Paşoptiştii au fost europeni, în sensul cel mai deplin al cuvântului. Ideologia revoluţionară a depăşit frontierele, într-un sentiment de fraternitate a națiunilor. De aici, Primăvara popoarelor, cum a fost numit fenomenul revoluţionar paşoptist din Europa; de aici, bunăoară, strădania lui Nicolae Bălcescu de a se ajunge la o conciliere între Kossuth şi Avram lancu, în numele solidarității revoluţionare. Europenismul lor nu i-a împiedicat pe paşoptişti să-şi dedice toate forţele împlinirii idealului naţional şi să creeze statul român modern, premisa Marii Uniri din 1918, adică a desăvârşirii unității naţionale.
Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.