José Echegaray
José Echegaray, José de Echegaray y Eizaguirre, 19 apr. 1832 – 4 sept. 1916, născut în Madrid, Spania, de origine bască, matematician, om de stat și principalul dramaturg spaniol al ultimului sfert de secol XIX. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1904, împreună cu Frédéric Mistral. A trăit 84 de ani.
Împreună cu poetul provensal Frédéric Mistral, a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1904,”ca recunoaștere a numeroaselor și strălucitelor sale scrieri care, într-o manieră personală și plină de originalitate, au reînviat marile tradiții ale dramei spaniole”.
Ca și primul laureat al Premiului Nobel, Sully Prudhomme, José Echegaray a avut o solidă formație științifică. Inginer, matematician și economist strălucit, a privit literatura mai degrabă ca pe o delectare, decât ca pe o profesie.
Tatăl său, medic și profesor la Institutul de greacă, era din Aragon, iar mama lui era din Navarra.
Și-a petrecut copilăria în Murcia, unde și-a terminat studiile primare. Acolo, la Institutul din Murcia, și-a descoperit dragostea pentru matematică.
La paisprezece ani, pentru a se pregăti pentru intrarea la Escuela Técnica Superior de Ingeniería de Caminos, Canales y Puertos (Școala de Inginerie a Drumurilor, Canalelor și Porturilor), s-a mutat la Madrid. După ce și-a obținut diploma în inginerie civilă, fiind primul din clasa lui, s-a mutat la Almeria și Granada pentru a-și ocupa primul loc de muncă.
În tinerețe, în paralel cu studiile, a fost pasionat de literatură și i-a citit pe Goethe, Homer și Balzac, lecturi care alternau cu cele ale unor matematicieni precum Gauss, Legendre și Lagrange.
Profesor de matematică la începutul vieții sale, în 1854 a început să predea un curs la Școala de Inginerie și a preluat și secretariatul instituției. A predat, printre alte discipline, matematică, stereotomie (ramură a tehnicii care se ocupă cu metodele de tăiere, de fasonare și de îmbinare a elementelor unei construcții), geometrie descriptivă, calcul diferențial și fizică până în 1868. Din 1858 până în 1860 a fost și profesor la Școala de Lucrări Publice.
Din 1858, a început să publice lucrări de matematică și geometrie într-un stil clar și precis: Probleme de geometrie analitică (Problemas de geometrie analítica), 1865 și Teorii moderne ale fizicii. Unitatea forțelor materiale (Teorías modernas de la física. Unidad de las fuerzas materiales), 1867, au fost luate în considerare în anumite privințe.
A devenit membru al Societății de Economie Politică, a contribuit la înființarea revistei La Revista și a avut un rol important în propagarea doctrinelor liberului schimb în presă. În 1866 a fost admis la Academia de Științe Exacte din Madrid.
A intrat în serviciul guvernamental în 1868, deținând diferite funcții. Când revoluția din 1868 a răsturnat monarhia, a demisionat pentru un loc în cabinetul revoluționar.
Echegaray a intrat în politică mai târziu. Om politic progresist, cu idei liberale declarate, ca membru fondator al Partidului Radical Democrat, a fost ales în Cortesuri (parlamentul spaniol), în 1869. Deși în tinerețe a fost un susținător fervent al ideilor liberale, avea să devină, în timp, un susținător al monarhiei.
S-a bucurat de o carieră în sectorul guvernamental, fiind numit ministru al Educației, al Lucrărilor Publice și al Finanțelor, succesiv între 1867 și 1874. A jucat un rol major în dezvoltarea Băncii Spaniei (Banco de España). S-a retras din politică după restaurarea Casei de Bourbon din 1874.
În exil temporar la Paris, în perioada Primei Republici (1873-1874), Echegary s-a întors în Spania după lovitura de stat din 1874 a generalului Manuel Pavía și a fost numit ministru al Trezoreriei, funcție la care a revenit pentru scurt timp în 1904.
În 1865 și-a început activitatea literară, dar nu a publicat primul său text dramatic, intitulat Chitanțierul (El libro talonario), decât în 1874. A fost autor a 67 de piese de teatru, dintre care 34 în versuri, care au obținut un mare succes de critică și de public la vremea lor. Primele sale lucrări sunt nuanțate de melancolia romantică în vogă la acea vreme, dar mai târziu scriitorul a abordat teme sociale, trădând astfel o influență clară a norvegianului Henrik Ibsen.
În 1904, Echegaray a împărțit Premiul Nobel pentru Literatură cu poetul provensal Frédéric Mistral, după ce a fost nominalizat în acel an de un membru al Academiei Regale Spaniole, devenind primul spaniol care a primit un Premiu Nobel. Nobelul pentru Literatură i-a șocat pe scriitorii spanioli ai avangardei literare și, în special, pe autorii Generației ’98. Echegaray nu era considerat de aceștia un dramaturg excepțional, iar opera sa era aspru criticată pentru că era prea aproape de lucrările lui Leopoldo Alas, cunoscut sub numele de „Clarín”, și ale Emiliei Pardo Bazán.
