Jean Dutourd, Jean Gwenaël Dutourd, 14 ian. 1920 – 17 ian. 2011, romancier, pamfletar si eseist francez, membru al Academiei Franceze. A trait 91 de ani.

Si-a pierdut mama la varsta de sapte ani. La douazeci de ani, a fost luat prizonier la cincisprezece zile dupa invazia Germaniei din Franța, in Al Doilea Război Mondial. A reusit sa evadeze sase saptamani mai tarziu si a revenit la Paris, unde a studiat filosofia la Sorbona. A intrat in miscarea de Rezistenta si a fost din nou arestat la inceputul anului 1944. A scapat din nou si a luat parte la eliberarea Parisului.

Dupa eliberare, Dutourd s-a dedicat scrisului si a inceput sa colectioneze rapid premiile literare. Prima sa lucrare, Complexul lui Cezar, a fost publicata in 1946 si a primit Premiul Stendhal. In 1952, Premiul Interallié il recompenseaza pentru romanul Cel mai bun unt. A fost ales membru al Academiei Franceze la 30 noiembrie 1978. In 1997, a fost ales membru al Academiei Sarbe de Stiinte si Arte din cadrul Departamentului de Limba si Literatura. Jean Dutourd, renumit pentru franchetea si tendinta sa de a provoca, a publicat, pe langa romane si eseuri precum In cautarea francezului pierdut, un pamflet impotriva degradarii limbii lui Molière, in special impotriva feminizarii numelor de profesii.

Opere principale:

romane: Dejunul de luni, 1947; Un cap de caine, 1950 (Premiul Courteline); Cel mai bun unt, scene de viata sub Ocupatie, 1952; Doucin, 1955; Grozaviile dragostei, 1963; Pluche sau dragostea de arta, 1967; Mascareigne, 1977 etc.

eseuri: Complexul lui Cezar, 1946; Taxiurile Marnei, eseu alfabetic despre morala si stil, 1958; Sufletul sensibil, 1959; Rivarol, 1963; Paradoxul criticii, 1971; Primavara vietii, 1972; 2024, 1976; Cinci ani printre salbatici, 1977; Fericirea si alte idei, 1980; Amintirile lui Mary Watson, 1980 etc.

povestiri: Fraierii, 1959 etc.

poezie: Galera, 1947 etc.

teatru: Arborele, 1948 etc.