Sofronia-i fecioara; el – Olind…
De-un crez cu ea, sfios cum ea-i frumoasă,
Nimic cerându-i, mult nespus dorind,
Puțin sperând că ea-i va fi crăiasă,
Necutezând, nu-i spune-ncinsul jind.
(Ierusalimul eliberat)
Ieșind din aste încâlcite căi,
Grădina mândră îți ivește-n față
Havuzuri mari cu ape în văpăi,
Un râu, și flori, și arbori, și verdeață,
Coline, peșteri și umbroase văi…
Cu toate-odată ochiul ți-l răsfață
Și,- ascuns cum meștesugu-n orice parte-i,
Mai mare-i prețul nevăzut al artei.
(Ierusalimul eliberat)