Expresii biblice

Vârstă matusalemică sau bătrân ca Matusalem: foarte vechi, foarte batran ca Matusalem, simbol al vechimii, al longevitatii. Origine: Matusalem este persoana cea mai în vârstă menționată în Vechiul Testament. Conform Bibliei, acesta ar fi trăit 969 de ani, numele său devenind un simbol al longevității. În limba ebraică, Matusalem înseamnă "cel care a alungat moartea". (Geneza 5:27) Expresia „bătrân ca Metusalem” este inspirată din Biblie, mai precis, din Vechiul Testament. În Cartea Genezei, multe personaje au ajuns la vârste înaintate. Printre aceștia, Adam a trăit până la vârsta de 930 de ani. Set, al treilea fiu al lui Adam și al Evei, a murit la vârsta de 912 ani. Îl găsim și pe Noe, faimos pentru arca sa, care a trăit până la 950 de ani. Totuși, recordul longevității îi aparține lui Metusalem. Menționat și în Vechiul Testament, Metusalem a murit la 969 de ani, așa cum se spune în Cartea Genezei, capitolul 5. Această vârstă îl face omul care a trăit cel mai mult. Din această idee provine expresia „la fel de bătrân ca Metusalem” pentru a descrie pe cineva sau ceva deosebit de bătrân. Cine este Metusalem în Biblie? Povestea vieții lui Metusalem se găsește în Vechiul Testament al Bibliei. Acesta a fost bunicul lui Noe, constructorul celebrei arce. Mai precis, Metusalem a fost fiul lui Enoh și al lui Edni. S-a născut în anul 687 e.n. La vârsta de 187 de ani, a avut un fiu pe care l-a numit Lameh. Cât despre moartea sa, aceasta a avut loc în timpul Potopului, deoarece doar familia lui Noe a supraviețuit acestui eveniment. Deși vârstele morții la acea vreme par biologic imposibile, Biblia explică, de asemenea, că din vina oamenilor, Dumnezeu le-a redus speranța de viață la 120 de ani. Cu toate acestea, expresia „bătrân ca Metusalem” este cunoscută în întreaga lume. Există și expresia, inspirată din Biblie, “bătrân ca Irod”. Irod nu a ajuns la vârsta lui Metusalem, dar a fost strămoșul unei lungi linii regale.

Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși: domeniu în care puțini oameni reușesc în ciuda tuturor încercărilor Isus este cel care a spus aceste cuvinte, după ce a dat drept exemplu pilda oaspeților de la nunta fiului de imparat (care simbolizeaza Impărăția lui Dumnezeu): “Caci multi sunt chemați, dar puțini aleși.” (Matei 22:14) Unul dintre cei prezenti nu fusese invitat și, identificat prin faptul că nu purta haină de nunta, este expulzat din sala de petrecere. Acest intrus, care nu facea parte dintre cei aleși, este imaginea uzurpatorilor tuturor formelor credinței, cei care ofera schimbarea doar in exterior, dar care nu traiesc, în interiorul lor, realitățile Evangheliei. “Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le: Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă. Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi. Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.” (Pilda nuntii fiului de imparat, Ev. Matei 22, 1-14) © CCC

Pentru o bucată de pâine: pentru un castig derizoriu “Nu este bine să cauţi la faţa oamenilor; chiar pentru o bucată de pâine poate un om să se dedea la păcat. (Proverbe 28:21) In general, beneficiul care rezultă din acțiunile rele, necinstite, este derizoriu. Alte expresii ale înțelepciunii populare confirmă acest aforism: "De haram a venit, de haram s-a dus." (lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit). © CCC

Grădina Edenului O gradina a Edenului: un loc paradisiac, un paradis. Origine: Edenul a fost tinutul in care primul barbat, Adam, și prima femeie, Eva, au trăit după ce au fost creați de Dumnezeu si de unde au fost alungati pentru ca au incalcat poruncile lui Dumnezeu. (Geneza 2:8 ) Gradina Edenului este numele grădinii minunate în care Geneza (capitolele 2 şi 3) plasează povestea lui Adam şi a Evei. Aceasta este adesea asemănată cu Paradisul.

