Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate de Victor Hugo

E de-ajuns un zâmbet întrezărit sub o pălărie de crep alb cu bor liliachiu pentru ca sufletul să intre în palatul viselor.

(Mizerabilii: Cap. IV O inimă sub o piatră)

© CCC

Păpădie. În vârful unei torțe, o sferă de semințe albe pe care vântul o smulge și o poartă. Un fel de balon de săpun de pajiște care pare să fi fost suflat de pământ.

(Lucruri văzute)

© CCC

Iarnă este în capul meu, dar primăvara eternă este în inima mea. Respir la această oră parfumul liliacului, al violetelor și al trandafirilor, ca acum douăzeci de ani.

© CCC

În prezent trecem prin perioada nefastă a secolului al XIX-lea. Timp de zece ani, a existat un aparent declin al civilizației; Veneţia înlănțuită, Ungaria încătuşată, Polonia torturată, pedeapsa cu moartea peste tot.

(Fapte și vorbe)

© CCC

Hugo se referă aici la vremurile tulburi pe care Europa le traversa, el însuși fiind nevoit să plece în exil din Franța, timp de nouăsprezece ani, întorcându-se abia după abdicarea lui Napoleon al III-lea.

Patruzeci de ani este bătrânețea tinereții, dar cincizeci de ani este tinerețea bătrâneții.

© CCC

La douăzeci de ani, suntem îndrăgostiți mai mult decât orice altceva; la şaizeci de ani, suntem orice altceva decât îndrăgostiţi.

© CCC

Iubea cu toată pasiunea pentru că iubea cu ignoranță. Ea nu știa dacă este bine sau rău, util sau periculos, necesar sau mortal, etern sau temporar, permis sau interzis; ea iubea.

© CCC

Când cuvintele nu mai pot exprima ceea ce simte inima, există faptele şi mai ales privirile. Încercăm să ne exprimăm sentimentele prin cuvinte, dar unele sunt atât de puternice încât indiferent câte litere am aduna, nu vor fi suficiente pentru a spune ceea ce simțim.

© CCC

Ai dreptate, cuvintele lipsesc, inima e plină, vorbele sunt goale, cum putem spune că iubim? Cum să-ţi exprimi iubirea ? Cum aş putea să-i spun asta unei femei ca tine? Cu ce cuvinte să descriu acest amestec de tandreţe, respect, apreciere, admiraţie, devotament şi adoraţie pe care un suflet ca al tău îl naşte într-o inimă ca a mea? Renunţ. Limbajul omenesc nu este făcut pentru a exprima infinitul şi mă mulțumesc doar să îţi spun că te iubesc!

(Scrisoare către Léonie d’Aunet)

© CCC

Oh! Cât de adevărat, nu-i așa, că adevărata lumină, singura lumină este aceea pe care o avem în noi înșine!

(Scrisoare către Léonie d’Aunet)

© CCC

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.