Ne-ar fi adeseori rusine de cele mai frumoase fapte ale noastre, daca lumea le-ar cunoaste izvoarele.
Pentru anumite pierderi ar trebui sa existe in inima omului nesecate izvoare de durere. Nu datorita curajului sau tariei judecatii te desprinzi dintr-o adanca mahnire; plangi amarnic si esti profund miscat; dar mai pe urma, esti atat de slab sau atat de nestatornic incat te impaci cu gandul.
Bogatiile, izvoare ale nenorocirilor, sunt scotocite chiar si din fundul pamantului.
Effodiantur opes, irritamenta malorum.
(Ovidius, Metamorphoses)