O sabie cu două tăișuri: o modalitate care prezinta, de asemenea, riscuri pentru cel care doreste să utilizeze o soluție alternativă. Imaginea de aici reprezinta străina, intrusa, în sensul celei care indeparteaza soțul de soția sa legitima. “Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul; dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.” (Proverbe 5:4) (Proverbele lui Solomon) Adesea simbolizează serviciul in slujba zeilor străini sau idolilor. Cu toate acestea, imaginea de sabie cu două tăișuri este si cea pe care Scripturile o dau despre ele insele: “Caci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi activ, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, străpungând până desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi poate judeca gândurile şi intenţiile inimii.” (Evrei 4:12) © CCC

Avocatul diavolului: apărător a ceea ce este imposibil de apărat, apărător al unei cauze pierdute. Advocatus diaboli se întrebuințează și pentru a caracteriza “un critic răutăcios”, dar este un sens impropriu. Cuvântul avocat este folosit doar o singură dată în Biblie: …”Și dacă cineva a păcătuit, avem un avocat (mijlocitor) pe langa Tatăl, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” (1 Ioan 2:1) Și Isus este cel care, singur, este responsabil de apărarea noastră. Acest lucru sugerează faptul că diavolul este imposibil de apărat. Imaginea acestui inger, inainte de a se converti in demon, este prezentata în cartea lui Ezechiel: „Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine... De aceea te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor. Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău ţi-ai spurcat locaşurile sfinte; de aceea scot din mijlocul tău un foc care te mistuie şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. Toţi cei ce te cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti nimicit şi nu vei mai fi niciodată!” (Ezechiel 28:13) © CCC Advocatus diaboli - Expresii latine

Talmeș-balmeș

Un talmes-balmes (tohu-bohu): harababura, dezordine, invalmaseala; o situatie confuza si agitata, vacarm; mare confuzie, mare dezordine, de obicei însoţită de multe zgomote discordante.

Origine: in povestea Genezei, lumea, inainte de a fi creata de Dumnezeu, nu era decat singurătate şi haos. (Geneza 1:2)

Din limba ebraica veche, tōhū wābhōhū, nume pe care cărţile ebraice il dau haosului primordial, starii confuze a elementelor, stare care a precedat crearea lumii. 

Iti vei câştiga pâinea prin sudoarea fruntii tale: obligaţia omului de a munci pentru a-si castiga existenta. Origine: "Prin sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce. (Geneza 3:19) Pâinea a fost considerata întotdeauna un simbol al muncii sau recompensa primita în schimbul muncii grele. Expresia "A-si câştiga pâinea cu sudoarea frunţii" inseamna a castiga hrana necesara existentei prin intermediul muncii.

A coborî brațele: a renunța, a abandona un proiect sau o actiune din lipsa de curaj, forta sau vointa “Şi Moise i-a spus lui Iosua: Alege bărbaţi pentru noi şi ieşi, luptă cu Amalec; mâine voi sta în vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mâna mea. Aşa că Iosua a făcut precum Moise i-a spus şi a luptat cu Amalec; şi Moise, Aaron şi Hur s-au urcat până în vârful dealului. Şi s-a întâmplat, când Moise îşi ridica mâna, că Israel era mai tare; şi când el îşi lăsa jos mâna, Amalec era mai tare.” (Exod 17:11) In deșert, evreii aveau dușmani puternici si inarmati; pentru a se apăra, aveau nevoie de ajutor divin. Acest lucru se întâmpla atunci când Moise ridica brațele spre cer; din păcate, atunci când obosea, brațele sale fiind grele, acestea coborau si nu mai erau ajutati. Această poveste este o imagine a faptului că omul nu poate face nimic singur împotriva adversitatii lumii, și, de asemenea, arată modul în care oamenii trebuie să-si pună propria inteligență în slujba lui Dumnezeu pentru calitatea vieții lor. © CCC

A avea pe dracul in el: a nu se putea controla, a nu se putea impiedica de a face lucruri dăunătoare pentru alții și pentru el insusi. Diavolul, scris cu majuscula, este unul dintre numele lui Satan (impreuna cu Lucifer, Belzebut si altele, fiecare având un anumit sens). Aceasta expresie se referă, mai degrabă, nu la un diavol oarecare, ci la termenul generic, și vorbește despre posesie (a fi posedat de diavol). Satan este inspiratorul nesupunerii oamenilor din Eden și, de asemenea, al obiceiurilor rele. Aceasta inspirație nu ii absolvă pe cei care ii cedeaza pentru că fiecare este liber să nu se inspire din obiceiurile lui rele. “Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de cîte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44) © CCC

