, David a iesit basma curata. El a continuat sa se inchine asa cum obisnuia. Isi ducea la indeplinire indatoririle sale de rege. Locuia in continuare in palatul regal. Nimic nu se schimbase in exterior - pana cand mesagerul lui Dumnezeu, prorocul Natan, l-a confruntat pe David cu pacatul sau. In acel moment al adevarului, destinul vesnic al lui David atarna in balanta. Prin harul lui Dumnezeu, David a dat raspunsul corect. El nu si-a gasit scuze si nu a incercat sa acopere nimic. El a recunoscut, "Am pacatuit." (2 Samuel 12:1-15). Limbajul curent a integrat albul ca simbol al puritatii în expresiile sale: - "o gâscă alba”: tanara naiva si prostuta, cu referire la vestalele romane care pazeau gâștele sacre ale Capitoliului din Roma. - această expresie, care semnifica puritatea perfecta, apare in Legenda secolelor de Victor Hugo, atunci cand descrie infatisarea lui Boaz (din Cartea biblică numărul 8 – Cartea lui Ruth), un iudeu în vârstă. © CCC

Fructul oprit (interzis): lucru cu atat mai mult dorit, cu cat este interzis.

Origine: fruct reprezentat in mod tradiţional printr-un mar, cules de Eva din Grădina Edenului, si din care Adam a muşcat, în pofida interdicţiei lui Dumnezeu. (Geneza)

Fructul oprit/interzis este, în primul rând, în conformitate cu relatarea biblică a Genezei, fructul din pomul cunoştinţei binelui şi răului, plantat în mijlocul grădinii Edenului, care permitea cunoaşterea binelui şi a răului. După ce Adam şi Eva au mâncat din acest fruct, fructul interzis a devenit cel al pomului vieţii care le conferea nemurirea.

Durerile nasterii (facerii): blestemul consecutiv pacatului originar, transmis asupra Evei, si, implicit, asupra tuturor femeilor, în conformitate cu Geneza 3:16. Conform Bibliei, din cele mai vechi timpuri, blestemul lui Dumnezeu, drept pedeapsa pentru prima greseala a Evei de a-i nesocoti poruncile, are ca efect nasterea in durere a tuturor femeilor, ca descendente ale sale: "Inmultind voi inmulti necazurile tale si suspinul tau, in dureri vei naste fii si spre barbatul tau va fi intoarcerea ta si el te va stapani" ( Geneza 3, 16).

Agapă O agapă: o masă comună frățească, ospăț, la primii creștini; astăzi, banchet între prieteni sau colegi de breaslă. Mesele bisericii timpurii (biserica primitiva, din primele secole ale crestinismului) si-au luat acest nume, nu numai pentru ca mesele erau formate din ceea ce aducea fiecare: “Aceia deci care au primit Cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat cam trei mii de suflete [discipoli, ucenici]. Şi ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii, și în rugăciuni [...]. Isi vandusera proprietățile și bunurile și isi imparteau averea tuturor, dupa nevoile fiecaruia. Erau impreuna, în fiecare zi, in templu, frângeau pâinea din casă în casă, si imparteau hrana cu bucurie și cu inima curata.” (Faptele apostolilor 2:41), dar si pentru ca că starea de spirit în care discipolii împărteau hrana nevoiasilor venea din credința lor. Această credință impartasea iubirea (“agape”, în limba greacă) in sens spiritual, iubirea divina si neconditionata care venea de la Dumnezeu, forma cea mai inalta a iubirii (Dumnezeu este Iubire), si care diferă în limbajul evanghelic de: “eros” (dragostea dintre un bărbat și o femeie, iubirea senzuala, pasionala; vezi cuvantul “erotic”), “phileo” (interesul pentru un lucru sau afectiune pentru un prieten; vezi cuvintele "filantropie", "filosofie", “cinefil"...), adica iubirea mentala sau “storge”, afectiunea naturala a parintilor pentru urmasi. De remarcat, inca o data, modelul social avangardist al bisericii. © CCC

