Conteaza nu cine a inceput bine, ci acela care termina bine.
Non qui bene coepit, sed qui bene finit, habet.
Nimic nu este mai greu decat ca prietenia sa dureze pana la sfarsitul vietii.
Nihil difficilius esse quam amicitiam usque ad extremum vitae permanere.
E placut sa-ti amintesti de un lucru dus la bun sfarsit.
Suavis laborum est praeteritorum memoria.
(Cicero, De finibus bonorum et malorum)
Moartea este sfarsitul firesc al vietii si nu o pedeapsa.
Mors naturae finis est, non poena.
(Cicero, Pro Milone)
Timpul, nu judecata, pune sfarsit dragostei.
Amori finem tempus, non animus facit.
(Syrus, Sententiae)
Acta est fabula, plaudite! – „Piesa a fost jucată (s-a sfârşit), aplaudati!”
Modalitate prin care se anunța sfârșitul reprezentatiilor în Roma antică; formula de încheiere a comediilor antice romane.
În teatrul din antichitate nu existau programe care să anunţe subiectul, actele şi distribuţia piesei. Publicul nu-şi dădea seama că spectacolul s-a terminat şi, păstrându-şi locurile, aştepta ca actorii să-şi continue jocul. De aceea se încetăţenise în acea vreme obiceiul ca, la sfârşitul reprezentaţiei, să se anunţe: „Acta est fabula”, adică „Piesa s-a sfârşit”.
Expresia s-a răspândit repede, trecând, de pe scena teatrului, pe scena vieţii, unde şi-a păstrat acelaşi sens care indică un final, o încheiere. Un pasaj din lucrarea lui Suetonius, Viata lui Augustus, sustine ca „Acta est fabula” au fost ultimele cuvinte pe care împăratul Augustus le-a rostit pe patul de moarte, – adică „piesa e terminată, viaţa mea s-a încheiat!” (Suetonius, De vita duodecim Caesarum). De asemenea, Rabelais ar fi spus pe patul de moarte ”La farce est jouée” (Comedia a fost jucată).
Şi astăzi, expresia „Acta est fabula„ se întrebuinţează spre a anunţa un sfârşit, un deznodământ. Într-un sens mai larg, uneori, indică faptul că s-a ajuns la sfârşitul a ceva, şi că nu mai este nimic de facut sau de adăugat.