Marul lui Adam: protuberanta vizibilă a cartilajului tiroidian, în mijlocul partii anterioare a gatului unui barbat. Origine: fructul cunoasterii (binelui si raului) pe care Adam l-a gustat înainte de a fi alungat din Eden impreuna cu Eva. (Geneza) Numele vine de la fructul interzis din care, conform Bibliei, Eva l-a indemnat pe Adam să guste, fruct care i-ar fi "ramas în gat", în conformitate cu tradiţia biblică (Geneza sau Cartea Facerii). Versiunea catolică a Bibliei (Vulgata), este o traducere in latina: aceasta foloseşte cuvântul latin "poma ", care înseamna "fruct" (în general).

Fructul oprit (interzis): lucru cu atat mai mult dorit, cu cat este interzis.

Origine: fruct reprezentat in mod tradiţional printr-un mar, cules de Eva din Grădina Edenului, si din care Adam a muşcat, în pofida interdicţiei lui Dumnezeu. (Geneza)

Fructul oprit/interzis este, în primul rând, în conformitate cu relatarea biblică a Genezei, fructul din pomul cunoştinţei binelui şi răului, plantat în mijlocul grădinii Edenului, care permitea cunoaşterea binelui şi a răului. După ce Adam şi Eva au mâncat din acest fruct, fructul interzis a devenit cel al pomului vieţii care le conferea nemurirea.

A spune amin la toate: a aproba fără condiții, a fi un "yes man" Sensul cuvântulului "Amin": "așa să fie." Acesta permite credincioșilor: - să se unească în rugăciune pentru o altă persoană, aproband astfel ceea ce a fost exprimat. - să-și exprime acordul cu ceea ce cere Dumnezeu, ca de exemplu: "Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" (Deuteronom 27:15 la 26) De remarcat o alta expresie apropiata: "da și amin", ceea ce înseamnă că se aproba fara discutie. © CCC

A ridica bratele catre cer: a se răzvrăti împotriva unui lucru, considerându-l nedrept. “Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.” (Exodul 17:11-12) Șocați de nedreptăți profunde, oamenii au privit spre Dumnezeu, intrebandu-se cum poate permite sa se intample astfel de lucruri. Uneori, nu au ridicat bratele, ci pumnul. Cu toate acestea, de multă vreme, oamenii au pus stapanire pe întreaga lume și sunt responsabili pentru multe lucruri rele. Există și alte motive pentru a ridica bratele catre cer: ca un semn de abandonare a orgoliului de a ne crede capabili de orice, pentru a ne lasa in voia lui Dumnezeu și a ne baza pe ajutorul Lui, atunci cand am facut tot ce statea în puterea noastră; ceea ce relateaza povestea bătăliei de la Refidim, cand israeliţii, conduşi de Iosua, s-au luptat cu Amalec, iar succesul bătăliei a depins de ridicarea mâinilor lui Moise. © CCC

Alfa si omega: totul, începutul și sfârșitul Alpha este prima literă a alfabetului grec, iar Omega, ultima. Prin această imagine, Dumnezeu se autodefinește ca originea și destinația tuturor lucrurilor, prin eternitatea sa. „Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, zice Domnul Dumnezeu, cel ce este, cel ce era și cel ce vine, cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1:8) © CCC

