Îmi place verbul a simți: a simți zgomotul valurilor mării, a simți un miros, a simți sunetul ploii care te stropește pe față, a simți pixul cum așterne gândul pe o foaie goală, a simți mirosul ființei iubite, a-i simți vocea și privirea. A simți e un verb emotiv, care te unește cu cine te simte.
Daca am putea, nu zic sa oprim in loc, dar sa prelungim minutele de emotie pe care ni le da muzica, am fi mai mult decat oameni…a iubi muzica inseamna a-ti asigura un sfert din fericire.
Egoismul nostru merge atat de departe incat credem, cand e furtuna, ca nu tuna decat pentru noi.
De doi ani nu am mai vorbit cu sotia mea, pentru a nu o intrerupe.
© CCC
Oamenii, in momente de autentica emotie, se exprima fara sa vrea in termeni de melodrama.
Dumnezeu, un rautacios care ne-a deschis spatiul fara sa ne dea aripi.
(Jurnal)
© CCC
Adevărul creator de iluzii este singurul pe care-l iubesc.
(Jurnal)
Vreau sa traiesc cu regretele mele, nu cu remuscarile mele.
De-as avea curajul sa povestesc altora adevarul pe care n-am curajul sa mi-l spun mie insumi.
Stiu, in sfarsit, prin ce se deosebeste omul de animal: problemele cu banii!
© CCC
Imi place sublimul, dar nu iubesc decat adevarul.
Morala e in fapte, nu in sentimente.
Sunt un om sensibil, pe care viata il raneste sau il bucura; n-am sangele rece al observatorului indiferent.
"Religia e un lucru sfant"... De ce acest prestigiu, aceasta imunitate? Un credincios e un barbat sau o femeie care crede in ceea ce spune un preot, si nu vrea sa creada ceea ce spune Renan sau Victor Hugo. Ce este oare sacru in asta? Ce diferenta e intre acest credincios si cutare prost care ar prefera literatura de foileton celei a marilor nostri poeti?
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.