Se simtea liber de orice apasare, asa cum te simti doar cand te afli printre straini, cand discuti cu persoane care iti sunt inferioare, nu spui nimic despre tine, vorbesti cu detasare despre problemele altora, cresti in ochii tai, dar ai libertatea sa si scazi in ochii tai.
Sunt, înainte de orice, un om liber.
Singura libertate a popoarelor este aceea de a-și schimba stăpânii.
(Pentru a trăi cu adevărat)
© CCC
Libertatea este dreptul de a face ceea ce permit legile. (Despre spiritul legilor)
Charles L. de Montesquieu
Dacă tuturor cetatenilor unui stat li s-ar permite să facă tot ce le place, ar aparea foarte repede conflictele. Cel mai puternic s-ar prevala de forta sa, iar cel mai slab ar deveni sclavul sau. Astfel, absența constrângerii nu ar conduce catre libertatea cetatenilor. Libertatea nu poate exista decat unde există legi ce confera tuturor atat drepturi, cat si obligații, condiții necesare pentru respectarea drepturilor fiecarui cetatean.
Veacurile de libertate, care produc oameni mari si pasiuni mari, sunt totodata singurele in care popoarele admira cu adevarat sentimentele nobile si curajoase.
Cine este de fapt liber ? Inteleptul si cel stapan pe sine insusi.
Numai acela este liber care iubeşte libertatea pentru el şi e bucuros s-o extindă şi asupra altora
Tot ceea ce nu izbutim sa indeplinim singuri ne limiteaza libertatea.
A fi activ inseamna a trai. Gandirea si vointa n-ar fi nimic daca n-ar servi activitatii. Actiunea, activitatea, munca sunt necesare echilibrului moral si fizic al omului. Sunt insesi conditiile vietii sale. Sunt, de asemenea, conditiile de existenta ale societatilor umane. Natura a voit ca ele sa fie pentru toti o necesitate materiala; legea morala a facut din ele o datorie.
Nu te indragosti: fii a ta, nu a mea sau a oricarui altcuiva.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.