Jean B. Massillon

Jean-Baptiste Massillon, 24 iun. 1663 – 28 sept. 1742, născut în Hyères (Franța),  cleric, episcop de Clermont în Auvergne, orator francez, membru al Academiei Franceze. A trăit 79 de ani.

S-a alăturat congregației oratorienilor (ordinul călugăresc al Oratoriului), prezentă în Hyères, orașul său natal, la vârsta de 18 ani și a început prin a studia în colegiile ordinului său, în special la Pézenas în 1684 și 1685, și la seminarul din Vienne.

A fost hirotonit preot pe 22 septembrie 1691. Remarcându-se foarte devreme prin elocvența sa, a fost chemat în 1691 să țină discursul de înhumare a episcopului de Vienne, Henri de Villars, apoi a arhiepiscopului de Lyon, Camille de Neufville de Villeroy în 1693. După aceste succese, s-a refugiat în mănăstirea cisterciană de la Sept-Fons. Cardinalul de Noailles, episcopul Parisului, l-a chemat înapoi pentru a conduce seminarul Saint-Magloire.

Foarte repede, a căpătat reputația de mare predicator în 1700, a predicat Adventul la Versailles înaintea lui Ludovic al XIV-lea. Acesta din urmă, după ce a ascultat una dintre predicile sale, i-a spus:

„Părinte, am auzit mulți oratori mari, am fost mulțumit de ei, dar după ce te-am auzit, sunt foarte nemulțumit de mine însumi. “

Madame de Coulanges (Marie-Angélique du Gué de Bagnols, doamna de Coulanges, născută în jurul anului 1641, persoană de spirit și scriitoare de epistole, prietenă apropiată a doamnei de Sévigné). scria despre el într-o scrisoare din 3 martie 1704 către doamna de Grignan:

„Părintele Massillon a reușit la curte așa cum a reușit la Paris; dar deseori semănăm în pământ nerodnic, când semănăm la curte, adică persoanele care sunt foarte impresionate de predici sunt deja convertite, iar ceilalți așteaptă Harul, adesea fără nerăbdare; nerăbdarea ar fi deja un mare har.”

A rostit mai multe discursuri funebre, printre altele, pe cele ale prinților de sânge, prințului de Conti (1709), delfinului (1711) și regelui (1715) care începeau cu aceste cuvinte: „Numai Dumnezeu este mare, fraţii mei, şi mai ales în aceste ultime clipe în care prezidează moartea regilor pământului”.

Desemnat episcop de Clermont-Ferrand pe 12 noiembrie 1717, în 1718, a ținut predicile „micul post” înaintea lui Ludovic al XV-lea care avea atunci vârsta de 8 ani. Și-a primit bulele (actele oficiale) de confirmare pe 14 noiembrie 1718 și a fost recunoscut pe 21 decembrie a aceluiași an de către André Hercule de Fleury, episcopul de Fréjus.

A fost ales membru al Academiei Franceze în 1718, înlocuindu-l pe starețul de Louvois, dar a fost prezent o singură dată, pe 23 februarie 1719, ziua primirii sale, preferând să rămână aproape de credincioșii săi în eparhia sa. A preluat scaunul de academician pe 29 mai 1719.

Foarte apreciat în dieceza sa, s-a întors la Paris o singură dată pentru a rosti discursul funerar al ducesei văduve de Orléans în biserica abației din Saint-Denis (celebra Prințesă Palatină, Elisabeth Charlotte, soția lui Filip al Franței, Duce de Orléans, Monsieur, fratele mai mic al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și mama regentului Filip al II-lea, Duce de Orléans), în 1722.

În secolul al XVIII-lea, a fost adesea comparat cu strălucitul predicator Louis Bourdaloue și cu episcopul, teologul și renumitul orator și predicator de la curtea regelui Ludovic al XIV-lea, Jacques-Benigne Bossuet. Predicile sale publicate au trecut prin numeroase ediții, iar Operele sale complete au fost publicate de mai multe ori în decursul secolului al XIX-lea.

Voltaire, care citea Le Petit Carême (Postul Mic) în timpul meselor, spunea despre el: „Predicatorul care a cunoscut cel mai bine lumea; cu un stil mai ornamentat decât cel al lui Bourdaloue, mai plăcut și în a cărui elocvență transpare omul de la curte, academicianul și omul de spirit; în plus, un filosof moderat și tolerant.”

Biblioteca Massillon

În 1742, a lăsat moștenire prin testament, la capitolul privitor la catedrala din Clermont-Ferrand, cărțile și biblioteca lucrată din lemn de stejar, cu condiția ca biblioteca să fie deschisă directorului seminarului său și clerului. Până în 1790 această bibliotecă a fost deschisă două zile pe săptămână, nu numai pentru ecleziaști, ci și pentru cărturari.

Sechestrate în timpul Revoluției Franceze, cărțile și biblioteca din lemn de stejar au fost transferate la biblioteca municipală din Clermont-Ferrand.

Massillon este unul dintre cei patru episcopi predicatori (alături de Bossuet, Fléchier și Fénelon) reprezentați pe fântâna Saint-Sulpice din fața bisericii Saint-Sulpice din Paris, ridicată de arhitectul Louis Visconti în 1847. Și orașul Hyères l-a onorat și pe Massillon în 1897 cu un monument pentru care statuia a fost realizată de William Pécou, iar piedestalul de Émile Eude.

Există mai multe străzi și școli care îi poartă numele: rue Massillon din Paris pe Île de la Cité, o școală Massillon condusă de oratorieni în arondismentul 4 din Paris, o stradă și o școală Massillon în Clermont-Ferrand, precum și o școală publică din Le Havre, la 101, pe strada care îi poartă numele. În Pézenas, o stradă care duce la vechiul colegiu oratorian îi poartă numele.

Numele său apare și pe fațada bibliotecii Sainte-Geneviève, pe Place du Panthéon din Paris.

De asemenea, un oraș din statul Ohio, SUA, îi poartă numele.

Motto-ul sau deviza lui Massillon era: „Odi procellas et procul arceo” („Urăsc furtunile și le țin la distanță (stau departe de ele.”).

Opere principale:

Masca oratorului, 1699; Predici: Orații funebre,  1745 (postum); Predici: Mistere,  1745 (postum); Postul Mic, 1881 (postum).