A fost odată ca niciodată,
Un uriaş cu ochi albaştri,
Îndrăgostit de o femeie mărunţică,
Ea visa să aibă o căsuţă foarte mică
Cu o grădină sub fereastră
Şi în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină,
Dar uriaşul, cu mâinile lui de uriaş,
Menite să înalţe un întreg oraş,
Nu putea construi visul femeii,
Adică, o căsuţă foarte mică
Cu o gradină sub fereastră
Şi în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină,
Iar într-o zi, când soarele-a apus,
Ea ochilor albaştri le-a spus:
“Rămâneţi cu bine!”
Căci a venit unul cu avere şi stare
Şi a dus-o pe femeia mărunţică
La visul ei, adică,
La o căsuţă foarte mică,
Cu o gradină sub fereastră
Şi în gradină mult caprifoi cu florile-n lumină.
De atunci uriaşul e singur pe lume,
Singur de tot,
Dar a înțeles
Că dragostea lui de uriaş,
Menită să înalţe un întreg oraş,
Nu ar fi putut încăpea
Într-o căsuţă foarte mică
Cu o gradină sub fereastră,
Şi în gradină mult caprifoi cu florile-n lumină.
Deci, a fost odată ca niciodată,
Un uriaş cu ochi albaştri,
Îndrăgostit de o femeie mărunţică,
Femeia… visa…
(Uriaşul cu ochi albaştri)