Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Molière


Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut sub numele de scenă de Molière,  15 ian. 1622 – 17 febr. 1673, dramaturg, scriitor de comedii, dar, de asemenea, actor și sef de trupă al teatrului  francez, în perioada de la începutul domniei lui Ludovic al XIV-lea. A trăit 51 de ani.

Este considerat a fi unul dintre cei mai mari maeștri ai comediei din literatura occidentală. A activat timp de 13 ani ca actor itinerant (ambulant), ceea ce l-a ajutat să-și șlefuiască abilitățile comice, începand apoi să scrie, combinând elemente ale Commediei dell’arte cu elementele mai rafinate ale comediei franceze.

Fiu al tapițerului regelui, licențiat în drept, Jean-Baptiste Poquelin a renunțat la preluarea afacerii tatălui său și a fondat Illustre-Théâtre.

Sub numele de Molière, și în compania iubitei sale, Madeleine Béjart, a petrecut treisprezece ani de peregrinări în provincii, înainte ca trupa să se hotărască să se întoarcă la Paris în 1658. Atunci s-a căsătorit cu Armande Béjart, care i-a dăruit un fiu, Louis.

Dramaturg talentat, Molière a scris tot felul de piese, de la farsă la comedia-balet, în colaborare cu Lully. Dar a excelat în regia comediilor sarcastice și feroce, în care identifică defectele societății în care trăia. Într-adevăr, Molière a folosit râsul ca pe o armă cu care îi ironiza pe mulți dintre contemporanii săi.

În ciuda geniului său și a protecției regelui, reprezentațiile pieselor „Tartuffe” și „Don Juan” au fost interzise. Dacă a rezistat intrigilor care se țeseau în spatele lui, sănătatea sa precară îi crea probleme și aproape că a murit pe scenă.

Șapte ani mai târziu, trupa lui Molière, care fuzionase cu cele ale Hôtel de Bourgogne și Marais, a dat naștere teatrului Comédie-Française.

Opere principale:

– piese de teatru: Prețioasele ridicole, 1659; Sganarelle, 1660; Școala barbatilor, 1661; Școala femeilor, 1662; Tartuffe (1664-1669); Don Juan, 1665; Mizantropul, 1665; Avarul, 1668; Burghezul gentilom, 1670; Vicleniile lui Scapin, 1671; Femeile savante, 1672;  Bolnavul închipuit, 1673.

Citate asemanatoare

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.