Luis de Góngora

Luis de Góngora, pe numele complet Luis de Góngora y Argote, 11 iul. 1561 – 23 mai 1627, poet baroc spaniol, emblematic pentru cultism, unul dintre cei mai influenți poeți din epoca sa. A trăit 66 de ani.

Stilul său baroc, complicat, cunoscut sub numele de gongorism (gongorismo), era atât de exagerat de imitatorii mai puțin dotați, încât reputația sa a avut de suferit începând de la moartea sa și până la reevaluarea din secolul XX.

Poet și dramaturg aparținând „Secolului de aur” al literaturii spaniole, cel mai de seamă reprezentant al curentului literar cunoscut sub denumirea de “cultism”, “culteranism” sau chiar “gongorism” după numele său. Acest stil este este deosebit de bogat, ca și cel al imitatorilor lui. Operele sale au fost subiectul unor dezbateri controversate între criticii literari încă din timpul vieții poetului.

S-a născut la Cordoba, Spania, iar la vârsta de cincisprezece ani, tatăl său, Don Francisco de Argote, un mare umanist, a avut mare grijă de educația fiului său, trimițându-l să studieze dreptul la Universitatea din Salamanca. Fără a neglija jurisprudența, Luis a început să scrie şi a compus mici poeme numite “letrillas”, iar în curând îşi va da seama că adevărata sa vocație era literatura. Devine foarte repede cunoscut şi, la numai douăzeci şi trei de ani, Miguel de Cervantes face o referire laudativă la adresa lui, în romanul sau pastoral La Galatea, publicat în 1585, spunând că versurile sale “bucură și încântă lumea întreagă”, numindu-l un “geniu “fara egal”.

În 1613, a compus poemul Solitudini (Soledades), împărţit iniţial în patru poeme lungi, dar din care a scris numai două, şi care reprezintă apogeul operei sale.

Góngora şi cel care i-a fost rival pe tot parcursul vieţii, Francisco de Quevedo, sunt considerați cei mai proeminenți poeţi spanioli ai epocii lor. Stilul său, “gongorismul”, s-a aflat în contrast puternic cu “conceptismul” lui Francisco de Quevedo.

Stilul lui Góngora, deosebit de abundent, precum și cel al imitatorilor săi, se numește gongorism. Este dezvoltat în special în poezia lui, Solitudinile.

Federico García Lorca a făcut despre el celebra afirmație: „Este o problemă de înțelegere: Góngora, nu este necesar să îl citești, ci să îl studiezi”.

Luis de Góngora y Argote a îmbogățit și a cizelat limbajul poetic, dându-i o viguroasă și elegantă concizie a ritmului, prin latinizarea topicii frazei și adaptarea, cu o mare intuiție a sensurilor și nuanțelor, a numeroase neologisme latine și grecești. Opera sa, care a suscitat vii polemici în secolul al XVII-lea, a exercitat o influență deosebită asupra liricii moderne spaniole.

În Călătoria Parnasului (Viaje del Parnaso), Miguel de Cervantes l-a elogiat în versuri precum:

„Acel ce deține a scrierii cheie,

cu grație și agerime extremă,

al cărui egal în cetate nu se cunoaște

este don Luis de Góngora, pe care mă tem

să nu îl perjudic prin laudele mele,

chiar de le-aș ridica la rang suprem.”’

Opere principale:

Fabula lui Polifem și Galateea (Fábula de Polifemo y Galatea), 1612; Singurătățile (Las soledades), 1613; Fabula lui Piram și Tisbe (Fábula de Píramo y Tisbe), 1618.

***

Cultism (culteranism, gongorism): afectare, bogăție căutată, artificială a stilului; greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința de a se exprima mai literar, mai puțin banal; afectare în scris, gongorism (după obiceiul poetului spaniol Góngora, la începutul secoluluĭ XVII).

Letrilla: compoziţie poetică scurtă, împărţită în strofe simetrice, la sfârşitul cărora se repetă aceeaşi idee într-unul sau mai multe versete numite “estribillos”. Aceasta s-a dezvoltat începând din secolul al XVI-lea.

Francisco de Quevedo: nobil spaniol, politician şi scriitor din epoca barocului. Împreună cu cel care i-a fost rival pe tot parcursul vieţii, Luis de Gongora, Quevedo a fost unul dintre cei mai proeminenti poeţi spanioli ai epocii. Stilul sau este caracterizat prin ceea ce a fost numit conceptism. Acest stil a existat în contrast puternic cu culteranismul lui Góngora.

Conceptism: scoală literară spaniolă care se caracterizează prin finețea excesivă a gândirii, cultul pentru alegorie și erudiție scolastică.