Armaghedon: sfârșitul lumii, dezastru final, bătălie sângeroasă, feroce și finala. Harmaghedon (Har–Maghedon;  har: munte, Meghido: numele localitatii): muntele Meghido, aflat la cca. o sută de kilometri nord de Ierusalim. Acest nume al locului bătăliei finale, atunci când lumea și armatele sale vor pierde ultima bătălie în fata atotputerniciei divine, a devenit sinonim cu "sfârșitul lumii." ...”Acestea sunt duhuri de demoni, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Har–Magedon (Armaghedon).”  (Apocalipsa 16:13) Termenul este folosit conform sensului său exact (de sfarsit al lumii), pentru că după multe calamități globale (perturbarea climei, otrăvirea aerului și a apei, epidemii fatale si războaie sangeroase), va avea loc judecata lui Dumnezeu asupra lumii profane spre marea nenorocire a celor care, prin cuvânt și faptă, s-au autoexclus de la mântuire. Meghido nu este un munte propriu-zis, ci un „tel” sau „tell”, termen arheologic ce desemneaza un sit in forma de movilă. Aceasta se formeaza prin acumularea de materiale și prin eroziunea lor pe o perioadă lungă de timp, pe un loc care anterior a fost o asezare omeneasca, abandonată timp de mai multe secole. Este o colina artificiala, de forma tronconica, formată din diferite straturi de asezari umane, caracteristice neoliticului. © CCC

A avea pe dracul in el: a nu se putea controla, a nu se putea impiedica de a face lucruri dăunătoare pentru alții și pentru el insusi. Diavolul, scris cu majuscula, este unul dintre numele lui Satan (impreuna cu Lucifer, Belzebut si altele, fiecare având un anumit sens). Aceasta expresie se referă, mai degrabă, nu la un diavol oarecare, ci la termenul generic, și vorbește despre posesie (a fi posedat de diavol). Satan este inspiratorul nesupunerii oamenilor din Eden și, de asemenea, al obiceiurilor rele. Aceasta inspirație nu ii absolvă pe cei care ii cedeaza pentru că fiecare este liber să nu se inspire din obiceiurile lui rele. “Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de cîte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44) © CCC

In anul de gratie: expresie aparută după secolul al XIV-lea, exprimand faptul ca suntem în era creștină; formulă emfatică ce precede indicarea unui an calendaristic. Anii calendarului occidental sunt inițializati incepand de la nașterea lui Isus. Trăim în era creștina, chiar dacă aceasta nu satisface pe toată lumea. Această eră se numește Gratie (gratie divina acordată omului). Proclamarea acestei gratii reprezinta Evanghelia care înseamnă "veste bună." Ea constă dintr-un singur lucru: omul are acces in "împărăția lui Dumnezeu" prin simpla credință în jertfa lui Isus. Aceasta dorința gravata in noi de a trăi altceva, această așteptare într-o viață de apoi, această credință profunda din noi că suntem veșnici a gasit un ecou în mesajul acestui galilean crucificat la vârsta de 33 de ani, în primii ani ai erei noastre, eră care îi poartă numele si care începe in anul nașterii sale. „Să vestesc un an de gratie (bunăvoinţă) al Domnului” (Isaia 61, 2; Luca 4,19) In teologie, se numeste gratie o dispoziție de favoare divină. Ea are, de asemenea, sensul de iertare, afectiune, iubire și bunătate. Raporturile dintre gratie, fie ca este eficace sau suficienta, și liberul arbitru, au fost în centrul controverselor teologice importante. Conceptul de gratie este, de asemenea, strâns legat de ideea de predestinare. © CCC

Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși: domeniu în care puțini oameni reușesc în ciuda tuturor încercărilor Isus este cel care a spus aceste cuvinte, după ce a dat drept exemplu pilda oaspeților de la nunta fiului de imparat (care simbolizeaza Impărăția lui Dumnezeu): “Caci multi sunt chemați, dar puțini aleși.” (Matei 22:14) Unul dintre cei prezenti nu fusese invitat și, identificat prin faptul că nu purta haină de nunta, este expulzat din sala de petrecere. Acest intrus, care nu facea parte dintre cei aleși, este imaginea uzurpatorilor tuturor formelor credinței, cei care ofera schimbarea doar in exterior, dar care nu traiesc, în interiorul lor, realitățile Evangheliei. “Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le: Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă. Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi. Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.” (Pilda nuntii fiului de imparat, Ev. Matei 22, 1-14) © CCC

