Fruntea lui este scut de aur,
iară pletele-i stufoase ca finicul,
negre sunt cum e corbul.
Ochii lui sunt ca acele porumbițe albe,
ca scăldate în lapte, poposite lângă limpede izvor.
Obrajii lui sunt ca răzoare de trandafiri balsamici,
Stoguri înmiresmate, iar buzele lui roșii au respirarea
dulce a mirului de smirnă.
Ca pârghii de aur îi sunt brațele, cu pietre nestemate
împodobite; pieptul lui e ca sculptat în fildeș,
cu ușoare vine albastre de safir.
Stâlpi de alabastru îi sunt picioarele, odihnind pe
temelii de aur, și el la înfățișare este întreg Libanul
– la fel ca cedrii de măreț.
(Cântarea cântărilor)
Poartă-mă pe mâna ta ca pe o brățară,
căci iubirea e ca moartea de puternică
și gelozia cumplită, ca împărăția morților.
Văpaia ei e ca văpaia focului și ca flăcările cerului.
Ape mari nu au putere să stingă dragostea
și fluvii revărsate nu pot să o înece.
(Cântarea cântărilor)
Căutat-am noaptea în așternutul meu,
căutat-am pe acela după care inima-mi tânjește,
căutatu-l-am, dar nu l-am aflat.
Și m-am sculat atunci,
și am cutreierat cetatea, ulițele
și răspântiile largi,
și am căutat pe acela
după care inima mea tânjește,
l-am căutat, însă n-am dat de el.
O, fiice ale Ierusalimului,
juru-vă, dacă dați peste iubitul meu,
spuneți-i că sunt bolnavă de iubire…
(Cântarea cântărilor)
Am căutat noaptea în aşternutul meu, am căutat pe
iubitul inimii mele;
l-am căutat, dar nu l-am găsit…
M-am sculat atunci şi am cutreierat cetatea,
uliţele şi pieţele,
şi am căutat pe iubitul inimii mele…
L-am căutat, dar nu l-am găsit!
M-au întâlnit păzitorii care dădeau ocol cetăţii
şi i-am întrebat: „N-aţi văzut pe iubitul inimii mele?”
Abia trecusem de ei,
şi am găsit pe iubitul inimii mele.
L-am apucat şi nu l-am mai lăsat
până nu l-am adus în casa mamei mele,
în odaia celei ce m-a zămislit.
Vă jur, fiice ale Ierusalimului,
pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp,
nu stârniţi, nu treziţi dragostea
până nu vine ea.
(Cântarea cântărilor)