Bunul Samaritean  Parabola Bunului Samaritean este aceea de care se folosește Isus din Nazaret, în conformitate cu Evanghelia dupa Luca, pentru a ilustra definiția sa data "aproapelui". Aceasta parabola pune in scena un călător samaritean, reprezentant al unei  populații pe care evreii o desconsiderau, socotind-o una de pacatosi. Cu toate acestea, samariteanul s-a dovedit capabil de compasiune fata de un necunoscut rănit grav, în timp ce, dimpotrivă, un preot și un levit au trecut pe langa el fără sa se opreasca. Un invatator al Legii (Tora) a dorit sa-l puna pe Isus la încercare cu întrebarea: "Invățătorule, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?" Isus i-a răspuns la această întrebare cu o altă întrebare: "Ce este scris in Lege? Cum citesti in ea?" Invatatorul Legii i-a răspuns: "Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți." Această frază reia două versete ale Pentateuhului: "Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta" (Deuteronom 6:5) și "Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți" (Levitic XIX, 18). "Ai răspuns bine, i-a spus Isus; fa astfel și vei trăi viata vesnica". Invatatorul Legii a continuat apoi incercand sa afle sensul cuvântului "aproape". Astfel, vrand să se justifice, l-a intrebat pe Isus: "Și cine este aproapele meu?" (Luca  X, 25 - 37). In loc sa-i raspunda direct la intrebare, Isus a inceput sa-i spuna o poveste: "Un om cobora din Ierusalim la Ierihon și a căzut în mijlocul unor tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat de haine, l-au jefuit și l-au bătut zdravan, au plecat, lăsându-l aproape mort. Un preot care a venit pe acest drum, l-a văzut și a plecat mai departe. La fel, un levit ajungand in acel loc, l-a văzut și a plecat mai departe. In schimb, un călător samaritean, a venit langa el, l-a văzut și i s-a facut mila de el. S-a apropiat de el, i-a bandajat rănile, turnând peste ele ulei și vin, apoi l-a asezat pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a avut grijă de el. A doua zi, a scos doi dinari și i-a dat hangiului spunând, "Ai grijă de el, și ce vei cheltui in plus, iti voi da inapoi la întoarcerea mea." "Care dintre aceștia trei, dupa parerea ta, s-a dovedit a fi aproapele omului ce căzuse în mâinile tâlharilor? Invatatorul Legii a raspuns: "Cel care a avut milă de el." Iar Iisus i-a spus: "Du-te, și fa si tu la fel." Semnificatia “aproapelui” nu este explicata în Levitic 19:18, dar in traducere din limba ebraica, radacina acestui termen înseamnă “apropiat”, “prieten”, “celalalt”, “interlocutor”. Parabola Bunului Samaritean, povestita de Isus, ca răspuns la o întrebare în ceea ce privește sensul "aproapelui", este menționată doar într-una dintre evangheliile canonice ale Noului Testament. Conform Evangheliei după Luca (10:29-37): un călător (care poate sa fi fost sau nu evreu ) a fost bătut, jefuit și lăsat pe jumătate mort de-a lungul drumului. Mai intâi, a trecut pe langa el un preot, apoi, un levit, dar amandoi l-au evitat. In cele din urmă, a trecut pe langa el si un samaritean. Samaritenii și evreii, în general, se dispretuiau reciproc, dar acest samaritean l-a ajutat pe omul rănit. Prezentarea unui samaritean într-o lumină pozitivă trebuie sa fi fost un șoc pentru audienta lui Isus. Acest lucru este tipic pentru discursul său provocator, în care așteptările convenționale sunt inversate. Pe de alta parte, conform Evangheliilor, barbatul atacat de hoți si grav rănit, "pe jumătate mort", nu putea fi atins de cei doi evrei. In conformitate cu regulile Torei, exista interdicția privind atingerea unui mort pentru întreaga comunitate, admitand doar unele excepții, in cazul legaturii strânse de rudenie. Incalcarea acestei interdictii ducea la o perioada de șapte zile de impuritate (de la contactul cu acea persoana decedata), iar preotii nu puteau sub nici o forma sa o ignore. In general, interdictia se aplica si mai riguros slujitorilor Templului, preoții și leviții, care trebuiau sa respecte legile puritatii. Astfel, pentru preotul (un kohen) și levitul, care probabil mergeau la Ierusalim pentru a oficia în Templu, simpla atingere de sânge și in special a un mort ii "descalifica", în exercitarea serviciului lor (conform dr. Wilbert Kreiss). Unii creștini, precum Sf. Augustin, au interpretat aceasta parabola in mod alegoric, cu Samariteanul reprezentându-l pe Isus Hristos care salvează sufletul păcătos. Totusi, alții au considerat ca aceasta alegorie nu are legătură cu sensul parabolei originale, vazand parabola ca pe o exemplificare a eticii (codul moral) lui Isus, care a fost apreciat chiar și de cei din afara Bisericii. Expresia "bun samaritean" se refera la cineva care ajută un străin și exista multe spitale și organizații caritabile ce poata acest nume. Parabola a inspirat pictura, sculptura, poezia, și filmul. Bunul Samaritean este o figura tradițională a picturii religioase, atât in lumea ortodoxă, cat si in cea romano-catolică. Acesta a fost reprezentat în special de Rembrandt 1632-1633, Luca Giordano, George Frederic Watts (1817-1904), Gustave Doré, Gustave Moreau, Van Gogh în 1890, Denis Maurice în 1898, Aimé-Nicolas Morot (1850-1913), sau de sculptorul François Sicard (1862-1934), al carui Bun Samaritean se afla la Paris, în Jardin des Tuileries.

