Nâzim Hikmet

Nâzim Hikmet Ran, 21 nov. 1901 – 3 iun. 1963, poet, dramaturg, romancier si memorialist turc, nascut in Salonic / Grecia, apoi cetățean polonez, exilat îndelung în străinătate pentru faptul că a fost membru al Partidului Comunist din Turcia. A trăit 62 de ani.

Bunicul paternal, Mehmed Nâzım Pasha, era guvernator al Salonicului, liberal și poet. Tatăl său, Hikmet, a absolvit Liceul Galatasaray (denumit apoi Mekteb-i Sultani) din Istanbul si a fost funcționar public. Mama sa, Celile Hanim, lingvist și pedagog, fiica lui Hasan Enver Pasha, vorbea franceza, cânta la pian și picta.

Fiind declarat si inregistrat in registrul de evidenta al populatiei pe 15 ianuarie 1902, persista si azi confuzia referitoare la data nasterii sale.

Supranumit “comunistul romantic” sau “revolutionarul romantic” a fost arestat, in mod repetat, pentru convingerile sale politice si si-a petrecut o mare parte din viata de adult in inchisoare si in exil.

Poeziile sale au fost traduse in peste 50 de limbi. A fost comparat, de catre oamenii de litere, cu poeti de talia lui Federico García Lorca, Louis Aragon, Maiakovski si Pablo Neruda, asemanandu-se, ocazional, cu acestia in privinta formei si a stilului.

Tradusa în mai multe limbi, pusa în scenă, cantata, opera, ca si creatorul său, au calatorit prin lumea intreaga. Crescut in spiritul poeziei otomane, franceze si ruse, într-o familie de intelectuali francofoni, distinsi si cosmopoliti, cu radacini turce, poloneze si caucaziene, Hikmet isi afirma de foarte tanar vocaţia de poet, în perioada in care poporul turc se concentra asupra Războiului de Independență al Turciei, dintre anii 1919 si 1923.

Ideile sale revoluţionare şi apelurile la insurgenţă pe care poeziile sale militante le contineau, il vor costa pe Hikmet peste 14 ani de inchisoare. Intemnitat in anul 1940, eliberarea sa din inchisoare a devenit o “cauza celebra” pentru intelectualii din intreaga lume. In 1949, s-a constituit un comitet care milita pentru eliberarea sa, din care faceau parte Pablo Picasso, Paul Robeson, Jean Paul Sartre si Tristan Tzara ca membru fondator.

Va fi eliberat în 1950, dar sub presiunile şi ameninţările cu moartea, exercitate de către guvernul turc al vremii, asupra lui, va fugi din ţara pentru a se exila în Uniunea Sovietică, unde isi va petrece ultimele zile. I se va retrage cetăţenia turcă (avea dubla cetatenie, turca si poloneza).

Separat de familie şi de rude, a început o viaţă nouă pentru poetul din Rusia, o viaţă de exil. Opera poetului ilustrează durerea, suferinţa, dar şi dragostea, speranţa şi optimismul sau. Poezia sa defineşte un nou umanism, liric şi pasional.

O mare parte din poemele sale, scrise în închisoare, sunt inspirate de Piraye, soţia sa. Acestea sunt poezii lirice, pe care el le-a denumit “poeme de la orele 21 la 22”, deoarece, în fiecare noapte, ii scria poezii. Era un mod pentru el de a împărtăşi viaţa sa, dincolo de gratii, cu fiinta iubita, cu care a intretinut, de asemenea, o corespondenţă care ii va permite sa aiba si un sprijin moral. În aceste poezii dedicate ei, luam act, de asemenea, de angajamentul poetului pentru poporul său, pentru omenire.

In 1955, o va intalni pe cea care  va deveni cea de-a treia sotie, Vera Tulyakova.

Persecutat timp de decenii de către Republica Turcia în timpul Războiului Rece pentru vederile sale comuniste, Hikmet a murit din cauza unui atac de cord, la Moscova, la 3 iunie 1963 la 6:30 în timp ce isi lua ziarul de dimineata de la usa casei sale de vara în Peredelkino, departe de patria lui iubita. A fost îngropat în faimosul Cimitir Novodevici din Moscova, unde impunatoarea sa piatra funerara este si azi loc de pelerinaj al turcilor din întreaga lume. Ultima sa dorinta era sa fie îngropat sub un platan in cimitirul oricarui sat din Anatolia, dorinta care nu s-a realizat niciodata.

Opere principale:

Teatru: Craniul, 1932; Omul uitat, 1935; Ferhad și Șirin, 1965; Viață de lux;

Libret pentru balet: Legenda dragostei (cu Yuri Grigorovici), 1961;

Romane: Viata este buna, frate, 1967; Sângele nu vorbește, 1965;

Poeme: Scrisori către Taranta-Babu, 1935; Epopeea lui Sheikh Bedreddin, 1936; Peisaje din țara mea, 1966-67; Epopeea Războiului de Independență, 1965

Altele: Acesta este un vis; A existat Ivan Ivanovici?; Ninge in noapte si alte poeme; Nostalgie; De ce s-a sinucis Benerdji?; Este greu exilul…; De la speranță la plânsul cu furie.

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.