Citate de Hermann Hesse

Pentru fiecare lucru pe care l-ai ratat, ai castigat altceva, si pentru fiecare lucru pe care il castigi, pierzi ceva.

Ne-am căptușit cu modele false, modelul omului care reușește ușor, care se descurcă, care știe să facă bani. Ne-am pierdut moralitatea. Ne-am pierdut manierele și educația. Am uitat să ne mai îmbrăcăm frumos, să ne mai purtam elegant. Am pierdut – nu burghezia materială, ci burghezia spiritului, noblețea spirituală. Trăim azi într-un mediu semicultural și parvenit, impulsiv și brutal. Suntem departe, foarte departe de ce am fost cândva.

Tot astfel a trebuit sa gandesc si despre parintii mei. Ei spun ca eu sunt copilul lor si ca as fi ca ei. Dar chiar daca trebuie sa ii iubesc sunt pentru ei un om strain pe care nu-l pot intelege. Si ceea ce este esential la mine si poate fi tocmai esenta sufletului meu, ei considera ca e neimportant si atribuie acest ceva tineretii sau toanelor mele. Si cu toate acestea tin la mine si mi-ar face cu draga inima tot binele din lume. Un tata ii poate da copilului sau nasul si ochii si chiar si mintea drept mostenire, dar nu si sufletul. Acesta e nou odata cu fiecare om.

Daca te temi de cineva, atunci pricina e ca l-ai lasat pe acest cineva sa aiba putere asupra ta.

Viata este un joc de sah cu Dumnezeu.

Taria unui lant sta in veriga lui cea mai slaba.

Arta nu este nimic altceva decat contemplarea lumii impregnate de har, luminata din interior. A revela prezenta lui Dumnezeu indaratul oricarui obiect, aceasta este functia artei.

Cand uram pe cineva, uram in el ceva ce face parte din noi insine.

Pierderea lucrurilor frumoase e cea mai nedreaptă. (Cenuşa din ornic)

La un moment dat, pentru ca ceva sa functioneze din nou, trebuie sa-ti asumi riscul de a pierde totul. (traducere CCC - Copyright ©2012)

Patima este intotdeauna o taina si nu poate fi deslusita si, din pacate, este sigur ca viata nu-i cruta pe copiii ei cei mai frumosi si ca adesea cei mai minunati oameni trebuie sa iubeasca tocmai ceea ce ii distruge.

Lacrimile sunt gheata sufletului care se topeste.  

Dacă ceva de preț și de neînlocuit dispare, avem impresia că ne-am trezit dintr-un vis. (Călătorie în Orient, 1932)

Adevarul este trait, nu predat la catedra.

Toata existenta parea sa se intemeieze pe dualitate, pe contrarii; erai femeie sau barbat, vagabond sau burghez, rational sau simtitor - nicaieri nu puteai trai concomitent inspiratia si expiratia, barbatia si feminitatea, libertatea si ordinea, instinctul si spiritul, intotdeauna unul trebuia platit cu pierderea celuilalt, si intotdeauna si unul, si celalalt erau la fel de importante si demne de a fi dorite!

Fiecare om are sufletul sau pe care nu-l poate amesteca cu altul... Doi oameni pot sa fie atrasi unul de celalalt, pot sa vorbeasca impreuna si sa se simta mai apropiati, sufletele lor sunt insa asemenea unei flori, fiecare floare avandu-si radacina intr-un loc anumit, neputandu-se sa se duca la alta floare, caci lucrul acesta ar insemna sa-si paraseasca radacina ei, ceea ce nu e cu putinta.

Căința singură nu servește la nimic, nu se poate cumpăra iertarea prin căință, n-o poți cumpăra deloc. (Călătorie în Orient, 1932)

Nimic nu a fost, nimic nu va fi, totul este, totul consta din esenta si prezent.

Fiecare om isi are sufietul lui, pe care nu poate sa-l amestece cu altul. Doi oameni se pot indrepta unul catre celalalt, pot vorbi unul cu altul si pot fi foarte apropiati. Dar sufletele lor sunt ca niste flori, fiecare a prins radacini in locul lui si nici unul nu poate veni la celalalt, altminteri ar trebui sa-si paraseasca radacina si asta nu poate s-o faca. Florile isi imprastie mireasma si samanta pentru ca doresc foarte mult sa fie impreuna; dar floarea nu poate face nimic pentru ca samanta sa ajunga la locul potrivit, acest lucru il face vantul, iar acesta vine si pleaca mereu cum si cand ii e voia.

Fiecare om are sarcina sa in viata, iar ea nu este niciodata cea pe care el si-ar fi dorit-o.