M-am închis în lumină.
Pictori români de prestigiu au poposit în Brebu, comună prahoveană aflată pe malul stâng al Doftanei, la nord-est de Câmpina: pictorul Sava Henţia a locuit aici în anii 1886-1904, găzduindu-l adesea şi pe Nicolae Grigorescu, pentru ca mai târziu, în 1908, Ştefan Luchian să imortalizeze peisaje, case, porturi populare, ansamblul medieval în care a locuit și să lase comunei un adevărat motto: „La Brebu, m-am închis în lumină”.
Adevaratul artist creează, chiar si imitand.
Le véritable artiste crée, même en copiant.
© CCC
A realiza reprezentarea nereprezentabilului, ba chiar a invizibilului, a atinge si a percepe impalpabilul.
(Misiunea pictorului)
© CCC
Cine traieste artistic traieste mereu doar clipa prezenta.
Avem arta pentru a nu muri din cauza adevărului.
(Voința de putere, 1896-1911)
Oamenii de geniu realizează uneori cel mai mult atunci când lucrează cel mai puțin, pentru că se gândesc la invenții și își formează în minte ideea perfectă pe care apoi o exprimă cu mâinile lor.
© CCC
Oricat de originale ar fi operele de geniu, ele sunt facute de oameni: vibram impreuna cu ele in masura in care sunt pline de umanitate, iar sentimentul prin care patrundem frumusetea nu se deosebeste prin nimic de sentimentul care le-a creat.
Arta este produsul cel mai specific uman, definind toate diferentele specifice dintre om si orice altceva.
Arta este creatie in bucurie. Cand orice muritor va dobandi constiinta unui artist, fata lumii se va schimba.
Viata fara binefacerile stiintei si fara frumusetile artei nu inseamna nimic.
Cei din jurul lui nu pot aprecia indeajuns pe artist. Ca sa vezi un varf de munte, se cere perspectiva departarii.
S-a susținut că creștinismul a pus capăt artei antice. Într-o anumită măsură, această opinie poate fi justificată. Creștinismul și, de asemenea, Islamul, în imitarea înaintașului lor Iudaismul, resping în esență ceea ce face frumusețea artei antice, plasticitatea.
(Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu)
© CCC
Adevaratele poezii incep acolo unde se incheie pe hartie.
Exista lucruri adanci, care in lumina artei pot fi intelese cu mult mai limpede decat in lumina stiintei. Se spune ca apa unor mari e mai stravezie in lumina lunii decat in lumina soarelui.
Arta este strict o chestiune de experiență, nu de principii, iar ceea ce contează în primul și în ultimul rând în artă este calitatea; toate celelalte lucruri sunt secundare.
© CCC
…ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.