Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "citate de Stendhal"

Ceea ce îmi place în călătorii este uimirea care te cuprinde la întoarcere.

Stendhal, autorul romanelor Roșu și negru și Mănăstirea din Parma avea un asemenea gust pentru călătorii, încât și-a dat numele acestui sindrom: “sindromul Stendhal”. Copleșit de vizita sa la Florența, a fost cuprins de amețeală: „la plecarea din [Bazilica] Santa Croce, îmi simțeam bătăile inimii, eram extenuat și mergeam cu teama de a nu cădea.”

“Eram într-un fel de extaz, la ideea de a fi în Florența, aproape de marii oameni ale căror morminte le-am văzut. Absorbit în contemplarea frumuseții sublime… Ajunsesem în acel punct al emoției în care se întâlnesc senzațiile cerești date de Artele Plastice și sentimentele pasionale. Plecând de la Santa Croce, aveam palpitații, viața se scursese din mine, mergeam cu teama de a nu cădea.” — Roma, Napoli și Florența, 1826, volumul II, p. 102.

***

Sindromul Stendhal, numit și „sindromul Florence”, este un ansamblu de tulburări psihosomatice (bătăi accelerate ale inimii, amețeli, sufocare, chiar halucinații) care apare la unii călători expuși la o operă de artă, care capătă o semnificație anume pentru ei, sau la o abundență de capodopere în același loc și în același timp. Se presupune că apare atunci când indivizii sunt expuși la obiecte sau fenomene de mare frumusețe.

Sindromul Stendhal, care este destul de rar, face parte din ceea ce se numește sindromul călătorilor sau călătoria patogenă: călătoria în sine este cea care provoacă tulburări psihice unui subiect fără antecedente.

© CCC

Oamenii dobandesc cunostinte proportional cu curiozitatea lor.

Marile caractere sunt intemeiate pe opinii evidente.

Orice om care nu rade de o trasatura ridicola, inseamna ca o impartaseste.

Sunt convins ca oameni foarte mediocri sunt capabili de a produce pateticul.

Cu cat inspiri o simpatie mai generala, cu atat inspiri un sentiment mai putin profund.

Un roman este o oglindă purtată de-a lungul unui drum principal.

(Roșu și negru)

Cea mai mare fericire pe care o poate oferi dragostea este prima strangere de mana a unei femei pe care o iubesti.

© CCC

Un suflet generos vede aproape in toate imprejurarile vietii posibilitatea unei fapte care nici nu-i trece prin minte unui suflet obisnuit. Sunt clipe cand posibilitatea acelei fapte devine vizibila pentru sufletul generos, e chiar in interesul lui s-o savarseasca. Daca n-ar savarsi fapta pe care a intrezarit-o, s-ar dispretui pe sine, ar fi nenorocit. Fiecare isi vede indatoririle pe masura inteligentei sale.

Sa iubesti inseamna sa doresti, sa vezi, sa atingi, sa simti, cu toate simturile deodata.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.