Turnul Babel: loc cosmopolit și poliglot (in care se vorbesc mai multe limbi); loc in care domnește confuzia in vorbire și in opinii. “De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pămînt, și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pămîntului. (Geneza 11:9) Relatarea biblică prezinta originea numărului mare de limbi ca fiind modul folosit de Dumnezeu pentru ca oamenii sa nu se inalte pana la El prin propriile mijloace și sa nu se mândreasca cu acest lucru. Pentru că ei vorbesc limbi diferite, sunt în imposibilitatea de a-l considera pe celălalt ca pe cel caruia trebuie să i se adapteze sau să-l accepte, si astfel, oamenii prefera sa se divizeze și sa abandoneze toata construcția comuna. Localizarea probabilă a lui Babel (numele biblic al orasului Babilon) se apropie de teoria științifică a unei limbi unice de origine indo-europeană. © CCC

Păcatul originar: greseala sau eroare iniţială intr-o situatie care a degenerat, care a luat o turnura grava. Origine: păcatul comis de Adam şi Eva, şi stigmatizarea, în conformitate cu tradiţia creştină, tuturor oamenilor inca de la naştere. (Geneza) Păcatul originar este o doctrina a teologiei creştine, care descrie starea degradată a omenirii de la Cădere (caderea din rai sau caderea in pacat), adică neascultarea poruncii lui Dumnezeu de catre Adam şi Eva, primele fiinţe umane create de Dumnezeu. Ea afirma că natura umană a fost prejudiciata, sau corupta prin acest păcat originar şi că fiecare fiinţă umană se afla într-o stare de păcat doar pentru că este urmaşa lui Adam. Uneori este numit primul păcat, păcatul lui Adam sau păcatul primilor noştri părinţi.

Arca lui Noe: loc al salvarii de un pericol iminent si catastrofal; loc în care trăiesc multe animale. Arca lui Noe, conform Bibliei, a fost o corabie imensa prin care patriarhul Noe s-a salvat pe sine, familia sa, precum și o parte a tuturor speciilor de animale din lume, de marele Potop ce urma sa vina. Dumnezeu a decis să distrugă lumea din cauza faptelor rele ale omenirii si i-a dat lui Noe instrucțiuni detaliate pentru construirea arcei: aceasta trebuia să fie din lemn de gofer (chiparos), tencuită cu smoală pe dinăuntru si pe dinafară, cu trei punți, compartimentata in interior si sa aiba 300 de coți lungime, 50 de coți lățime și 30 de coți înaltime (1 cot = cca. 60 cm); capatul acoperișului trebuia sa fie mai sus cu un cot si sa aiba și o intrare pe deasupra. Povestea lui Noe este o imagine a salvarii / mântuirii. Acest om, un nebun în ochii contemporanilor săi, intorsi zi si noapte spre lucruri rele, prin utilizarea corupției și violenței ca mod de viață („Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie.” (Geneza 6:11), construieste din porunca lui Dumnezeu o corabie imensa într-un loc unde nu exista nici mare, nici ploaie. In pofida credinței acestui om în acțiunea inceputa, contemporanii săi isi continuau nelegiuirile, fara sa fie arestați. Cu toate acestea, intr-o zi au aparut apele, râurile s-au umflat și potopul a înecat totul, cu excepția lui Noe care a intrat în corabie impreuna cu familia și animalele sale. Origine: corabia în care Noe s-a imbarcat impreuna cu sotia, fiii sai si cate o pereche de animale din fiecare specie în timpul Potopului (Geneza, capitolele 6-9). Noe este adesea menționat în Coran, în special în Sura 11, "Hud"(Slava), versetele 27-51. Unii comentatori ai Bibliei pretind ca Potopul a avut loc în jurul anului 3300 î.Hr.

Alfa si omega: totul, începutul și sfârșitul Alpha este prima literă a alfabetului grec, iar Omega, ultima. Prin această imagine, Dumnezeu se autodefinește ca originea și destinația tuturor lucrurilor, prin eternitatea sa. „Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, zice Domnul Dumnezeu, cel ce este, cel ce era și cel ce vine, cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1:8) © CCC