Toate actiunile noastre trebuie sa tinda sa ne abata de la suferinta si neliniste. In clipa cand am atins acest tel, toate furtunile sufletului se imprastie, deoarece fiinta noastra nu mai rataceste spre lucruri care-i lipsesc si nici nu cauta altele prin care ar putea sa-si acopere nevoia de sanatate sufleteasca sau fizica. Caci noi urmarim placerea numai atunci cand suferim de lipsa ei. In momentul cand nu mai suferim, nu avem nevoie de placeri. De aceea sustinem ca placerea este inceputul si telul unei vieti fericite. Placerea este, dupa noi, cel mai insemnat bun al naturii… Cand sustinem ca placerea este scopul suprem, nu ne gandim la placerile destrabalatilor si ale simturilor, asa cum pretind cativa nestiutori care combat si deformeaza invatatura noastra, ci ne referim numai la lipsa suferintelor fizice si psihice… Nu exista viata placuta fara intelepciune, onestitate si dreptate, iar acestea nu pot fi despartite de placere. Cine nu traieste rational, onest si drept, acela nu are o viata fericita.
Sa ne alegem un om virtuos si sa-l avem mereu in fata ochilor, ca sa ne purtam ca si cum ne-ar vedea.
Nu exista o dreptate in sine, ci numai intelegerile reciproce, de la caz la caz, in care partile se angajeaza sa nu-si faca rau unele altora. Nedreptatea nu este un rau in sine, ci porneste numai din teama si banuiala ca ar putea sa indure asprimea ispasirii si a pedepsei. Nu este cu putinta ca cel care a facut pe ascuns o nedreptate, impotriva pactului stabilit intre oameni, sa ramana nepedepsit. In comunitate, dreptatea este aceeasi pentru toti; deoarece tot ce promoveaza intelegerea reciproca este folositor.