Samuel Beckett

---

Samuel Beckett, pe numele complet Samuel Barclay Beckett, 13 apr. (?), 1906 – 22 dec. 1989, născut în Foxrock, comitatul Dublin, Irlanda, scriitor, critic, poet și dramaturg, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1969. A trăit 83 de ani.

Majoritatea operelor sale sunt scrise în limba franceză, acestea fiind, ulterior, traduse de el însuși în limba engleză.

Numele său este asociat oarecum cu teatrul absurdului, atât auster, cât și minimalist, mai ales în celebra piesă Așteptându-l pe Godot (En attendant Godot; Waiting for Godot), scrisă în 1952, o mică bijuterie a teatrului absurd.

Fiu al unei familii protestante bogate, tatăl său fiind inspector în construcții, Samuel Beckett și-a petrecut tinerețea la Dublin, dar a trăit mai ales la Paris, unde i-a cunoscut pe James Joyce și alți artiști ai avangardei.

Samuel a studiat limbile străine (franceză, italiană și engleză) la Trinity College din Dublin în 1923.

Destul de solitar, Beckett avea tendința să se izoleze. În timpul studiilor și-a întâlnit prima dragoste și a experimentat o dureroasă despărțire. A absolvit și a fost numit lector de limba engleză la ENS din Paris în 1928. În acest moment, l-a cunoscut pe scriitorul James Joyce, cu care s-a împrietenit. Influențat de acesta din urmă, a scris primul său eseu în 1929, Dante… Bruno. Vico… Joyce.

În anul următor, s-a întors la Dublin unde și-a continuat studiile și a ocupat funcția de asistent de limba franceză. Cu diploma de master în literatură în buzunar, a părăsit universitatea în 1931 pentru a călători în Europa.

După ce a călătorit prin Europa , Samuel Beckett s-a întors la Dublin în 1932. Tatăl său, de care era foarte apropiat, a murit în anul următor. Instabil, izolat și confruntat cu multiple eșecuri cu editorii, scriitorul a urmat ședințe de psihoterapie la Londra.

După moartea tatălui său, a scris primul său roman, intitulat „Murphy”. Murphy, a fost publicat în 1938 și reprezintă un model al operelor sale ulterioare. Inovația constă în respingerea elementelor tradiționale ce țin de intrigă, personaje și decor. Ca alternativă, teatrul lui Beckett ilustrează experiența așteptării și a luptei însoțite de o inutilitate epuizantă.

Atunci când Franța și-a anunțat intrarea în război, Samuel Beckett, împreună cu mama sa, a decis să se întoarcă imediat la Paris, în 1937. Făcând voluntariat ca paramedic, a făcut tot posibilul pentru a-și ajuta țara adoptivă. A părăsit capitala împreună cu soția pentru o vreme locuind în Vaucluse, în sudul Franței. Când s-au întors la Paris, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în septembrie 1941, cuplul s-a alăturat Rezistenței împotriva ocupației germane, în cadrul rețelei Gloria. Pentru implicarea sa în Rezistență, Samuel Beckett a fost distins cu Croix de Guerre și Medalia Rezistenței, pe 30 martie 1945.

Această perioadă tulbure i-a influențat considerabil scrierile, marcate în special de poveștile deportării. Atunci a scris al doilea roman al său, „Watt”, și a inventat figura „vagabondului” care se regăsește constant în scrierile sale. Au urmat romanele Prima iubire, Molloy și piesa de teatru, Eleutheria.

După ce a fost refuzat de 36 de ori, autorul a reușit în sfârșit să publice primul său roman, Murphy, la Editura Bordas, în 1947. După aceea, Samuel Beckett a decis să-și scrie cărțile în limba franceză.

Pe 5 ianuarie 1953, Roger Blin prezintă, în regia sa, pentru prima dată, piesa de teatru Așteptându-l pe Godot, care suscită dezbateri intense, Beckett dobândind faima mondială. Piesa lui Samuel Beckett înfățișează doi vagabonzi care așteaptă, fără să știe măcar de ce, pe un anume Godot care nu vine. Același scenariu ocupă apoi cele două acte. Reacțiile sunt împărțite, dar întotdeauna pasionale: unii laudă piesa în timp ce alții o huiduiesc.

Teatrul absurdului, introdus de Beckett în piesă, a dinamitat toate mijloacele teatrului încă din antichitate, începând cu acțiunea. Totul dispare, chiar și sensul limbajului, în fața așteptării ineluctabile care continuă la infinit. Dar unii văd în această austeritate extremă o reinventare modernă a tragicului, în sensul că pune sub semnul întrebării sensul omului, al destinului său și al forțelor care îl depășesc.

Samuel Beckett și-a dedicat restul carierei textelor scurte, traducerii textelor sale și punerii în scenă a pieselor proprii. Dacă a scris în franceză, a fost pentru a limita folosirea limbii. Opera sa, austeră ca un monolog interior, exprimă imposibilitatea de a trăi cunoscând finitudinea existenței.

Piesele lui Beckett aparțin teatrului absurdului. Beckett a îmbinat umorul nostalgic cu un sentiment devastator de durere și înfrângere. En attendant Godot (Așteptându-l pe Godot), 1952 și Fin de partie (Sfârșitul jocului), 1957, rămân două dintre cele mai controversate piese ale sale.

Teatru: Dorințe omenești (Human Wishes), cca. 1936; publicat în 1984; Eleutheria, scris în 1947; Așteptându-l pe Godot (En attendant Godot), 1952; Acte fără cuvinte I (Acts Without Words I), 1957); Acte fără cuvinte II (Acts Without Words II), 1957; Sfârșitul jocului (Fin de partie, 1957, Endgame, 1957); Ultima bandă a lui Krapp (Krapp’s Last Tape), 1959; Fragment de teatru I (Fragment de théâtre I, sfârșitul anilor 1950); Fragment de teatru II (Fragment de théâtre II (sfârșitul anilor 1950);  Zile fericite (Happy Days); Piesă (Play (interpretat în germană, ca Spiel, 1963; versiunea în engleză 1964); Breath (Răsuflare), 1966; Nu eu (Not I); Acel timp (That Time); Pași (Footfalls); Vino-du-te (Come and go), 1967, piesă de teatru foarte scurt, 121 de cuvinte; Puțintime (Lessness), 1970;  Nici (Neither), 1977; O bucată de monolog (A Piece of Monologue); Cântec de leagăn (Rockaby); Ohio improvizat (Ohio Impromptu); Catastrofă (Catastrophe); Ce, unde (What Where);

Proză: Mai mult țepe decât șuturi (More Pricks Than Kicks), 1934; Molloy, 1951, Malone moare (Malone meurt), 1951; Cel ce nu poate fi numit (L’Innommable), 1953;

Romane: Vis despre femei de la frumoase la mediocre (Dream of Fair to Middling Women), 1930;Murphy, 1938; Watt, 1953; Cum este (How It Is), 1961; Cei Pierduți (The Lost Ones), 1972;

Poezii: Horoscop (Whoroscope), 1930; Oasele ecoului (Echo’s Bones), 1935;

Teatru radiofonic: Toți cei care cad (All that fall), 1957;

Teatru TV: Spune, Joe (Eh, Joe!), 1967;

Scenariu de film: Film, 1967.