Pe tărâmul artelor este cu neputință să desemnezi un creator ca fiind cel mai mare. Nici dintre muzicieni, nici dintre pictori ori sculptori, cu atât mai puțin dintre poeți nu poți alege unul singur, deoarece se găsesc oricând şi oriunde atâția care-l concurează la întâietate. Cu atât mai grea e selecția când e vorba de o opțiune personală. Şi mai spinoasă încă în cazul unui profesor de Literatură universală şi comparată, cum am fost eu şi care a vagabondat prin culturi şi epoci diverse, căutând, cântărind, alegând valori. Cum să nu rămâi copleşit de Homer şi tragicii greci (am scris o monografie despre Sofocle, dar îl prețuiam mult şi pe Eschil), cum să nu te înfioare poezia dantescă în plin Ev Mediu! Dar Renaşterea târzie şi titanii ei! Şi aşa mai departe. Şi doar în Europa!
Astfel încât, nu mă pot mărgini la unul singur dintre poeți, deşi steaua mea fixă pe cerul poeziei rămâne Eminescu, pentru rațiunile explicate în toate cărțile mele despre el.
Cu Shakespeare am păstrat cea mai respectuoasă intimitate, intrând în cele mai mărunte detalii ale textelor sale, prin confruntarea cu traducerile româneşti, pe vremea când eram şi redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA). De altfel, inițierea în analiza „marelui Will" am primit-o de la marele meu dascăl, Dragoş Protopopescu, cel mai de seamă shakespearolog romăn, în neuitatele sale seminarii din vremea studenţiei. Am tradus şi câteva sonete, am scris despre ele, demonstrând platonismul inspirației, atât de la modă în epocă. Lucrarea de licență, susținută cu prof. Leon Levițchi, i-am consacrat-o lui. Am scris şi despre câteva din tragediile lui, acea operă care însumează o viziune a întregii condiții umane şi care-şi păstrează până azi adevărul şi prospețimea.
După el, vine Goethe, spiritul universal, neo-clasicul, de care de asemenea mă simt foarte legată şi de care m-am ocupat.
Însă cum volumul englez al operelor complete shakespeariene şi numeroasele volume în germană ale lui Goethe sunt greu de transportat în vacanță, iau cu mine volume izolate din cei pe care îi simt mereu alături: Rilke, Mallarmé, Valéry. Dar nu lipsesc nici Hölderlin, John Keats sau Novalis.
Vedeți, nu e doar unul! Poezia, ca și muzica şi rugăciunea, îmi sunt de nedespărțit, cuvântul şi sunetul fiind o adevărată hrană a omului lăuntric.
A infatisa in chip crud adevarul comun este aptitudinea artistului muncitor; a face mai bine decat a facut natura insasi si a o infrumuseta, imitand-o, este arta rezervata geniului.
Opera de arta este exagerarea unei idei.
Muzica este graiul in care se oglindesc fara putinta de prefacatorie, insusirile sufletesti ale omului, ale poporului.
O opera solida isi supravietuieste siesi.
Arta isi are radacinile in nevoia omului de a se exprima. Aceasta nevoie de exprimare este, pe cat se pare, un instinct al omului, harazit lui pentru ca speciei sa-i ramana conservate experientele si sentimentele individului.
Creatie…ceea ce conteaza…este sa vibrezi tu insuti si sa faci pe altii sa vibreze.
Intens si cu adevarat “actuale” pot deveni, la un moment dat, numai operele ce vor fi pe urma definitiv, iremediabil si pentru totdeauna “inactuale”
Arta nu e un scop in sine, ci doar un mijloc de a sta de vorba cu oamenii.
Un scriitor ar trebui să scrie cu ochii, iar un pictor să picteze cu urechile.
© CCC
Arta nu este nimic altceva decat contemplarea lumii impregnate de har, luminata din interior. A revela prezenta lui Dumnezeu indaratul oricarui obiect, aceasta este functia artei.
Sufletul omenesc nu poate suferi golul si, oriunde il gaseste, pune poezie.
Toate întrebările astea-s pur academice, spuse ca un oracol Russell, din umbra lui. Vreau să spun, dacă Hamlet e în realitate Shakespeare, sau Iacob întaiul, sau Essex. Ca şi discuţiile clericilor despre istoricitatea lui Isus. Arta trebuie să ne reveleze nouă idei, esențe spirituale fără formă. Întrebarea suprema în ce priveşte o operă de artă este din cat de adancă viaţă izvorăşte. Pictura lui Gustave Moreau este pictura ideilor. Poezia cea mai profundă a lui Shelley, cuvintele lui Hamlet, ne aduc mintea în contact cu înţelepciunea veşnică, lumea ideilor lui Platon. Tot restul sunt doar speculaţiile unor învăţăcei, bune pentru învăţăcei.
(Ulise)
Greutatea lumii
este iubirea.
Sub povara
singuratatii,
sub povara
nemultumirii,
greutatea,
greutatea pe care o purtam
este iubirea.
(Cantec)
© CCC
O dezordine frumoasa este un efect al artei.
© CCC
Arta este lupta perpetua pentru libertate. Constient sau inconstient, lupta aceasta este singura misiune perceptibila a universului moral, pe care il stimuleaza si il innobileaza.
Arta are o functie sociala bine definita, ea este o scoala a moralei pentru cetateni.
Singurele opere durabile sunt operele de circumstanta. Si la drept vorbind, nici nu exista altceva decat opere de circumstanta, fiindca toate depind de locul si de modul in care au fost create. E cu neputinta sa le intelegem si sa le iubim cu dragoste inteligenta daca nu cunoastem timpul, locul si circumstantele originii lor.
Chiar şi cel mai neînsemnat obiect, dacă este executat perfect, sporeşte frumuseţea Pământului nostru.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.