Citate de Franz Kafka

Am vrut să scriu dintotdeauna, am încercat de timpuriu, însă cuvintele le-am găsit abia mai târziu.

Scriu în franceză pentru că mama mea, născută Mavrocordat, s-a căsătorit cu Lahovary, iar în urma pierderii unui copil și-a părăsit conacul din România, stabilindu-se la Paris, când aveam doar cinci ani. Așa se explică de ce limba în care îmi exprim gândurile este franceza. Sunt convinsă că asta nu poate aduce decât beneficii unui scriitor de origine română. Scriind într-o limbă universală, poți fi tradus și citit în întreaga lume, facilitând astfel cunoașterea spiritului autohton de către cei care nu îți cunosc limba. Și cred că toți aspirăm la universalitate...” („O oră cu Prințesa Martha Bibescu”, Ilustrațiunea română, 2 (An VIII): 15, 5 ianuarie 1936) © CCC

Mai întâi, scrii ca să te cunoşti, apoi, ca să te recunoşti și, în sfârșit, ca să te scuzi. © CCC

Fiecare scrie, nu pentru ca vrea, ci pentru ca nu poate altfel.

A scrie e ca și cum ai construi un labirint. Spunem că este vorba despre lume, dar, în realitate, noi suntem centrul – scriem mereu despre noi înșine. Anonim © CCC

Nu trebuie sa iesi din camera. Ramai asezat la birou si asculta. Nici macar nu asculta, doar asteapta. Nici macar nu astepta, stai linistit si singur. Lumea ti se va oferi de buna voie, sa o descoperi in adevarata lumina, nu are incotro. Se va rostogoli nestavilita la picioarele tale.

„Cred că n-am îmbătrânit degeaba” Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri. N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii. Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor. «Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila. Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede… Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…) Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin. Înaintarea în varstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vârsta, poate nu la toata lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este. Undeva în Vechiul Testament se spune ca vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere. Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Tie, du-Te la altul!”. (…) Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile. Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor. Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât. Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.

21 mai 2007

Discurs la primirea Trofeului Fundatiei Dignitas pentru Excelenta

Ieri, încă mai era printre noi...  (12 mai 2021)

A scrie bine inseamna, in acelasi timp, sa simti bine, sa gandesti bine si sa spui bine. © CCC

M-am născut pentru a călători și a scrie versuri. © CCC

Cât privește scrierile mele, nu le-am recitit niciodată. Nu le știu. Când scriu ceva, o fac pentru că trebuie. De îndată ce vede lumina tiparului, încerc să uit cât mai repede ce am scris. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani)

După o călătorie în timpul verii, în Elveția, care a fost bogată în experiențe, am început să scriu. La început, urmăream descrieri ale naturii și ale vieții oamenilor până când, odată cu trecerea anilor, descrierea omului a devenit interesul meu principal. © CCC

Pentru cineva care nu mai are patrie, scrisul reprezinta locul existentei.

Dintre toate speciile literare - hai sa zic mai bine: dintre toate felurile de a scrie - jurnalul e cea mai absurda. Mana ta stanga da bani mainii tale drepte. Notezi, pentru tine, ceea ce tu insuti stii de fapt mult mai bine decat cel care noteaza, caci durerea e autentica, pe cand "ma doare" e o conventie.

O mână-ascunsă scrie și trece mai departe. Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte Nu vor îndupleca-o să șteargă vreun cuvânt. Nici lacrimile tale nu pot să șteargă-un rând. (Rubaiate)

Scriam odinioara fara sa stiu nimic despre viata. Acum, cand stiu ce este viata, nu imi mai ramane nimic de scris. © CCC

Traiesc, iar acest lucru imi este cat se poate de clar.

Scriu altfel decât vorbesc, vorbesc altfel decât gândesc, gândesc altfel decât ar trebui să gândesc și tot așa până în adâncurile beznei. © CCC

Bărbatul meu spunea: “Noroc că nu scrii așa cum vorbești. Pentru că vorbești foarte prost.”

Scrisul specific feminin nu există! Scrisul este universal. (Le Figaro - 15 martie 2001) © CCC

Ceea ce se citește ușor se scrie al naibii de greu. © CCC