Citate de Franz Kafka

Scriu altfel decât vorbesc, vorbesc altfel decât gândesc, gândesc altfel decât ar trebui să gândesc și tot așa până în adâncurile beznei. © CCC

Dacă ceva de preț și de neînlocuit dispare, avem impresia că ne-am trezit dintr-un vis. (Călătorie în Orient, 1932)

Mi-am petrecut viata incercand sa ma apar de dorinta de a-i pune capat.

Orice fiinta, cat de neinsemnata ar fi, constituie centrul unui cerc trasat in jurul ei.

Arta noastra e de a fi orbiti de lumea adevarului.

In mod absolut sigur, scriu lucruri din disperare fata de trupul meu si fata de viitorul care ma asteapta avand acest trup.

Pentru anumite pierderi ar trebui sa existe in inima omului nesecate izvoare de durere. Nu datorita curajului sau tariei judecatii te desprinzi dintr-o adanca mahnire; plangi amarnic si esti profund miscat; dar mai pe urma, esti atat de slab sau atat de nestatornic incat te impaci cu gandul.

Nu eu i-am pierdut pe atenieni, ci atenienii m-au pierdut pe mine. © CCC

Tot ce nu vizeaza esentialul imi este indiferent. Fericirea n-as putea-o atinge decat daca as reusi sa ridic lumea ca s-o fac sa intre in adevar, pur, imuabil.

Ce sinucidere poate fi fericirea!

Un gând neexprimat imediat şi definitiv îşi pierde sensul; gândul scris îşi pierde şi el întotdeauna sensul, dar capătă în schimb, uneori, unul nou.

Nu trebuie sa iesi din camera. Ramai asezat la birou si asculta. Nici macar nu asculta, doar asteapta. Nici macar nu astepta, stai linistit si singur. Lumea ti se va oferi de buna voie, sa o descoperi in adevarata lumina, nu are incotro. Se va rostogoli nestavilita la picioarele tale.

Atata timp cat nu incetezi sa urci, treptele nu se vor termina; sub pasii tai care urca, ele se vor inmulti la nesfarsit. (Protectori)

Între multe alte lucruri, tu erai pentru mine și o fereastră prin care puteam privi străzile. Singur, n-aș fi putut. (Scrisori către Milena)

În momentul când îţi pierzi raţiunea de a mai exista, trebuie să-ţi faci o filosofie de viaţă în care să consideri că mai ai de ce să trăieşti.  […] Am simţit că mai sunt folositoare la ceva. Altminteri, este foarte greu când pierzi tot ce înseamnă reper în viaţa ta.

Ne-am căptușit cu modele false, modelul omului care reușește ușor, care se descurcă, care știe să facă bani. Ne-am pierdut moralitatea. Ne-am pierdut manierele și educația. Am uitat să ne mai îmbrăcăm frumos, să ne mai purtam elegant. Am pierdut – nu burghezia materială, ci burghezia spiritului, noblețea spirituală. Trăim azi într-un mediu semicultural și parvenit, impulsiv și brutal. Suntem departe, foarte departe de ce am fost cândva.

Se simtea liber de orice apasare, asa cum te simti doar cand te afli printre straini, cand discuti cu persoane care iti sunt inferioare, nu spui nimic despre tine, vorbesti cu detasare despre problemele altora, cresti in ochii tai, dar ai libertatea sa si scazi in ochii tai.

N-am să mă gândesc acum la asta, îşi zise ea îndârjită, folosind vechiul procedeu. O să înnebunesc dacă mă gândesc că-l pierd. O să mă gândesc mâine. (Pe aripile vântului)

Nu poti pierde ceea ce nu ai avut…

Zi pierduta este cea in care nu ai ras. © CCC