***

Levit: preot la vechii evrei; deriva din numele propriu Lewi, însemnând „acela care uneşte“. Tribul lui Levi, conform Bibliei, era una dintre cele douăsprezece seminții ale lui Israel. In conformitate cu capitolul 34 din Cartea Genezei, Levi, al treilea fiu al lui Iacov (cunoscut, de asemenea, sub numele deIsrael, el însuși fiul lui Isaac și nepotul lui Avraam) și Lea, era fondatorul Tribului israelit al lui Levi (leviți). Levi era capul familiei sacerdotale și, din acest motiv, descendentii sai, Tribul leviților, nu au avut nici un teritoriu după stabilirea evreilor în Țara Făgăduinței. Când au intrat în țara Canaanului, membrii tribului leviților au primit sprijinul preoților și au trăit sub protecția altor triburi pe care le-au învățat Tora. Acest trib era destinat sa slujeasca Templul din Ierusalim si era investit cu responsabilitatea de a invata poporul Legea (Torah). Astfel, anumite funcții religioase și politice erau rezervate leviților, și sursele timpurii ale Torei - Jahwist și Elohist - par a trata termenul Levi ca fiind doar un cuvânt insemnand preot; totusi, oamenii de știință bănuiesc că "levi" a fost inițial un termen general pentru preot și nu avea nici o legătură cu stramosii; mai târziu, a fost asumata existența unui trib numit Levi, în scopul de a explica originea castei preoțești. Cel mai cunoscut levit este Moise; fratele său Aaron, a devenit primul mare preot al lui Israel. Leviticul (in greaca veche, Leuitikós, transliterat Levitikos, referitor la leviți) sau Cartea Leviticului, a treia dintre cele cinci cărți ale Pentateuhului, se gaseste în Vechiul Testament la creștini si în Tora la evrei. Acesta își datorează numele termenului "levit", “preot ebraic”, el însuși descendent al tribului lui Levi. Denumit si Cartea a treia a lui Moise si atribuita acestuia, Leviticul conține 27 de capitole care relateaza legile rituale date lui Moise despre legile și ritualurile lui Dumnezeu, continuand nararea întâmplărilor prin care a trecut poporul lui Israel în Sinai. In Levitic se pune accent pe sfințenia lui Dumnezeu și codul dupa care poporul său ar putea trăi pentru a deveni sfânt. Scopul său este de a învăța preceptele morale și adevărurile religioase ale legii lui Moise, prin intermediul ritualului. O atenție deosebită este acordată căsătoriei și castității, sfințeniei în viața de fiecare zi și atitudinii poporului luiIsraelfață de poruncile lui Dumnezeu. Legea sau Învățătura, denumită în ebraică Tora, este o carte scrisă pe un sul și ținută în altarul sinagogilor; constă din cele cinci cărți atribuite lui Moise, denumite în greaca Pentateuh (cele cinci cărți ale Torei), cuprinzând perioada de la facerea lumii si pana la moartea lui Moise. Samaritenii (autoetnonim: Shamerim, care înseamnă "observatori" sau "cei care păstrează, mentin"; in ebraica moderna: Shomronim - "din Shomron", Samaria, sau " israelito-samariteni") sunt un popor nu prea numeros, ce se definesc ca descendenți ai vechilor israeliti și trăiesc în Israel și Cisiordania. Uneori, religia lor se numeste Samaritanism Samaritenii oferă paradoxul de a fi atât una dintre cele mai mici populații din lume (erau 712 în 2007) si una dintre cele mai vechi care detin o istorie scrisă, deoarece existența lor este atestată în mileniul I î.Hr., in Samaria. Ei au dominat această regiune până în secolul al VI-lea, în partea de nord a Israelului de azi. Religia lor se bazează pe Pentateuh, ca si iudaismul. Cu toate acestea, spre deosebire de iudei, ei resping centralitatea religioasă a Ierusalimului. Deși au apărut înainte de dezvoltarea iudaismului rabinic și această diferență nu este cauza divergențelor lor, samaritenii nu au rabini si nu acceptă Talmudul iudaismului ortodox. Samaritenii refuza, de asemenea, cărțile Bibliei ebraice, ulterioare Pentateuhului (Cărțile profeților și hagiografiile). Acestia nu se consideră evrei, ci urmașii vechilor israeliti ai regatului antic din Samaria. In schimb, evreii ortodocși ii consideră descendenți ai populațiilor străine (coloniștii asirieni din antichitate) care au adoptat o versiune ilegitima a religiei evreiești și, ca atare, refuză să ii considere evrei sau chiar descendenți ai vechilor israeliti. Cu toate acestea, samaritenii sunt recunoscuti ca evrei de către statul Israel. Originile samaritenilor: israeliții din jurul anului 1000 î.Hr. se pare că au trăit in tinuturile  înalte situate la vest de raul Iordan, și un pic mai departe, pe teritoriul actual al Iordaniei. Conform Bibliei, erau împărțiți în 12 triburi, mai mult sau mai puțin rivale, apoi unificate în jurul anului 1000 î.Hr. de către regele Saul, apoi de regele David și fiul său, Solomon. După moartea lui Solomon, cca. 930 î.Hr., cele 10 triburi din nord s-au despartit si au format regatul lui Israel, de asemenea, numit "regatul din Samaria," dupa numele orașului care a devenit capitala sa în secolul al IX-lea î.Hr. Acest regat, a devenit apoi vecin și, uneori, adversar al regatului din sud, regatul lui Iuda (Iudeea), din jurul Ierusalimului. Autoetnonim: etnonim (nume de popor) pe care un grup uman si-o da lui insusi, denumire prin care se autodesemneaza. De exemplu, deutsch este autoetnonimul germanilor, iar ellinikos este autoetnonimul grecilor. © CCC

