Dacă Belşugul, văzând, egal s-ar da pe sine-n parte,
Nimeni la voi nici ştiinţe n-ar mai practica, nici arte.
Or, astea două duse, cine-ar mai vrea fierar
Să fie, să navigheze, să coasă, s-ajungă el rotar,
Pantofi să facă, ori cărămizi, să tăbăcească piei,
Să spele, să are glia, să secere rodul Demetrei,
De cu putinţ-ar fi a trăi de nimic sinchisit?
(Belșugul)
Şiruri negre de cocoare,
Ploi călduţe şi uşoare,
Fir de ghiocel plăpând,
Cântec îngânat de gând,
Sărbătoare…
Zumzet viu prin zarzări. Oare
Cântă florile la soare?
Că pe crengi de floare pline,
Nu ştii: flori sunt, ori albine?
Pentru cine?
Pentru tine, primăvară,
Care-aduci belşug în ţară,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu bănuţi de păpădii
Şi cu cântec de copii!
(Pentru tine, Primăvară)