S-ar fi rostogolit pe cioburi de sticla, daca acest lucru ar fi ajutat-o in interpretarea sa.
© CCC
Era la doar cateva secunde dupa ultima iesire din scena si era inca acolo… Tremura ca o frunza, buzele ii tremurau. M-a apucat de brat… si mi-a spus in soapta: “Am fost buna? Sunt nebuna sa joc asta?”
(despre Vivien Leigh si personajul Blanche din filmul Un tramvai numit dorinta)
© CCC
In voalurile lungi si negre, pe care le crea pentru ea Christian Dior, era stralucitoare, irezistibila, ca cel mai diabolic dintre ingeri.
(despre interpretarea lui Vivien Leigh a rolului Paola din Duelul ingerilor, 1955)
© CCC
Toată lumea ii trimitea flori si acestea soseau pe tot parcursul zilei. Avea o admiratoare in Spania care ii trimitea un buchet de trandafiri rosii in fiecare luna.
© CCC
La Hollywood, in 1964, aveau loc cine festive pe care Vivien Leigh le dadea in aceasta casa mare pe care o inchiriase din Londra. Le dorea fastuoase si asa erau. Ea nu mai era sotia lui Laurence Olivier, dar dorea sa ramana Lady Olivier… Era la fel de frumoasă ca pe timpul lui Scarlett’O Hara, avea amintiri fabuloase despre acest cartier si se crampona de ele. Spre sfarsitul seratei, cand sonorizarea canta tema din Pe aripile vântului, devenea trista, dar o facea intentionat. De la o ora la alta, era plina de verva sau deprimata. Era foarte bolnava. Corabia nebunilor a fost ultimul sau film si este minunata in el.
© CCC
Avea comportamentul la care te astepti de la o alteta imperiala, absolut fascinant si neasteptat.
© CCC
Ea nu va fi uitata pentru ca avea ceva magic. O frumusete exceptionala, un adevarat star, o vedeta de cinema desavarsita si, in teatru, o personalitate atat de bogata si atat de multipla incat putea trece de la rolul Sabinei din farsa comica Prin urechile acului (The skin of your teeth) la agonia patetica a lui Blanche Dubois din Un tramvai numit dorinta.
© CCC
Eu insumi stiu, ca asemenea multor fiinte prea frumoase, prea talentate, prea complete, ea a murit din cauza deziluziei. A murit din cauza oboselii pentru o dragoste pe care nu a putut-o recastiga, pentru copiii pe care nu i-a putut avea… A murit de tristete.
© CCC
A fost o mare… o mare femeie… Chipul acela! Si talentul acela! Dumnezeule! Am fost fericiti sa fim pe pamant odata cu ea. Si acum… acum, te simti deposedat…
© CCC
Lumea în care trăiesc. Am tot vrut să fiu mai bună ca alţii, să ajung ca alţii, să-i depăşesc pe unii, să-i înţeleg pe alţii… Nu poţi ignora lumea ca să-ţi urmezi drumul ales, trebuie să-i vezi bine, să ştii cu cine te măsori, cum arată oamenii pe dinăuntru, mai ales în meseria mea. Nu poţi fi actor fără să fii măcar unul dintre oamenii lângă care trăieşti…
(Niste raspunsuri)