Iubiti-va unii pe altii „Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit eu.” sunt cuvintele pe care Iisus le-a spus ucenicilor săi. Aceasta expresie a fost deseori utilizata in sens peiorativ, deturnandu-i-se sensul originar. „Aceasta este porunca mea: iubiți-va unii pe alții așa cum v-am iubit eu.” (Ioan 15:12) Verbul „a iubi”, în Biblie, provine din grecescul "agape" și nu din cuvantul "eros" (iubire fizica), asa cum unii au insinuat in mod gresit. Agape este cuvântul grecesc pentru iubirea „divină” și „necondiționată”, aceea a principiilor. Cuvântul Agape, adesea comparat cu caritatea creștină, cu iubirea de ceilalți, atitudinea miloasă, plină de generozitate față de cineva. Porunca lui Iisus este pârghia care ar putea permite schimbarea lumii: într-adevăr, pornind de la principiul că oamenii ii iubesc pe semenii lor, cum ar mai fi posibila sărăcia, cum ar mai avea loc exploatarea omului de către om, cum ar mai putea exista in lume violența, disprețul și indiferența? Iata raspunsul necesar eradicarii multor lucruri rele din această lume, enuntat într-o singură poruncă. © CCC

***

Iubirea platonică - a lui Platon - este o dragoste dezinteresată, prin urmare este dragoste pentru iubire, adică, în principal, actul de caritate față de semeni. Limba greacă posedă patru cuvinte referitoare la iubire: eros, philia, storge și agape. Eros semnifică, în general, iubirea pasională. În dicționare și enciclopedii îl găsim tradus ca pasiune, amor, dorință puternică, intensă. Este asociat de multe ori cu dorința fizică, cu iubirea egoistă care transformă pe cel iubit în obiect, devenind astfel un mod defectuos al relației personale, însă poate desemna și o iubire prietenească mai puternică decît philia. Poate fi asociat de asemenea sentimentelor care stau la baza cuplului sau căsătoriei. Philia a fost asociată în general cu prietenia, cu afecțiunea. Philia este iubirea spontană, naturală, un sentiment bazat pe intimitatea lăuntrică a celor ce se iubesc. Este o legătură puternică, o iubire liniștită, netulburată de pasiunea lui eros și plină de virtuți. Ea înseamnă loialitate față de prieteni, virtute, egalitate și bucuria de a face ceva împreună. Philos este prietenul, de care suntem legați prin dragoste reciprocă, în preajma lui suntem mereu bine-dispuși, pentru că în lipsa acestei bune dispoziții, Philos încetează să fie pentru noi ceea ce este. Storge înseamnă atașament, afecțiune, în limba greacă modernă. Este un sentiment natural, ca acela dintre părinți și copii. Folosit foarte rar în scrierile antice, cuvîntul va fi folosit în mod exclusiv cu referire la relațiile dintre membrii familiei. Este cel mai natural, mai emoțional și mai larg răspîndit fel de a iubi dintre toate: este natural pentru că este prezent fără vreo constrîngere; este emoțional pentru că este rezultatul căldurii, atașamentului dat de familiaritate; și este cel mai larg răspîndit pentru ca dintre toate, el ține cont cel mai puțin de acele caracteristici care fac pe cineva demn de iubire, și este, așadar, capabil să treacă peste orice element discriminator. Agape, spre deosebire de pasiunea lui Eros, de tandrețea lui Philia, sau de atașamentul din Storge, este acea dragoste rațională, care ține în primul rînd de caracteristicile celui iubit. Ea nu este nici pasională, nici tandră, și nu provine din înclinații directe către cineva, ci din convingeri.

