Sensurile nu sunt determinate de situatii, ci ne determinam noi insine prin intelesurile pe care le conferim situatiilor.
Lumea in care patrundem, nascandu-ne, este cruda si crunta si totodata de o frumusete dumnezeiasca. Sa credem ca predomina lipsa de sens sau sensul este o chestiune de temperament. Daca lipsa de sens ar prevala in mod absolut, ar disparea tot mai mult, pe masura evolutiei, caracteristica vietii de a fi plina de sens. Dar nu acesta este – sau nu-mi pare mie ca este – cazul. Probabil ca, asa ca in toate problemele metafizice, ambele sunt adevarate: viata este sens si nonsens sau are sens si nonsens. Nutresc speranta anxioasa ca sensul va fi preponderent si va castiga batalia.