De cate ori cineva se jertfeste pentru altii, poti fi sigur ca pretuieste mai mult decat ei.
Pe masura ce un suflet se afunda in habotnicie, pierde simtul, gustul, nevoia, dragostea de realitate.
Niciun lucru nu e bun pentru toti, ci numai in raport cu unii; niciun lucru nu e adevarat pentru toti, ci numai in raport cu cine crede astfel: nu exista metoda sau teorie care sa se poata aplica oricui, fara exceptie.
Sunt multe lucruri care scapa ratiunii, iar acela care, pentru a intelege viata, se foloseste numai de ratiune e asemenea unui om care ar vrea sa apuce flacara cu clestele; ii ramane in mana doar un taciune fumegand, caci flacara s-a stins numaidecat.
Faptul ca omul e nascut pentru fericire, ne invata, cu siguranta, intreaga natura. Numai sfortarea catre voluptate fecundeaza planta, umple stupii cu miere si inima de bunatate.
Din saturarea dorintelor se poate naste un fel de deznadejde care insoteste placerea si se ascunde dupa ea.
Suntem toti facuti in asa fel incat am putea fi mai buni si cred ca cea mai mare inteligenta este tocmai aceea care sufera mai mult de limitele ei.
Sa pretuiesti exact atat cat pari; sa nu cauti a parea mai mult decat pretuiesti. Sunt oameni care cauta sa arate altfel decat sunt si ajung sa nu mai stie cine sunt cu adevarat.