Citate de Hermann Hesse

Cunoasterea de sine: Cufunda-te in tine insuti, fa ceea ce corespunde profundei tale fiinte; cauta-te pe tine insuti, fii propriul tau stapan, mergi pe drumul tau propriu, indiferent incotro duce.

Nu uri femeia pe care ai iubit-o ieri... De altfel, cine uraste nu s-a vindecat de dragoste.

Ar fi un subiect curios de cercetare şi studiere acela de a stabili dacă ura şi iubirea nu sunt în fond unul şi acelaşi lucru. Fiecare din ele, în cea mai dezvoltată formă a lor, presupune un grad ridicat de intimitate şi de cunoaştere a inimii; fiecare face pe un individ să depindă de alt individ în hrana lui sufletească sau spirituală. Atât cel ce iubeşte cu pasiune, cât şi cel ce urăşte nu mai puţin pătimaş se simt deopotrivă de pierduţi şi părăsiţi când obiectul pasiunii lor dispare. Din punct de vedere filosofic deci, cele două pasiuni par esenţial identice, cu singura deosebire că, din întâmplare, una ne apare scăldată într-o strălucire cerească, iar cealaltă într-o lumină sumbră şi sinistră. (Litera stacojie)

Arta nu este nimic altceva decat contemplarea lumii impregnate de har, luminata din interior. A revela prezenta lui Dumnezeu indaratul oricarui obiect, aceasta este functia artei.

Cautand unitatea, el respinse diversitatea.

Odi profanum vulgus. (Horațiu, „Ode”, III, 1, 4) Urăsc mulțimea ignorantă. Cu aceste cuvinte începe prima strofă a celei de-a treia cărți din Odele (Carmina) lui Horațiu. Horațiu își exprimă detașarea față de oamenii incapabili să-i înțeleagă opera, specificând că numai o elită va putea înțelege și aprecia ceea ce spune. Astfel, poetul dorea ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine. Ulterior, expresia a devenit un proverb prin care se exprimă o superioritate disprețuitoare față de masa plebeiană, față de omul din popor, considerat profan și ignorant și care nu reușește să aprecieze frumusețea poeziei. © CCC

Uram oamenii asupra carora nu avem nici o influenta, caci indiferenta lor constituie lovitura cea mai dureroasa care poate fi adusa orgoliului omenesc.

Pana-ntr-atat sa iubesti ca si cum soarta te va obliga sa si urasti si, de asemenea, sa urasti ca si cum, dupa aceea, poate vei iubi.

Trebuie să învățați să râdeți. Pentru a ajunge la umorul de calitate, nu vă mai luați prea mult în serios. (Lupul stepelor, 1927)

Viata este un joc de sah cu Dumnezeu.

Nimic nu a fost, nimic nu va fi, totul este, totul consta din esenta si prezent.

Dacă ceva de preț și de neînlocuit dispare, avem impresia că ne-am trezit dintr-un vis. (Călătorie în Orient, 1932)

Pana astazi intelectul omenesc n-a depasit unicele sale doua resurse: admiratia si repulsia - si, intre aceste doua extreme, spiritul trebuie sa se comporte cu o egala putere. Omul sentimental e un degenerat daca nu stie, iubind frumos, sa urasca admirabil...

Pe drumul lung de la pește, pasăre și maimuță până la animalul belicos al zilelor noastre, pe drumul acesta lung la capătul căruia sperăm să devenim oameni și zei, nu cei normali ne-au împins înainte din treaptă în treaptă. Dimpotrivă, normalii au fost întotdeauna conservatori, preferând zonele sănătății, și ale lucrului verificat. Unei șopârle normale, nu i-ar fi trecut nicicând prin minte să încerce să zboare. O maimuță normală nu s-ar fi gândit nicicând să părăsească adăpostul din copaci și să meargă în două picioare pe pamânt. Normalii sunt, după părerea mea, meniți să păstreze forma existentă, un mod de viață, o rasă, o specie, s-o protejeze și s-o întărească pentru a se asigura pe ei înșiși. Fantaștii, în schimb, nu se dau în lături să facă salturi, să viseze negânditul, pentru că cine știe, într-o bună zi, peștele să devină animal de uscat, iar maimuța - om…

Patima este intotdeauna o taina si nu poate fi deslusita si, din pacate, este sigur ca viata nu-i cruta pe copiii ei cei mai frumosi si ca adesea cei mai minunati oameni trebuie sa iubeasca tocmai ceea ce ii distruge.

Ura, cateodata, nu e decat iubire stangace, in nestire; in orice caz, e mai buna ucenicie decat nepasarea.

Ura creste prin ura reciproca si, dimpotriva, poate fi nimicita prin iubire…, ura invinsa cu totul de iubire se schimba in iubire si, in acest caz, iubirea este mai mare decat daca ura nu ar fi precedat-o.

Care casa, care state sunt atat de trainice, incat ura si invrajbirea sa nu le poata narui?

Adevarul este trait, nu predat la catedra.

A gasi la fiecare om trasaturile care-l deosebesc de ceilalti inseamna a-l cunoaste.