Jacinto Benavente

Jacinto Benavente y Martínez, 12 aug. 1866 – 14 iul. 1954, născut în Madrid, Spania, unul dintre cei mai importanți dramaturgi spanioli ai secolului XX, care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1922. A trăit 88 de ani.

Fiu al unui foarte cunoscut medic pediatru din Madrid, Jacinto Benavente și-a abandonat studiile de drept când a murit tatăl său. Acesta i-a lăsat moștenire un venit confortabil, astfel încât a putut călători în Franța, Anglia și Rusia.

Întors în Spania, a colaborat la multe ziare și a publicat o colecție de poezii. Dar s-a remarcat prin lucrarea „Scrisori de la femei”, în 1893.

Și-a început cariera de dramaturg în 1892 cu o colecție de piese intitulată „Teatru Fantastic” și a obținut succes cu comedia sa „Cuibul altora”, în 1894. Piesele sale sunt comice, realiste și fantastice în același timp.

A readus drama către realitate prin intermediul criticii sociale: versuri declamatorii care cedează locul prozei, melodrama făcând loc comediei, formula cedând locul experienței, iar acțiunea impulsivă către dialog și jocul minții. Benavente a manifestat o preocupare pentru estetică și mai târziu pentru etică.

Măsura în care a extins sfera teatrului este dovedită de gama pieselor sale – de exemplu, Los intereses creados (Interesele create, reprezentată în 1903, publicată în 1907), considerată capodopera sa, bazată pe versiunea italiană a commedia dell’arte; Los malhechores del bien (Răufăcătorii de bine, reprezentată în 1905; La noche del sábado (Sâmbătă noaptea, reprezentată în 1903; Saturday Night, interpretat în 1926); și La malquerida (Cea rău iubită, 1913), o tragedie rurală având ca temă incestul.

Tragedia din 1913, Cea rău iubită (La malquerida) a fost cea mai de succes piesă a sa în Spania și în America de Nord și de Sud. Stăpâna (Señora Ama), 1908, despre care se spune că era piesa de teatru preferată a autorului, este o comedie idilică plasată printre oamenii din Castilia.

În 1922, a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Apoi a început un turneu prin America Latină și Statele Unite cu o trupă. Aceasta i-a reprezentat piesele în care îi critica pe bogații și parveniții înaltei societăți din Madrid.

În 1928, piesa sa Para el cielo y los altares („Către cer și altare”), care profețea căderea monarhiei spaniole, a fost interzisă de guvern.

În timpul Războiului Civil Spaniol, Benavente a trăit în Barcelona și Valencia și a fost o perioadă arestat. În 1941, deși fusese reținut o perioadă de autorități, a recâștigat favorurile oficiale și a intrat în grațiile publicului cu piesa Incredibilul (Lo increible), 1941.

Productivitatea sa extraordinară ca dramaturg (a scris peste 150 de piese de teatru) amintește de Epoca de Aur a Spaniei și de prolificul scriitor Lope de Vega.

Totuși, cu excepția, nemiloasei tragedii Copilăria (La infanzona), 1945, Bătrâna nobilă, 1948 și Ogarul cerului (El lebrel del cielo), 1952, inspirată de poemul „Hound of Heaven” (Ogarul raiului) de Francis Thompson, lucrările ulterioare ale lui Benavente nu i-au adăugat prea mult faimă.

Autorul a mai scris piese pentru copii, comedii și tragedii, printre care, în 1901, „Soția guvernatorului”.

Unul dintre cei mai mari dramaturgi spanioli ai sec. XX, a continuat să scrie până la sfârșitul vieții, creând peste 150 de piese.

Între 1941 și 1955, opera lui Jacinto Benavente a fost publicată în zece volume.

Opere principale:

Cuibul străin (El nido ajeno), 1894; Oameni cunoscuți (Gente conocida), 1896; Hrana fiarelor (La comida de las fieras), 1898; Sâmbătă noaptea (La noche del sábado), 1903; Trandafiri de toamnă (Rosas de otoño), 1905; Răufăcătorii de bine (Los malhechores del bien), 1905; Interesele create (Los intereses creados), 1907(considerată capodopera autorului); Stăpâna (Señora ama), 1908; Soțul văduvei sale (El marido de su viuda), 1908; Prințul care a învățat totul din cărți (El principe que todo lo aprendió en los libros), 1909; Nepoțelul (El nietecito), 1910; Cea rău iubită (La malquerida), 1913; Orașul vesel și încrezător (La ciudad alegre y confiada), 1916; Câmp de hermină (Campo de armiño), 1916; Cenușăreasa (La Cenicienta), 1920; Lecțiile iubirii bune (Lecciones de buen amor), 1924; Fluturele care a zburat deasupra mării (La mariposa que voló sobre el mar), 1926; Pepa Doncel, 1928; Vieți încrucișate (Vidas cruzadas), 1929; Zdrențele purpurei (Los andrajos de la purpura), 1930; Logodnica de zăpadă (La novia de nieve), 1934; Păsări și zburătoare (Aves y pájaros), 1940; Onestitatea lacătului (La honradez de la cerradura), 1942; Copilăria (La infanzona), 1945; Titania, 1946; Abdicare (Abdicación), 1948; Don Juan a sosit (Ha llegado Don Juan), 1952; Acul cu gămălie în gură (El alfiler en la boca), 1954.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.