A fi o oaie rătăcită: a fi disidentul unui grup; persoană care se detașează de conduita și comportamentul general-acceptat de un grup de oameni. Isus se prezintă ca fiind "păstorul cel bun", care "își dă viața pentru oile sale", cel care lasa celelalte nouăzeci și nouă de oi în pustiu pentru a merge să o caute pe a suta oaie care s-a rătăcit. Astfel este iubirea lui Dumnezeu, el nu poate accepta să piardă chiar si ceea ce, omenește vorbind, ar putea părea neglijabil. Creștinii sunt adesea reprezentati prin imaginea oii. Cea care se rătăcește, este cea care uită sau refuză să auda vocea păstorului. Isus arată astfel că Evanghelia se adresează, nu numai "oilor din casa lui Israel" ci, de asemenea, lumii intregi. “ Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul meu și va fi o singură turmă și un singur păstor.” (Ioan 10:16); (Parabola pastorului - Isus, pastorul cel bun) © CCC

A adora (a se inchina la) vitelul de aur A avea cultul banilor, a iubi banii si bunurile materiale, a se inchina banului; a-i curta, a-i frecventa doar pe cei bogati sau a-i invidia; simbol al idolatriei, vițelul de aur apare în Biblie semnificand nesocotirea lui Dumnezeu si crearea de catre oameni a propriilor idoli. Poporul evreu călătorea din Egipt spre Țara Făgăduinței, traversand Marea Rosie in care urmaritorii lor se inecasera cu armele si carele de lupta. Moise s-a urcat pe varful Muntelui Sinai pentru a primi de la Dumnezeu Tablele Legii (pe care le-a așteptat timp de patruzeci de zile!). Evreii, recent eliberati de sub jugul lui Faraon, l-au condus pana la poalele muntelui si asteptandu-l, s-au plictisit si si-au pierdut rabdarea, presupunând că Moise nu se va mai întoarce. Obișnuiți cu statuile idolilor egipteni, evreii aveau nevoie de o imagine concretă a lui Dumnezeu care i-a eliberat din sclavie. Astfel, i-au cerut fratelui lui Moise, Aaron, să le facă un zeu pe care sa-l venereze si care sa-i conduca mai departe. Aaron le-a cerut femeilor și copiilor să-i dea bijuteriile pe care le purtau, le-a topit si a turnat aurul intr-o forma ce imita un vitel, evocand zeii venerati de egipteni (vaca Hathor si taurul Apis). Când Moise a coborât de pe Muntele Sinai și i-a vazut pe evrei închinandu-se unui idol, fapt interzis de a doua poruncă, s-a infuriat atat de tare incat a aruncat Tablele Legii peste o stâncă. Porunca a doua spune: “Sa nu-ti faci chip cioplit si nici asemanare a vreunui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti lor” (Exodul 20, 4-5). Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-i pedepseasca pe toți acei eretici. Moise a obținut iertarea lui Dumnezeu doar prin pedepsirea a 3000 de vinovați. © CCC

Esti ţărână: denota modestia condiţiei umane. Origine: formularea pedeapsei, după păcatul originar: "Prin sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce." (Geneza 3:19) Aminteste-ti, omule, tarâna esti si in tarâna te vei intoarce (lat. Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris)