A fost odată ca niciodată,

Un uriaş cu ochi albaştri,

Îndrăgostit de o femeie mărunţică,

Ea visa să aibă o căsuţă foarte mică

Cu o grădină sub fereastră

Şi în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină,

Dar uriaşul, cu mâinile lui de uriaş,

Menite să înalţe un întreg oraş,

Nu putea construi visul femeii,

Adică, o căsuţă foarte mică

Cu o gradină sub fereastră

Şi în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină,

Iar într-o zi, când soarele-a apus,

Ea ochilor albaştri le-a spus:

“Rămâneţi cu bine!”

Căci a venit unul cu avere şi stare

Şi a dus-o pe femeia mărunţică

La visul ei, adică,

La o căsuţă foarte mică,

Cu o gradină sub fereastră

Şi în gradină mult caprifoi cu florile-n lumină.

De atunci uriaşul e singur pe lume,

Singur de tot,

Dar a înțeles

Că dragostea lui de uriaş,

Menită să înalţe un întreg oraş,

Nu ar fi putut încăpea

Într-o căsuţă foarte mică

Cu o gradină sub fereastră,

Şi în gradină mult caprifoi cu florile-n lumină.

 

Deci, a fost odată ca niciodată,

Un uriaş cu ochi albaştri,

Îndrăgostit de o femeie mărunţică,

Femeia… visa.

 

(Uriaşul cu ochi albaştri)

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.