Întotdeauna rezervat în ceea ce privește propria sa opera, Echegaray îi admira pe Bernard Shaw și Pirandello, dar și-a păstrat un mare prestigiu în Spania la începutul secolului al XX-lea și o reputație bine stabilită în Europa timpului său. Lucrările sale au fost citite și traduse la Londra, Paris, Berlin și Stockholm.
În 1907, la propunerea lui Santiago Ramón y Cajal, Academia de Științe a creat Medalia Echegaray, în care José Echegaray a fost primul beneficiar.
Teatrul a fost dintotdeauna dragostea vieții lui José Echegaray. Deși scrisese anterior piesele Fiica naturală (La Hija natural) și Ultima noapte (La Última Noche), ambele în 1867, a devenit cu adevărat dramaturg în 1874. Piesele sale reflectau simțul datoriei, care îl făcuse celebru în timpul petrecut în birourile guvernamentale. Dilemele centrate pe datorie și moralitate sunt motivul pieselor sale. A reprodus realizările predecesorilor săi din Epoca de Aur spaniolă, rămânând un dramaturg prolific.
Prima sa piesă, Chitanțierul (El libro talonario), a fost produsă abia în 1874, când avea 42 de ani, dar a avut o carieră prolifică, producând în medie două piese pe an pentru tot restul vieții. Lucrările sale timpurii sunt aproape în întregime romantice, dar, sub influența lui Henrik Ibsen și a altora, s-a orientat către drama de idei în lucrările sale ulterioare.
Lucrare de debut, Chitanțierul, publicată sub pseudonimul Jorge Hayaseca, avea să stârnească interesul masiv al publicului și al criticii de specialitate care au văzut în noul dramaturg un demn urmaș al lui Calderon de la Barca, marele reprezentant al Secolului de Aur spaniol.
Și-a prezentat adesea ideile folosind o inversare satirică. În Ori nebunie, ori sfințenie (O locura o santidad), 1877, a arătat că onestitatea este condamnată ca nebunie de către societate.
În toate piesele maniera sa este melodramatică. Deși a fost uitat acum, a obținut o popularitate uriașă în vremea sa datorită imaginației fertile, pe care o folosea aproape invariabil pentru a compensa lipsa de forță dramatică. Folosirea efectelor de scenă concepute cu pricepere, deși dezastruoase în mare parte din propria sa opera, a revoluționat mult sfera teatrului spaniol.
Cea mai faimoasă piesă a sa este Marele ocnaș (El gran Galeoto), o dramă scrisă în maniera grandioasă a melodramei secolului al XIX-lea. Este vorba despre efectul otrăvitor pe care bârfa nefondată îl are asupra fericirii unui bărbat de vârstă mijlocie. Echegaray a scris instrucțiuni de scenă elaborate care ar fi considerate acum drept un stil exagerat pentru teatrul popular din secolul al XIX-lea. Paramount Pictures l-a adaptat ca film mut, cu titlul schimbat în The World and His Wife, și a fost baza pentru un film ulterior The Great Galeoto.
José Echegaray și-a menținut constant activitatea până la sfârșitul vieții, la 14 septembrie 1916, la Madrid. Lucrările sale s-au înmulțit la bătrânețe: în etapa finală a vieții a scris 25 sau 30 de volume de fizică-matematică. La 83 de ani a declarat:
“Nu pot muri, pentru că dacă voi scrie enciclopedia mea de fizică matematică, mai am nevoie de cel puțin 25 de ani.”
Cariera sa dramatică a fost legată de cultivarea tradițiilor iberice, piesele sale dând expresie acelui suflet (el alma) plin de noblețe, omniprezent în lucrările sale. În dramaturgia lui Echegaray, publicul găsea un impresionant suflu romantic, dar și o atentă problematizare a situațiilor sociale și morale ale vremii. De altfel, unii critici au văzut în politicianul-dramaturg pandantul mediteranean al nordicului Ibsen, iar alții n-au ezitat să-l considere (excesiv, evident), drept “noul Shakespeare”. Teatrul lui Echegaray, intuind aderența publicului la genul melodramei, a fost un teatru cu adevărat popular la finele secolului al XIX-lea.
În literatura sa dramatică, marcată de o anumită grandoare, derivată din tradiția Secolului de Aur spaniol, conviețuiesc romantismul, naturalismul și simbolismul, fără mari falii între atitudinile estetice dezvoltate de aceste mișcări culturale.
Opere principale:
Chitanțierul (El libro talonario), 1874; Soția învingătorului (La esposa del vengador), 1874; În mânerul spadei (En el puño de la espada), 1875; Ori nebunie, ori sfințenie (O locura ó santidad), 1877; În sânul morții (En el seno de la muerte), 1879; Pe rug și pe cruce (En el pilar y en la cruz), 1878; Marele ocnaș (El gran galeoto), 1881; Conflict între două îndatoriri (Conflicto entre dos deberes), 1882; Mariana, 1892; Fiul lui Don Juan (El hijo de Don Juan), 1892; Stigmatul (El estigma), 1895; Pata care curăță (Mancha que limpia), 1895; Îndoiala (La duda), 1898; Dumnezeul nebun (El loco Dios), 1900; Tot târându-se (A fuerza de arrastrase), 1905; Amintiri (Recuerdos), 1917.