A luat cu sine vântul toţi nourii tristeţii.
E verdele grădinii nou nestemat tezaur;
Se-ntorc în stoluri păsări pe urma frumuseţii
Şi asfinţitul naşte livezi-livezi, de aur.
Aprinde-mă, crepuscul! Parfum mă fă! Scrumeşte
Tu sufletu-mi, şi fă-mi-l ca tine: – apus de soare.
Deşteaptă-mi ce am veşnic, ce arde, ce iubeşte
Şi vântul de uitare să-şi ia ceea ce doare.
(A luat cu sine vântul)
(traducere de Ion Frunzetti)