Cunoști o femeie, o vezi, o auzi, constatînd o serie de calități și defecte, distrat și în treacăt, sau atent și cu dinadins, te deprinzi să rămîi “tu” în prezența ei, adică spectator mai mult sau mai puțin atras de spectacolul feminității ei, o critici mintal, o apreciezi uneori și o accepți treptat, aflînd cum e frumoasă, cum e deșteaptă sau mediocră, avînd surprize agreabile și dezamăgiri supărătoare, pînă cînd într-o zi simți că, mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care abia-l știi numai tu. Bătaia de inimă pe care ți-o dă acest secret te face să respiri adînc propriul tău suflet, în care au apărut arome mai misterioase decît cele aduse de sevele pămîntului. Întinzi brațele spre primavara lor. Iubești. Și femeia demult cunoscută îți apare nouă, din clipa în care ai întîlnit-o. Te miri că n-ai vazut de atunci ceea ce abia descoperi într-o evidentă edenică. E o mirare intensă ca geniul, oricît ar fi de plat ceea ce-i urmează. Secunda acestei mirări hrănește cu luceferi pe poeți și cu cea mai virulentă toxină pe oamenii obișnuiți.
(Lorelei)
Femeile sunt ca trandafirii ale caror flori frumoase, dupa ce abia s-au deschis, se si ofilesc.
Nu există nimic mai rău pe lume decât o femeie, cu excepția unei alte femei.
© CCC
Fiind substanţa însăşi a activităţilor poetice ale bărbatului, înţelegem de ce femeia apare ca inspiratoare a sa: Muzele sunt femei. Muza este mediatoarea între Creator şi izvoarele naturale din care el îşi trage seva creaţiei. Prin femeie spiritul este profund angajat în natura căreia bărbatul îi va sonda abisurile de linişte şi întunericul fecund. Muza nu creează nimic singură; este o Sibylă cuminţită care s-a făcut, cu docilitate, servitoarea unui bărbat Chiar în domeniile concrete şi practice, sfaturile ei vor fi utile.
Bărbatul vrea să atingă fără ajutorul semenilor săi scopurile pe care şi le inventează, şi adesea sfatul unui alt bărbat i se pare inoportun; dar îşi imaginează că femeia îi vorbeşte în numele altor valori, în numele unei înţelepciuni pe care el nu pretinde că o are, mai instinctivă decît a sa, mai imediat legată de realitate; Egeria oferă celui care-i cere sfaturile „intuiţiile"' ei. El o întreabă fără nici un fel de amor-propnu, ca şi cum ar întreba astrele.
(Al doilea sex)
Femeia este o rază de lumină divină.
© CCC
Cand vrei sa te convingi daca ai iubit cu adevarat o femeie, reciteste poeziile pe care i le-ai scris. Sunt cardiograme fara gres.
Femeile sunt cei mai buni psihanaliști până când se îndrăgostesc. Apoi devin cei mai buni pacienți.
© CCC
Bărbat fără femeie, cap fără corp; femeie fără bărbat, corp fără cap.
(Flori, fructe și spini)
© CCC
In general, femeile manifesta o intoleranta fizica fata de secrete. Pentru constiinta celor mai multe femei, taina este un corp strain. Da in grija unei femei un secret. Daca femeia va izbuti sa-l pastreze, e sigur ca ea se va imbolnavi, facand cel putin o urticarie.
Mai degraba i se iarta unei femei frumoase prostia decat unei femei urate inteligenta.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.